Zorobabel


Înţelesul exact al numelui este incert; poate că derivă de la akkad. zeru-Babili, „sămânţa Babilonului". El a fost fiul lui Şelatiel sau Salatiel şi, prin urmare, nepotul regelui Ioiachin (Ezra 2:2; Hagai 1:1; Matei 1:12). În 1 Cronici 3:19 textul ebr., dar nu şi LXX, este numit fiul lui Pedaia, fratele lui Şelatiel. Dacă aceasta nu este o greşeală de copiere, este posibil să fi fost o căsătorie de levirat. Este foarte puţin probabil ca Zorobabel să fie identificat cu *Şeşbaţar, întrucât relatarea dată în scrisoarea trimisă lui Darius (Ezra 5:6-17) este greu de înţeles în afară de cazul că Şeşbatar era mort pe vremea discuţiei pe care o relatează, în timp ce Zorobabel era implicat activ în construcţia Templului. Se poate ca Şeşbatar să fi fost unchiul lui Zorobabel, Şenazar (1 Cronici 3:18), dar indiferent cine ar fi fost, a fost mai mult o marionetă, în timp ce Zorobabel şi Iosua au fost lideri activi. Zorobabel s-a întors împreună cu grupul principal condus de Şeşbatar în 537 î.Cr. şi a pus temelia Templului (Ezra 3). Ezra scrie că lucrările au fost împiedicate până în anul 520 î.Cr., când a avut loc un nou început, iar Zorobabel şi Iosua au lua conducerea (Ezra 5-6; Hagai 1-2). În Hagai 1:1; 2:2 Zorobabel este numit „guvernator".

Vedeniile lui Zaharia i-au încurajat pe Iosua şi Zorobabel în lucrarea lor, iar Zaharia 4:6-10 promite că muntele de împotrivire (probabil cel din Ezra 5) va fi îndepărtat, şi că Zorobabel avea să încheie lucrarea. Se afirmă adesea că încoronarea lui Iosua în Zaharia 6:9-15 a fost în realitate încoronarea lui Zorobabel, dar nu există nici o dovadă în manuscrise cu privire la acest lucru, iar în 3:8 se pare că Iosua este aici un prototip al Vlăstarului mesianic. De la E. Sellin încoace, din 1898, pe baza încoronării şi a promisiunii de ocrotire în Hagai 2:20-23, s-a presupus că Hagai şi Zaharia i-au convins pe evrei să-l încoroneze pe Zorobabel ca rege, dar acest gest de rebeliune a fost zdrobit repede de Persia. Nu există nici o dovadă în favoarea sau împotriva acestei teorii.

BIBLIOGRAFIE
L. E. Browne, Early Judaism, 1929; A. C. Welch, Post-Exilic Judaism, 1935; J. S. Wright, The Building of the Second Temple, 1958; P. R. Ackroyd, Exile and Restoration, 1968.

J.S.W.

Cele mai citite articole: