viţelul de aur



VIŢELUL DE AUR.

1. Chipul de aur făcut de Aaron şi israeliţi după Exod, la Sinai, în timp ce Moise era pe munte. Când a descoperit că ei se închinau în mod idolatru înaintea unui viţel ca lui Dumnezeu, cu jertfe, mâncăruri şi dansuri, Moise l-a distrus (Exod 32:4-8, 18-25,35; Deuteronom 9:16,21; Neemia 9:18; Psalmul 106:19-20; Faptele Apostolilor 7:41). Se crede uneori că acest idol este zeul egiptean Apis (un taur) din Memfis (vezi IBA, p. 39, fig. 33) sau taurul Mnevis de la Heliopolis , dar aceste locuri sunt prea depărtate de Gosen pentru ca evreii să fie familiari cu idolii lor. De f apt, mai aproape de evrei, în Delta de E, se practica cultul unor zei tauri, care a fost probabil imitat mai târziu la Sinai. La SV de *Gosen (zona Tumilat), în a 10-a nomă sau provincie a Egiptului de Jos, numită „Taurul negru", era un amalgam de forme de închinare la Horus şi la un taur sau un viţel; mai departe spre N, înspre partea de NV a Gosenului, a 11-a noma din Egiptul de Jos avea de asemenea un cult al taurului, asociat cu venerarea lui Horus; sunt cunoscute şi alte urme. (Vezi E. Otto, Beiträge zur Geschichte der Stierkulte in Ägypten, 1938, p. 6-8, 32-33.) în Egipt taurul sau viţelul era un simbol al fertilităţii în natură şi un simbol al forţei fizice (cf. Otto, op. cit., p. 1-2, 24 ş.urm. şi passim) şi, la fel ca în alte părţi ale Orientului Apropiat, este posibil să fi avut legături chiar şi cu închinarea la *oastea cerurilor. (Cf. Wainwright, JEA 19, 1933, p. 42-52, în special p. 44-46. Pentru anumite rezerve, vezi Otto, op. cit., p. 7, n. 4. Ar putea fi considerat în acest context şi Faptele Apostolilor 7:41-42?)

În Canaanul învecinat, taurul sau viţelul era animalul lui Baal sau Hadad, zeul (zeii) furtunii, fertilităţii şi vegetaţiei, care, la fel ca în Egipt, simboliza fertilitatea şi tăria. Dacă avem în vedere legăturile strânse dintre Canaan şi Delta de E a Egiptului (*EGIPT, *MOISE) şi prezenţa multor semiţi în Deltă, pe lângă israeliţi, este posibil să considerăm idolatria de la Sinai ca un amestec al unui cult popular contemporan al taurului în Egipt şi în Canaan, accentul fiind pus pe forţa şi fertilitatea naturală. În orice caz, acest act a reprezentat reducerea Dumnezeului lui Israel (cf. „sărbătoare pentru Domnul", Exod 32:5) la statutul unui zeu amoral (tinzând spre imoral) al naturii asemănător cu cei ai popoarelor înconjurătoare, şi însemna că El putea fi identificat foarte uşor cu Baalii. Dumnezeu a respins acest lucru, a refuzat să fie identificat cu zeul taur şi a condamnat această închinare considerând-o o venerare a unui „alt" dumnezeu şi prin urmare idolatrie (Exod 32:8).

2. La dezbinarea regatului evreiesc, primul rege al Israelului, Ieroboam I, dorind să contracareze atracţia puternică a Templului din Ierusalimul lui Iuda, a ridicat doi viţei de aur la Betel şi Dan, ca să fie centre de închinare la Iahve în Israel (1 Împăraţi 12:28-33; 2 Împăraţi 17:16; 2 Cronici 11:14-15; 13:8). În Siria-Palestina zeii Baal sau Hadad erau concepuţi (şi reprezentaţi) de obicei ca stând pe un taur sau pe un viţel, simbol al puterii lor de fertilitate şi tărie (vezi ANEP, p. 170,179, fig. 500, 501, 531), dar acţiunea lui Ieroboam a avut aceleaşi implicaţii dezastruoase ca şi viţelul de aur al lui Aaron: reducerea lui Iahve la un zeu al naturii şi identificarea Lui ulterioară cu Baalii Canaanului. Aceasta era însoţită de o trecere de la neprihănire, dreptate şi un standard moral exemplar la consideraţii pur fizice şi materiale, ducând cu uşurinţă la imoralitate pe fond religios, dezintegrare socială şi pierderea completă a oricărui sentiment de misiune divină a poporului ales într-o lume întunecată. Toate aceste aspecte au fost unite în ceea ce s-a numit „păcatul lui Ieroboam, fiul lui Nebat". Iehu (2 Împăraţi 10:29) a îndepărtat închinarea mai explicită şi evidentă la Baali în Israel, dar nu şi viţeii unui Iahve asemănător cu Baalii. Osea (8:5-6; 13:2) a prorocit sfârşitul unei asemenea „închinări".

K.A.K.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: