viţă de vie
VIŢĂ DE VIE. Viţa de vie
obişnuită, Vitis vinifera L , este o plantă subţire care se întinde pe
pământ sau pe suporturi, de care se prinde cu cârcei. Este menţionată peste tot
în Scriptură, adesea în sens simbolic. Menţionată prima dată în legătură cu
Araratul (Geneza 9:20), poate habitatul original - a fost cultivată de asemenea
în Egiptul antic. Picturi găsite pe pereţii mormintelor egip. zugrăvesc
diferite stadii ale preparării vinului, iar inscripţiile şi sculpturile atestă
importanţa viţei de vie.
Viticultura a fost practicată în Canaan înainte de
invazia evreilor, aşa cum arată lucrurile aduse de Melhisedec (Geneza 14:18),
raportul spionilor (Numeri 13:20, 24) şi referirile lui Moise la Ţara Promisă
(Deuteronom 6:11). Faptul că Iuda era deja renumit pentru viticultură se poate
deduce din binecuvântarea dată de Iacov (Geneza 49:11). Valea Eşcol („ciorchine
de struguri") a fost o zonă deosebit de productivă, şi continuă să fie, la
fel ca şi Valea Sorec din câmpia filisteană (Judecători 14:5; 15:5; 16:4).
Viile de la En-Ghedi erau de asemenea renumite (Cântarea Cântărilor 1:14), la
fel ca şi cele de la Sibmah (Ieremia 48:32), ale cărui ruine sunt deplânse de
Ieremia. Ezechiel spune că vinul de Helbon era exportat la Tir (Ezechiel
27:18), iar Osea s-a referit la aroma vinului de Liban (Osea 14:7). Idealul
israeliţilor nomazi care au invadat Canaanul s-a împlinit atunci când ocupaţia
sedentară a făcut posibil ca fiecare om să şadă „sub via lui şi sub smochinul
său" (1 Împăraţi 4:25).
Pregătirea unei vii (Isaia 5:1 ş.urm.; Marcu 12:1)
necesita de obicei terasarea dealurilor şi curăţirea pietrelor. Pietrele erau
folosite pentru zidurile de reţinere, care erau mai groase decât necesar dacă
existau pietre din abundenţă, iar alte pietre erau adunate în grămezi (cf. Osea
12:11). Era plantat un gard viu de spini (Lycium) - în vremurile moderne
cactusul american Opuniana a înlocuit Acacia farnesiana - sau era
construit un zid mic acoperit cu spini uscaţi din specia Poterium spinosum,
pentru a stăvili animalele sălbatice şi hoţii. Un turn de veghe sau o colibă
din pietre servea ca adăpost în timpul verii când muncitorii locuiau la vie.
Zona împrejmuită era săpată cu grijă şi când pământul era destul de friabil
erau plantate viţe tinere. De obicei erau plantate în rânduri la o distanţă de
2-5 m, iar când se dezvoltau ramurile aducătoare de rod, acestea erau ridicate
deasupra pământului pe suporturi (Ezechiel 17:6). Viile erau curăţate în
fiecare primăvară (Levitic 25:3; Ioan 15:2), folosind nişte cosoare (Ioel
3:10). Se pare că viticultorii care curăţau şi cultivau viile făceau parte din
clasa mai săracă (Isaia 61:5). O construcţie de lemn, turnul de veghe, era
ridicat pe un loc mai înalt ca să poată fi supravegheată toată via (Marcu 12:1)
şi acolo stăteau de veghe în toată perioada recoltării proprietarul viei şi
familia sa (Iov 27:18; Isaia 1:8).
Când strugurii ajungeau la maturitate erau strânşi în coşuri şi duşi la teascuri (Osea 9:2), care erau săpate în piatră. Strugurii erau zdrobiţi de slujitori (Amos 9:13) care strigau şi cântau împreună (Isaia 16:10; Ieremia 25:30). Vinul în curs de fermentare era păstrat în burdufuri noi din piele de capră (Matei 9:17) sau în vase mari de lut. Vameşii luau partea lor din recoltă (cf. Isaia 3:14), iar datoriile acumulate puteau fi plătite adesea cu vin (2 Cronici 2:10). Scutirea de serviciul militar era acordată oamenilor care se ocupau cu culesul viilor. Nu era permis să fie semănate alte plante în vie (Deuteronom 22:9) şi la fiecare al 7-lea an viile erau lăsate neculese (Exod 23:11; Levitic 25:3). După ce era strânsă recolta, săracilor li se permitea să intre în vie şi să culeagă strugurii rămaşi (Levitic 19:10; Deuteronom 24:21). Când via devenea complet neproductivă era părăsită (cf. Isaia 16:8), iar viţele uscate erau folosite pentru foc şi pentru a face cărbuni (Ezechiel 15:4; Ioan 15:6).
În afară de folosirea lor pentru vin, strugurii
constituiau un element important în alimentaţia evreilor, furnizând fier şi
alte minerale esenţiale. O anumită parte din recoltă era păstrată sub formă de
turte de stafide. Stafidele (ebr. simmuqim, „fructe uscate") erau
un aliment de bază în ţările biblice din cele mai vechi timpuri (cf. Numeri
6:3). Strugurii erau puşi la uscat la soare, adeseori pe acoperişul caselor
(Pliniu, NH 16). O mâncare binevenită pentru cei flămânzi întrucât erau pline
de zaharuri dătătoare de energie (1 Samuel 30:12; 1 Cronici 12:40), stafidele
erau uşor de transportat şi constituiau un cadou acceptabil (1 Samuel 25:18; 2
Samuel 16:1).
În sens simbolic, viţa de vie a fost simbolul
prosperităţii şi al păcii la evreii din antichitate. Via simboliza în mod
special poporul ales. Ei erau via pe care Dumnezeu a luat-o din Egipt (Psalmul
80:8-14; Isaia 5:1-5) şi pe care a sădit-o într-un pământ foarte ales. Lor li
s-a acordat toată atenţia necesară pentru a produce roade de calitate, dar au
produs numai struguri sălbatici. Din cauza aceasta au fost părăsiţi şi daţi pe
mâna duşmanilor lor.
Nu mai puţin de cinci pilde ale Domnului Isus se
referă la viţa de vie şi cultivarea ei. Acestea sunt pilda smochinului din vie
(Luca 13:6-9); pilda lucrătorilor viei (Matei 20:1); pilda vinului nou în
burdufuri vechi (Matei 9:17); pilda celor doi fii (Matei 21:28-32); şi pilda
vierilor răi (Matei 21:33-41; Marcu 12:1-11; Luca 20:9-18). Deosebit de
semnificativ a fost faptul că Isus S-a descris pe Sine ca adevărata Viţă (Ioan
15:1 ş.urm.), cu care toţi credincioşii adevăraţi sunt într-o relaţie organică.
La Cina de pe urmă rodul viţei a simbolizat sângele ispăşitor al lui Cristos,
devenind vinul sacramental al serviciului creştin de împărtăşire. În arta
creştină rodul viţei a simbolizat adesea unirea lui Cristos cu urmaşii Săi.
BIBLIOGRAFIE
A. I. Perold, Treatise on Viticulture, 1927;
H. N. şi A. L. Moldenke, Plants of the Bible, 1952, p. 28 ş.urm., 239
ş.urm.; A. Goor, „The history of the grapevine in the Holy Land", Economic
Botany 20, 1966, p. 46-66; A. Goor şi N. Nurock, Fruits of the Holy Land,
1968, p. 18-45.
R.K.H.
F.N.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu