vis



VIS. Dacă facem o comparaţie între literatura despre „vise" din Babilon şi Egipt cu referirile la vise în VT, suntem impresionaţi de lipsa de preocupare a evreilor faţă de acest fenomen. Semnificaţia religioasă a viselor relatate în VT nu este deloc importantă. De fapt, se spune că visele derivă din activităţile în care visătorul a fost angajat în cursul zilei (Eclesiastul 5:3). Totuşi, VT recunoaşte că, indiferent care ar fi originea visului, acesta poate deveni un mijloc prin care Dumnezeu comunică cu oamenii, fie israeliţi (1 Împăraţi 3:5), fie dintre Neamuri (Geneza 20:30 ş.urm.).

Visele relatate în Scriptură se încadrează în două categorii. În primul rând, există vise obişnuite în care persoana care doarme „vede" o serie de imagini care corespund unor evenimente din viaţa de fiecare zi (Geneza 40:9-17; 41:1-7). În al doilea rând, există vise care îi comunică visătorului un mesaj de la Dumnezeu (Geneza 20:3-7; 1 Împăraţi 3:5-15; Matei 1:20-24). Uneori nu există practic nici o distincţie între un vis şi o *vedenie de noapte (Iov 4:12 ş.urm.; Faptele Apostolilor 16:9; 18:9 ş.urm.).

În interpretarea viselor Biblia face distincţie între visele relatate de Neamuri şi cele relatate de israeliţi. Ne-evreii, cum sunt faraon (Geneza 41:15 ş.urm.) şi înalţii săi demnitari (40:12 ş.urm., 18 ş.urm.) i-au cerut lui Iosif să le explice visele, iar Nebucadneţar a avut nevoie de Daniel (Daniel 2:17 ş.urm.). Uneori Dumnezeu Însuşi vorbeşte şi intervenţia umană nu este necesară (Geneza 20:3 ş.urm.; 31:24; Matei 2:12). Dar când membrii comunităţii legământului au vise, interpretarea însoţeşte visul (Geneza 37:5-10; Faptele Apostolilor 16:9 ş.urm.).

Subiectul acesta este important pentru concepţia VT despre prorocie. La evrei a existat o asociere strânsă intre vise şi funcţia de proroc. Textul clasic este Deuteronom 13:1-5, unde prorocul este menţionat alături de visător, fără să indice vreo nepotrivire. În gândirea ebr., legătura strânsă între visuri şi prorocie este revelată din nou în Ieremia 23:25-32. Este de asemenea clar că în zilele lui Samuel şi Saul se credea că Domnul vorbeşte prin vise, cât şi prin Urim şi prin proroci (1 Samuel 26:8). Ioel 2:28 (citat în Faptele Apostolilor 2:17) face legătura între prorocie, vise şi vedenii, şi revărsarea Duhului.

Moise este descris ca singurul proroc cu care Domnul a vorbit „gură către gură, nu prin lucruri greu de înţeles" (Numeri 12:6-8; cf. Deuteronom 34:10), dar contextul arată că vedenia şi visul au valabilitate egală ca mijloace ale revelaţiei profetice (Numeri 12:6). Ieremia i-a mustrat pe prorocii falşi pentru că au tratat visele subconştientului lor ca pe nişte revelaţii de la Dumnezeu (Ieremia 23:16,25-27, 32), dar el recunoaşte că un proroc adevărat poate avea un vis profetic autentic (v. 28), dovada fiind în mesajul puternic pe care-l conţine (v. 29). Ieremia însuşi este cert că a cunoscut inspiraţia profetică dată sub formă de vis (31:26).

În NT Matei relatează cinci vise în legătură cu naşterea şi copilăria lui Isus; în trei dintre acestea un înger s-a arătat cu mesajul lui Dumnezeu (Matei 1:20; 2:12-13, 19, 22). Mai târziu el relatează visul tulburător al soţiei lui Pilat (27:19). Alte pasaje vorbesc despre *vedenii şi nu vise, dar linia de separare dintre ele este îngustă.

BIBLIOGRAFIE
EBT, 1, p. 214 ş.urm.; P. J. Budd, NIDNTT 1, p. 511-513; ZPEB, 2, p. 162; E. D. Ehrlich, Der Traum im Alten Testament, BZAW 73, 1953; A. L. Oppenheim, The Interpretation of Dreams in the Ancient Near East, 1956.

J.G.S.S.T.
J.S.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: