urgiile/plăgile din Egipt



URGIILE/PLĂGILE DIN EGIPT. La ieşirea din Egipt, când Dumnezeu i-a încredinţat lui Moise conducerea Israelului, El l-a avertizat pe Moise că lucrul acesta va avea loc numai datorită faptului că puterea lui Faraon va fi frântă de puterea supremă a lui Dumnezeu, prin care Egiptul va fi lovit prin semne şi minuni pe care le va face Dumnezeu (cf. Exod 3:19-20). După ce a avut loc semnul cu toiagul care s-a transformat în şarpe şi a înghiţit şerpii magicienilor egipteni, semn care nu l-a mişcat pe Faraon, puterea lui Dumnezeu i-a fost arătată lui şi poporului lui prin zece judecăţi care s-au ţinut lanţ. Ele au fost aplicate astfel încât să zugrăvească clar realitatea puterii Dumnezeului lui Israel şi, prin contrast, neputinţa zeilor Egiptului. Primele nouă urgii sunt legate direct de fenomenele naturii din valea Nilului, dar cea de-a zecea, moartea întâilor născuţi, aparţine întru totul supranaturalului. Aceste prime nouă urgii demonstrează felul în care Dumnezeu Se foloseşte de ordinea creată pentru a-şi atinge scopurile, şi studii recente tind să confirme atât realitatea celor descrise în Exod 7-12 cât şi puterea mărturiei exacte şi de prima mână a celui care a scris această parte a cărţii Exodului. Elementul miraculos al acestor urgii este legat, de obicei, de intensitatea, durata şi timpul la care au avut loc aceste urgii. Cel mai detaliat studiu al acestor urgii este, fără îndoiala, cel efectuat de G. Hort în ZAW 69, 1957, p. 84-103 şi ZAW 70, 1958, p. 48-59. Cu toate că felul în care a tratat primele nouă urgii pare a fi excelent, încercarea ei de a explica pe cea de-a zecea ca referindu-se nu la „întâii născuţi" ci mai curând la „cele dintâi roade" este în mod hotărât artificială şi nerealistă.

Hort a arătat că primele nouă urgii formează o succesiune logică şi legată, care începe cu o revărsare neobişnuit de mare a apelor Nilului, ce a avut loc în lunile obişnuite ale lui iulie şi august, ultima urgie având loc aproximativ în luna martie (în ebr. Abib). În Egipt, o inundaţie prea mare a Nilului aducea la fel de multe pagube cât o revărsare insuficientă a lui.

Prima plagă (Exod 7:14-25)

Lui Moise i s-a poruncit să-şi întindă toiagul peste apele Nilului ca acestea să se transforme în sânge; peştii din râu aveau să moară, râul va avea un miros urât şi apa lui va avea un gust neplăcut; nu se specifică nimic despre durata acestei urgii. Aceasta ar corespunde cu situaţia creată de o inundaţie de proporţii a Nilului. Cu cât inundaţia era mai mare cu atât mai multe aluviuni erau purtate în suspensie de apă, în special particulele solului roşu din albia Nilului Albastru şi a râului Atbara. Şi cu cât mai multe aluviuni erau transportate, cu atât mai roşie era apa Nilului. O astfel de inundaţie excesivă putea aduce mai departe cu ea microorganisme cunoscute ca flagelate şi bacterii asociate cu acestea: în plus, accentuarea culorii roşii a apei a creat condiţii atât de nefavorabile pentru peşti încât au murit într-un număr foarte mare, după cum este scris. Descompunerea lor a infectat apa care a început să miroase greu. Ridicarea nivelului Nilului începe în iulie/august, atinge cota maximă în septembrie şi apoi scade din nou. Aşadar, se presupune că această urgie a afectat Egiptul începând din iulie/august până în octombrie/noiembrie.

A doua urgie (Exod 8:1-15)

După şapte zile (7:25), Egiptul a fost lovit de o altă urgie: roiuri de broaşte care, conform promisiunii lui Dumnezeu, au murit în masă a doua zi şi s-au descompus rapid. Era un lucru neobişnuit ca broaştele să iasă cu grămada din râu în luna august. Mulţimea peştilor descompuşi care au fost aruncaţi pe malul râului Nil şi în apele îndiguite au poluat şi infectat cuiburile de broaşte de pe malul râului şi acestea, care veniseră pe mal în număr foarte mare, s-au îndreptat spre case şi spre câmpuri, unde să se adăpostească. Moartea rapidă a broaştelor cât mirosul greu şi putrefacţia rapidă ne face să considerăm că antraxul intern (de la Bacillus anthracis) a construit atât sursa cât şi infecţia propriu-zisă.

A treia urgie (Exod 8:16-19)

Hort sugerează că această urgie a fost ţânţari (VA, „păduchi", VSR „ţânţari"- (vers. Cornilescu, „păduchi" în text, „ţânţari" în nota de la subsol, n.tr.). Rata lor de reproducere a fost sporită de condiţiile deosebit de favorabile pentru înmulţire care, la rândul lor, se datorau nivelului neobişnuit de ridicat al Nilului.

A patra urgie (Exod 8:20-32)

Musca în discuţie aici a fost probabil Stomoxys calcitrans. Vezi mai jos la urgia a şasea, pentru care agentul cel mai probabil este această muscă.

A cincea urgie (Exod 9:1-7)

A fost „o ciumă foarte mare" care a lovit vitele egiptenilor, dar nu pe toate, ci numai pe cele care erau pe câmp. Se poate considera că acestea au contractat antrax, infecţia fiind transmisă pe păşuni de broaşte. Dacă vitele israeliţilor erau închise în staule, este posibil ca acestea să nu fi fost afectate.

A şasea urgie (Exod 9:8-12)

„Bubele pricinuite de nişte beşici fierbinţi" (Cornilescu) au fost probabil antraxul de piele transmis prin înţepăturile muştelor Stomoxys calcitrans, care se înmulţeşte într-un mediu de descompunere şi care au devenit purtătorii bolii de la broaştele şi vitele moarte. Probabil că bubele au apărut în special pe mâini şi pe picioare (Exod 9:11: magicienii nu s-au putut prezenta înaintea lui Moise; cf. Deuteronom 28:27, 35), lucru care ar putea fi un alt indiciu care să vină în sprijinul identificării sugerate a bolii şi a purtătorului ei, boală care, după toate probabilităţile, a bântuit în lunile decembrie/ianuarie.

A şaptea urgie (Exod 9:13-35)

Grindină cu tunete, fulgere şi ploaie. Aceasta a nimicit recolta de orz şi in, dar nu grâul şi alacul (secara albă), care nu erau crescute încă. Aceasta s-ar potrivi cu luna februarie. Concentrarea în această perioadă a acestei urgii în Egiptul de Sus, dar nu în Gosen, lângă ţărmul Mediteranei, se potriveşte cu clima acestor regiuni.

A opta urgie (Exod 10:1-20)

Precipitaţiile bogate din Etiopia şi Sudan care produc o creştere foarte mare a apelor Nilului dau naştere unor condiţii favorabile apariţiei unei invazii de lăcuste în luna martie. Acestea, urmând ruta obişnuită, trebuiau să fie purtate de vântul de E în partea de N a Egiptului: „vântul... dinspre apus", ruah-yam, se traduce literar „vântul dinspre mare"; este vorba deci de un vânt dinspre N sau NV care a aruncat lăcustele tocmai în valea Nilului. Hort consideră că specificaţia „Marea Roşie" (yam sup, v. 19) trebuie corectată şi că ar trebui să citim mai degrabă „miază-zi" (yamin), dar această înlocuire nu este strict necesară.

A noua urgie (Exod 10:21-29)

„Întunericul beznă" putea fi simţit. Este vorba despre o furtună de nisip, khamsin, dar nu una obişnuită. Inundaţiile mari au adus şi au depozitat cantităţi mari de „pământ roşu", care acum s-a uscat ca un praf fin peste regiunea afectată. Când acesta era antrenat de un vânt khamsin, dădea naştere senzaţiei că aerul era foarte dens, încât acoperea lumina soarelui. Cele „trei zile" din Exod 10:23 se potrivesc cu durata cunoscută a unui astfel de vânt, numit khamsin. Intensitatea acestui vânt poate sugera că urgie a avut loc în prima parte a sezonului, respectiv în martie. Dacă israeliţii au locuit în regiunea albiei uscate a râului Tumilat, ei au fost probabil scutiţi de efectele mai drastice ale acestei urgii.

A zecea urgie (Exod 11:1-12:36)

Până aici, Dumnezeu Şi-a demonstrat puterea absolută asupra creaţiei naturale. El a făcut ca slujitorul Lui, Moise, să anunţe aceste urgii succesive şi le-a trimis într-o ordine ideală. Ele au fost din ce în ce mai serioase, pe măsură ce Faraon se încăpăţâna tot mai mult să-L recunoască pe Dumnezeul lui Israel, în ciuda celor mai puternice dovezi ale autorităţii şi ale puterii Sale. O dată cu această ultimă urgie, Dumnezeu Şi-a manifestat cel mai clar puterea deplină: semnul a fost moartea întâilor născuţi. Nici această ultimă urgie nu a venit neanunţată (Exod 4:23). Faraon a avut toate ocaziile necesare pentru a-L recunoaşte pe Dumnezeu şi a-I asculta porunca dar, fiindcă a refuzat să facă acest lucru, a trebuit să suporte consecinţele.

Alte aspecte

Mai târziu, Iosua i-a amintit poporului Israel în Canaan de eliberarea sa miraculoasă din Egipt, cu ajutorul urgiilor (Iosua 24:5). Şi filistenii au ştiut de ele şi s-au temut de Autorul lor (1 Samuel 4:8). Şi mai târziu, psalmistul a cântat despre aceste evenimente înfricoşătoare (Psalmul 78:43-51).

În Exod 12:12, Dumnezeu anunţă judecăţile pe care le va face tuturor zeilor Egiptului. Într-o măsură, El a făcut deja lucrul acesta prin urgii, căci zeii Egiptului au fost inferiori forţelor naturii. Haâpi, zeul inundaţiilor Nilului, a adus nu prosperitate ci distrugere; broaştele, simbolul lui Heqit care este zeiţa rodniciei, au adus numai dezastru şi risipă; grindina, ploaia şi furtuna au fost vestitorii unor evenimente înfricoşătoare (ca şi în textele din piramide); şi lumina zeului-soare (Ra) a fost întunecată, ca să amintim numai câteva din zeităţile afectate.

Relatarea urgiilor constituie o unitate literară: numai atunci când luăm în considerare toate detaliile întregii naraţiuni unitare constatăm că se potrivesc atât de bine cu fenomenele fizice observabile. Simplele fragmente ale naraţiunii privitoare la aceste urgii care, după unii, aparţin unor surse documentare diferite (J, E, P, etc.) şi uniformitatea schematică a aspectelor postulate nu corespund nici unui fenomen. Adaptarea arbitrară a unor astfel de relatări parţiale şi stilizate într-o naraţiune nouă şi unitară care se întâmplă să corespundă exact fenomenelor observabile ce aparţin trecutului şi unei regiuni îndepărtate este în mod sigur un lucru greu de crezut (vezi poziţia lui Hort). Este de preferat o explicaţie mai clară şi o teorie care consideră naraţiunea plăgilor ca un tot unitar, decât o teorie care ia în considerare fenomene neatestate.

K.A.K.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: