ungere



UNGERE. Termenul apare de trei ori în NT, în 1 Ioan 2:20, 27 (de două ori), ca traducere a termenului gr. chrisma. Creştinii care, prin virtutea „ungerii" lor (v. 20, 27), sunt în stare să discearnă schismele (v. 19) şi erezia (tăgăduirea întrupării, v. 22) sunt îndemnaţi să adere la mesajul apostolic (v. 24), care i-a determinat să mărturisească pe Tatăl şi pe Fiul. Din punct de vedere gramatical, „ungerea" trebuie să fie (a) „ceea ce este uns" (vezi B. F. Westcott, The Epistles of John, 1892), fie (b) „actul ungerii" (vezi A. E. Brooke, ICC, 1912); în ambele cazuri cuvântul se referă la darul Duhului Sfânt, al cărui semn exterior este botezul, dar a cărui primire receptivă duce la sesizarea pericolelor cu care este confruntată biserica; acest dar este consecinţa adevăratei credinţe întrupate. Această exegeză este compatibilă cu ideea că ungerea Duhului duce la prorocii rostite în biserică, deşi nu dovedeşte acest lucru.

BIBLIOGRAFIE
E. Grundmann, TDNT 9, p. 372; D. Müller, NIDNTT 1, p. 121-124; I. H. Marshall, The Epistles of John, NIC, 1978, p. 153-156.

M.R.W.F.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: