umilinţă



UMILINŢĂ. Importanţa acestei virtuţi derivă din faptul că face parte din caracterul lui Dumnezeu. În Psalmul 113:5-6 Dumnezeu este prezentat ca fiind incomparabil de măreţ şi înălţat şi, cu toate acestea, El Se umileşte ca să îngrijească de lucrurile pe care le-a creat, iar în Psalmul 18:35 (cf. 2 Samuel 22:36) măreţia slujitorului lui Dumnezeu este atribuită umilinţei (bunătăţii) pe care a arătat-o Dumnezeu faţă de el.

Această calitate este lăudată oriunde este întâlnită în VT (de ex. Proverbe 15:33; 18:12) şi binecuvântarea lui Dumnezeu este revărsată adesea peste cei care o posedă. Moise este lăudat pentru această calitate (Numeri 12:3), iar Belşaţar este mustrat de Daniel (5:22) pentru că nu a profitat de experienţa lui Nebucadneţar, ca să aibă o atitudine de umilinţă. Cartea 2 Cronici în mod deosebit face din umilinţă criteriul pe baza căruia să fie judecată domnia diferiţilor regi.

Termenul este asociat prin derivare cu suferinţa, care este adusă uneori asupra oamenilor de semenii lor şi alteori este atribuită direct scopului lui Dumnezeu, dar întotdeauna este destinată să producă o umilinţă a spiritului.

În mod similar, în NT, în Matei 23:12 şi în textele paralele, acelaşi cuvânt este folosit pentru a exprima pedeapsa pentru aroganţă (înjosire) şi este o condiţie pentru înaintare (umilinţă). În primul caz este o poziţie socială modestă care vine ca rezulat al judecăţii lui Dumnezeu. În al doilea caz este un spirit de umilinţă care face posibil ca Dumnezeu să dea binecuvântarea progresului. În Filipeni 4:12 Pavel foloseşte termenul pentru a descrie suferinţa sa, dar el spune în continuare că virtutea constă în acceptarea acelei experienţe, astfel încât o stare impusă din exterior devine un prilej de dezvoltare a unei atitudini lăuntrice corespunzătoare. În aceeaşi Epistolă (2:8) el citează ca exemplu de urmat umilinţa lui Cristos, care a renunţat intenţionat la prerogativele Sale divine şi S-a umilit progresiv, primind la vremea cuvenită înălţarea care trebuie să urmeze în mod inevitabil.

La fel ca şi toate virtuţile, umilinţa poate fi simulată şi acest pericol este arătat foarte clar în Epistola lui Pavel către coloseni. Indiferent care este traducerea corectă a pasajului dificil din Coloseni 2:18, este clar că în acest verset şi în 2:23 se face referire la ceva fals. În ciuda tuturor aparenţelor de umilinţă aceşti învăţători falşi sunt de fapt mândri de sentimentul propriei lor importanţe. Ridicând sistemul lor speculativ mai presus de revelaţia lui Dumnezeu, ei tăgăduiesc tocmai lucrul pe care s-ar părea că-l proclamă prin ascetismul lor. Pavel îi avertizează pe cititori împotriva acestei pseudoumilinţe, iar în 3:12 îi îndeamnă la umilinţa adevărată.

BIBLIOGRAFIE
W. Baudel, H.- H. Esser, NIDNTT 2, p. 256-264; TDNT 5, p. 939; 6, p. 37-40, 865-882; 8, p. 1-26.

F.S.R

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: