trup



TRUP. Principalele cuvinte ebraice traduse cu „trup" sunt gewiyya, care este folosit în principal pentru „cadavru", dar uneori şi pentru un trup uman viu (Geneza 47:18) şi basar, care înseamnă *„carne". Contrar filozofiei greceşti şi multor idei moderne, în ebraică accentul nu este pus pe trup ca o entitate distinctă sau separată de suflet sau spirit. J. A. T. Robinson (The Body, 1952) susţine că evreii nu făceau o diferenţiere rigidă (i) între formă şi materie, (ii) între întreg şi părţile sale, (iii) între trup şi suflet, sau (iv) între trup şi semenul de lângă el. „Trupul de carne nu era ceva care să separe pe un om de semenul său, ci mai degrabă ceva ce îl lega într-un mănunchi de viaţă cu toţi oamenii şi cu întreaga natură." Se pare că în secţiunile aramaice din Daniel, considerate adesea ca fiind compoziţii târzii, influenţate de gândirea greacă, există o distincţie mai mare între trup şi spirit (7:15), unde cuvântul (nidneh) tradus „din mine" este probabil un cuvânt împrumutat din limba persană şi înseamnă „teacă".

Cuvântul ebraic obişnuit folosit pentru carne (basar) se apropie mai mult de prezentarea unei distincţii faţă de spirit (Isaia 31:3) şi se poate să-l fi influenţat pe Pavel în folosirea teologică a termenului. Se poate spune că folosirea termenului pentru *„inimă" în ebr. se apropia de ceea ce noi înţelegem prin spirit sau duh (Psalmul 84:2), dar este semnificativ faptul că este în acelaşi timp un organ fizic. Este demn de remarcat că psihologia modernă a ajuns la înţelegerea unităţii esenţiale a omului în întregimea sa.

Pe de altă parte, în limba ebraică nu au existat concepte fiziologice unificatoare clar definite, cum sunt sistemul nervos şi cel circulator, iar despre diferitele organe se spune uneori că acţionează independent (Matei 5:29, 30) (*OCHI, *MÂNĂ, *BUZĂ, etc.), deşi în unele pasaje este evident că avem de a face cu o sinecdocă, de ex. Deuteronom 28:4, beten - „burtă", tradus „trup" în VSR. De asemenea, Plângerile 4:7, esem *„os".

În NT folosirea termenului soma, „trup" este în armonie cu gândirea ebraică şi evită ideile filozofiei greceşti, care tind să condamne trupul ca fiind rău, o închisoare pentru suflet şi raţiune, care erau considerate bune. Pavel vorbeşte însă despre „trupul păcatului" ca un termen paralel cu „carnea", indicând locul unde acţionează păcatul. Totuşi, în NT există o distincţie mai clară între trup şi suflet sau spirit (Matei 10:28; 1 Tesaloniceni 5:23; Iacov 2:26).

Nu cred că Biblia ne dă o concepţie despre om ca existând separat de trup, chiar şi în viaţa viitoare după moarte. Crezul clar enunţat în învierea fizică, întâlnit în NT (1 Corinteni 15:42-52; 1 Tesaloniceni 4:13-18), prevestit în VT (Daniel 12:2), militează împotriva ideii că omul ar exista fără o manifestare trupească oarecare sau fără o formă de expresie, deşi aceasta nu implică regruparea aceloraşi atomi materiali (1 Corinteni 15:44). Un pasaj care la prima vedere s-ar părea că sugerează separarea de trup (2 Corinteni 5:1-8) probabil că este explicat cel mai bine de J. A. T. Robinson (In the End God, 1950), că nu se referă la moarte, ci la parousia, şi de aceea nu se referă la distincţia dintre suflet sau spirit şi trup, ci la distincţia între trupul înviat viitor şi trupul muritor prezent. Totuşi, se poate argumenta că Luca 23:43; Filipeni 1:23; Evrei 12:23; Apocalipsa 6:9-11; cf. 20:4-6 ne învaţă că acei creştini care au murit sunt într-o stare conştientă de bucurie împreună cu Cristos, până la înviere.

Forma trupului dat la înviere - „trupul spiritual" din 1 Corinteni 15 - poate fi doar întrezărită din ceea ce ştim despre trupul lui Cristos după înviere, care nu a lăsat în urmă un cadavru în mormânt şi, se pare, a trecut prin fâşiile de pânză (Luca 24:12, 31). Înălţarea Lui trupească nu presupune neapărat deplasarea la un loc oarecare numit cer, ci sugerează pătrunderea trupului Său într-o viaţă care transcende limitările de timp şi spaţiu care ne încătuşează pe noi.

Metafora despre biserică, descrisă ca şi *Trupul lui Cristos (1 Corinteni 12:12 ş.urm., etc.) dezvoltă ideea că trupul este forma esenţială şi mijlocul de exprimare a persoanei.

BIBLIOGRAFIE
E. C. Rust, Nature and Man in Biblical Thought, 1953; A. R. Johnson, The Vitality of the Individual in the Thought of Ancient Israel, 1949; J. A. T. Robinson, The Body, 1952; H. G. Schütz, S. Wibbing, J. A. Motyer, NIDNTT 1, p. 229-242.

B.O.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: