Trofim



TROFIM. Un creştin din Efes care l-a însoţit evident pe Pavel în Europa după răscoala din Efes, şi a cărui cale s-a întretăiat din nou cu cea a lui Pavel, când l-a aşteptat la Troa pentru călătoria la Ierusalim - fiind fără îndoială unul dintre delegaţii bisericilor din Asia cu ajutoarele pentru biserica din Ierusalim (Faptele Apostolilor 20:1-5; cf. 1 Corinteni 16:1-4). În Ierusalim, însă, pelerinii din Asia l-au recunoscut în tovărăşia lui Pavel şi mai târziu, găsindu-l pe Pavel în Templu cu alţi patru bărbaţi, au tras concluzia greşită că l-a introdus pe Trofim în Templu (Faptele Apostolilor 21:27 ş.urm.). Dacă Trofim ar fi trecut dincolo de Curtea Neamurilor ar fi riscat pedeapsa cu moartea. Acest incident a dus la o răscoală şi la arestarea lui Pavel.

2 Timotei 4:20 afirmă că Pavel l-a lăsat pe Trofim bolnav la Milet. Acesta era aproape de oraşul natal al lui Trofim; dar dacă Timotei se afla în regiunea Efesului ar părea ciudat să aibă nevoie de această informaţie. Circumstanţele şi intenţia acestui verset nu sunt clare; se poate să fie asociate cu salutul, la fel ca şi contextul imediat, sau poate că Pavel s-a gândit la micşorarea grupului său de colaboratori (cf. v. 10-12). P. N. Harrison (Problem of the Pastoral Epistles, 1921, p. 118 ş.urm.) argumentează că Pavel era în drum spre Troa (cf. 2 Corinteni 2:12) atunci când l-a lăsat în urmă pe Trofim; G. S. Duncan (St. Paul’s Ephesian Ministry, 1929, p. 191 ş.urm.) susţine că Pavel se întorcea de la Corint în Asia (cf. 2 Corinteni 1:8). În locul acestor ipoteze complicate este de preferat ideea că Pavel se îndrepta spre V, pentru a doua întemniţare în Roma.

A.F.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: