Talmud şi Midraş



TALMUD ŞI MIDRAŞ.

I. Talmud

Talmudul este compus din Mişna, legea orală care a existat pe la sfârşitul sec. al 2-lea d.Cr. şi a fost culeasă de Rabi Iuda, Prinţul; şi din Ghemara, comentariile rabinilor despre Mişna, de la 200 la 500 d.Cr. Talmudul conţine Halakhah, prevederile şi preceptele juridice împreună cu discuţiile complexe prin care s-a ajuns la acele decizii; şi Haggadah, interpretări nejuridice. Talmudul este sursa din care este derivată legea iudaică. Are un caracter obligatoriu pentru crezul şi viaţa evreului ortodox. Evreii liberali nu-l consideră ca având autoritate, deşi sunt de părere este interesant şi venerabil. Talmudul este important pentru că ne oferă cunoştinţe despre modul în care interpretau evreii VT. De asemenea, clarifică unele porţiuni din NT.

Este adoptată poziţia că legea lui Moise a trebuit să fie adaptată la condiţiile schimbătoare din Israel. Este făcută afirmaţia că „Marea Sinagogă" (120 de bărbaţi) a avut o asemenea autoritate, dar nu există nici o dovadă care să sprijine această afirmaţie. Rabi Akiba (cca. 110-135 d.Cr.) sau un teolog mai vechi au întocmit o colecţie cuprinzătoare de legi tradiţionale. Rabi Iuda, Prinţul, a folosit acest material împreună cu alte porţiuni din Mişna. Cea mai veche colecţie a Mişnei poate fi datată în vremea şcolilor reputabile ale lui Hilel şi Şamai, care au înflorit în perioada celui de-al doilea Templu.

Mişna este împărţită pe baza a trei principii: (1) subiectul; (2) ordinea biblică; şi (3) criterii artificiale, cum sunt numerele. Mişna se găseşte în şase ordine sau diviziuni principale (numite sedarim) care conţin materialul din şaizeci de tratate. Categoriile principale sunt subdivizate în tractate, capitole şi paragrafe. Primul ordin (Seminţe) se ocupă cu legi agricole şi îndatoriri religioase legate de cultivarea pământului, inclusiv poruncile cu privire la tributul din produse agricole care trebuia dat preotului, levitului şi săracilor. A doua diviziune (Sărbători) prezintă diferitele sărbători din calendarul religios, inclusiv respectarea Sabatului, precum şi ceremoniile şi jertfele care trebuiau aduse în acele zile. A treia diviziune (Femei) se ocupă cu legi despre căsătorie, divorţ, căsătoria prin levirat, adulter şi reglementări despre nazireat.

A patra diviziune din Mişna (Amenzi) se ocupă cu legislaţia civilă, tranzacţii comerciale de diferite feluri, proceduri juridice şi o colecţie de maxime etice ale rabinilor. Lucruri Sacre, a cincea diviziune din Mişna, prezintă legi cu privire la jertfe, întâii născuţi, animale curate şi necurate, şi o descriere a Templului lui Irod. A şasea parte din Mişna (Purificări) prezintă legile cu privire la curăţia şi necurăţia levitică, persoane şi obiecte curate sau necurate şi purificări. În toate aceste porţiuni Rabi Iuda a avut ca scop să facă o deosebire între legile curente şi cele învechite, între practicile civile şi cele religioase.

Mişna se caracterizează prin caracterul ei concis, clar şi cuprinzător, şi a fost folosită ca un manual în şcolile rabinice. După editarea Mişnei ea a devenit standardul oficial al Academiilor din Palestina (Tiberiada, Cezarea, Seforis şi Lida) şi Babilon (Sura, Pumbedita şi Nehardea), având ca rezultat Talmudul palestinian şi, respectiv, Talmudul babilonian. Discuţiile din aceste centre de învăţământ au devenit nuclee pentru studiul legii, care a ajuns să fie cunoscută ca Talmudul.

Cea mai mare parte a discuţiilor din Talmud sunt sub formă de dialog. Dialogul introduce întrebări şi apoi caută cauze şi origini. Există numeroase discuţii lungi în Hagada. Aceasta este de fapt o modalitate literară de a reduce complexitatea şi monotonia discuţiilor juridice. Talmudul existent este un comentariu a numai două treimi din Mişna. Conţine decizii juridice, atât cele acceptate cât şi cele respinse. Observaţia lui A. Darmesteter este pe deplin justificată: „Talmudul, fără vasta literatură rabinică anexată, reprezintă o lucrare neîntreruptă a iudaismului de la Ezra până în secolul al şaselea al erei creştine, fiind rezultatul tuturor forţelor vii şi al întregii activităţi religioase a naţiunii. Dacă luăm în considerare faptul că este o reflectare fidelă a obiceiurilor, instituţiilor şi cunoştinţelor evreilor, într-un cuvânt, al întregii lor civilizaţii din Iudea şi Babilon în timpul secolelor prolifice care au precedat şi care au urmat apariţia creştinismului, vom înţelege importanţa unei lucrări unice, în felul ei, în care tot poporul a depozitat sentimentele sale, crezul său şi sufletul său" (The Talmud, p. 7).

II. Midraş

Termenul midraş derivă de la rădăcina ebr. daras, „a cerceta, a investiga", adică, a descoperi o idee care nu este vizibilă la prima vedere. Prin urmare, se referă la o expunere didactică sau omiletică. Apare numai de două ori în VT, în 2 Cronici 13:22, unde termenul se referă la „cartea" (sau „comentariul") prorocului Ido, iar în 2 Cronici 24:27, unde „cartea" la care se referă este cartea împăraţilor. „Probabil că au fost elaborări didactice ale naraţiunilor istorice pe care le posedăm, folosind aceste naraţiuni pentru a sublinia adevărul religios; dar nu se ştie nimic altceva despre ele decât titlurile lor" (HDN, 1, p. 459).

Termenul Midraş a primit sensul său cel mai larg în contextul extra-biblic. Midraş este folosit uneori în contrast cu Mişna, când indică acea ramură a învăţăturii rabinice care se ocupă în special cu regulile legii tradiţionale. La acest stadiu al cunoaşterii noastre este imposibil să afirmăm care metodă de studiu este mai veche, Midraş sau Mişna. (Vezi G. F. Moore, Judaism, 1, p. 150 ş.urm.) Este suficient să spunem că după întoarcerea evreilor din Babilon şi o dată cu activitatea lui Ezra şi a şcolii sale cu privire la lege, expunerea, şi comentariul pentru popor a devenit o necesitate.

Forma orală a acestor comentarii a fost cristalizată ulterior în scris, întrucât cea mai mare parte a lucrărilor importante nu mai există în forma originală, data compilării este aproape imposibil de stabilit. Activitatea legată de Midraş s-a încheiat la scurtă vreme după încheierea scrierii Talmudului babilonian. Cu timpul Midraşul a fost înlocuit de istorie, gramatică şi de teologie, (sau comentariile cuprinse în Midraş, n.ed.)

Midraşim sunt împărţite în secţiuni expozitive şi homiletice. Primele comentează textul cărţilor Scripturii potrivit cu ordinea lor prezentă sau le adaugă povestiri, pilde sau alte compoziţii de felul acesta (H. L. Strack, Introduction to Talmud and Midrash, p. 201-205). Cele din urmă se ocupă de texte individuale, mai ales de la începuturile lecţiilor scriprurale. Există Midraşim referitoare la Pantateuh, Cele Cinci Suluri, Plângeri, Psalmi, Proverbe şi alte cărţi.

BIBLIOGRAFIE
HDB (s.v. „Commentary”); B. Cohen, „Talmudic and Rabbinical Literature", The Jewish People, 3, p. 54-79; G. F. Moore, Judaism, 3 vol, 1927-1930; H. L. Strack, Introduction to Talmud and Midrash, 1931; JewE (s.v. „Midrash"); EJ (s.v. „Midrash”, „Mishnah", „Talmud").

C.L.F.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: