Ţadoc



ŢADOC. (Ebr. sadoq, „neprihănit"?).

1. Fiul lui Ahitub care, potrivit cu 1 Cronici 6:1 ş.urm., 50 ş.urm., a fost un descendent al lui Eleazar, al treilea fiu al lui Aaron. El a fost preot la curtea lui David alături de Abiatar (2 Samuel 8:17) şi a fost răspunzător pentru chivot (2 Samuel 15:24 ş.urm.); el a luat parte la ungerea lui Solomon ca succesor al lui David, în timp ce Abiatar l-a sprijinit pe Adonia (1 Împăraţi 1:7 ş.urm.). El şi urmaşii săi au îndeplinit funcţia de mare preot la Templul lui Solomon până când acesta a fost distrus în anul 587 î.Cr. În societatea nouă Ezechiel a limitat privilegiile preoţeşti la familia lui Ţadoc pe temeiul faptului că numai ei nu s-au făcut vinovaţi de apostazie în timpul monarhiei (Ezechiel 44:15 ş.urm.). În al doilea Templu fiii lui Ţadoc au reţinut funcţia de mare preot în permanenţă până în anul 171 î.Cr., când funcţia a fost transferată lui Menelau de către Antioh IV; chiar şi după aceea un urmaş al lui Ţadoc a prezidat ca preot peste templul evreiesc de la Leontopolis în Egipt până când Vespasian a închis templul la scurt timp după anul 70 d.Cr. Comunitatea de la Qumran a rămas loială preoţilor din familia Ţadoc şi au aşteptat restaurarea preoţiei lor.

2. Un urmaş al lui Ţadoc, bunicul lui Hilchia (1 Cronici 6:12; 9:11; Neemia 11:11).

3. Socrul regelui Ozia şi bunicul lui Iotam (2 Împăraţi 15:33; 2 Cronici 27:1).

4., 5. Doi constructori ai zidului, sub conducerea lui Neemia (Neemia 3:4, 29); unul dintre aceştia se poate să fie Ţadoc care a semnat legământul (Neemia 10:21) şi „Ţadoc, cărturarul" (Neemia 13:13).

BIBLIOGRAFIE
H. H. Rowley, „Zadok and Nehushtan", JBL 58, 1939, p. 113 ş.urm.; idem, „Melchizedek and Zadok” în Festschrift für A. Bertholet (ed. W. Baumgartner), 1950, p. 461 ş.urm.; R. de Vaux, Ancient Israel, 1961, p. 372-405; J. R. Bartlett, „Zadok and his successors at Jerusalem", JTS s.n. 19, 1968, p. 1-18.

F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: