Şeol



ŞEOL. Acest cuvânt este folosit în VT cu referire la locuinţa morţilor. Derivarea cuvântului ebr. se’ol este neclară. S-au propus două teorii de bază.

a. Unii au sugerat că derivă dintr-o formă slabă a rădăcinii s‘l, de la care derivă cuvintele care se referă la o mină goală (Isaia 40:12) şi o cale goală (între viţele de vie, Numeri 22:24). În ebr. post-biblică, sa’al înseamnă „adâncul" mării. Dacă această derivaţie este corectă, sensul original ar fi locul cel gol, sau, mai probabil, locul adânc.

b. Mai mulţi erudiţi susţin în prezent părerea că termenul derivă de la rădăcina s l care înseamnă „întreabă" sau „cercetează". În acest caz, se poate ca în original termenul să fi desemnat un loc de cercetări, unde se primeau oracole. Rădăcina fi este folosită în mod frecvent în VT cu privire la oracole, însă cu siguranţă aceasta nu este o părere împărtăşită pe larg cu privire la semnificaţia concepţiei lui Şeol. Există o legătură de gândire cu această rădăcină în personificarea lui Şeol ca fiind un monstru mare, nesăţios (Isaia 5:14, cf. Habacuc 2:5, etc.). Delitzsch (Commentary on Isaia 5:14) credea că un cuvânt asir. echivalent cu acesta a fost găsit în sualu, însă Jensen şi alţii au disputat existenţa acestui cuvânt (vezi Transactions of the Society of Biblical Archaeology 8, 1885, p. 269).

Semnificaţia termenului Şeol oscilează între conceptul de mormânt, de lume subterană la cel de stare de moarte. În tot Orientul Apropiat din antichitate, precum şi în alte părţi, cei morţi erau imaginaţi ca existând într-un ţinut subteran cunoscut în bab. sub denumirea de aralu şi în ugar. ‘eres, „pământ". Dar în timp ce aceste ţinuturi erau conduse de zeii lor proprii, domnitorul din Şeol era Iahve.

Şeolul era sub suprafaţa pământului (Ezechiel 31:15, 17; Psalmul 86:13), un loc al prafului (Iov 17:16), al întunericului (Iov 10:21), al liniştei (Psalmul 94:17) şi al uitării (Psalmul 88:12). Uneori unele caracteristici ale vieţii de pe pământ sunt imaginate ca fiind continuate în Şeol (Isaia 14:9; Ezechiel 32:27), însă acest loc este mereu un loc de slăbiciune şi tristeţe.

În unele pasaje, Şeol are un aspect represiv (de. ex. Psalmul 49:13-14) şi destinarea prematură pentru Şeol este o formă de judecată. VT priveşte viaţa pământească ca pe o arenă pe care se poate desfăşura activitatea în slujba lui Iahve; acesta este locul unde se poate primi cuvântul Lui, unde I se pot oferi jertfe, şi unde pot fi experimentate intervenţiile Lui. De aceea, a fi în Şeol înseamnă a fi scos din mâna Lui (Psalmul 88:3-5). Totuşi, Iahve este prezent şi în Şeol (Psalmul 139:8) şi este în stare să izbăvească pe cei de acolo (Psalmul 16:10).

Unii au văzut în cuvinte ca şi ‘abaddon, „distrugere" (Iov 31:12; 26:6; 28:22; Psalmul 88:11; Proverbe 15:11; 27:20), în sahat, „prăpastie" şi uneori „corupţie" (E.F. Sutcliffe, The Old Testament and the Future Life, 1946, p. 39 ş.urm.; Iov 33:24; Psalmul 16:10; Ezechiel 28:8, etc.) iar în bor, „prăpastie" (Psalmul 30:3; Ezechiel 31:14), un loc de pedeapsă în Şeol. Însă nici un pasaj care conţine aceste cuvinte, care nu reclamă această interpretare, şi ideea nu este formulată în mod explicit în VT. Aceste cuvinte sunt mai bine considerate ca sinonime ale termenului Şeol, cu care de multe ori apar în paralel.

În literatura iudaică mai târzie întâlnim diviziuni în Şeol pentru cei răi şi pentru cei neprihăniţi, în care fiecăruia îi este dat să guste anticipare a destinului său final (Enoh 22:1-14). Această idee pare să stea la baza imaginii pildei cu Lazăr şi bogatul din Luca 16:19-31. Termenul grec hades folosit în acest pasaj reprezintă lumea de dedesupt, sau locuinţa morţilor. În literatura clasică, în LXX acest termen este aproape de fiecare dată tradus cu se’ol, iar în NT, Pesh. îl redă prin seyul. Termenul, de aceea, este echivalentul Nou Testamental cu Şeol. Este folosit în legătură cu moartea lui Cristos în Faptele Apostolilor 2:27, 31, care citează Psalmul 16:10. În Matei 16:18, Cristos spune că porţile lui Hades (cf. Isaia 38:10; Psalmul 9:13; 107:18) nu vor birui biserica Lui. După cum porţile unei cetăţi sunt esenţiale pentru rezistenţa ei, semnificaţia aici este probabil puterea morţii. Fraza „adus în Hades" din Matei 11:23 este cel mai bine înţeleasă, din punct de vedere metaforic, referitor la adâncimile ruşinii. În Apocalipsa, Cristos ţine cheile morţii şi ale lui Hades (1:18). Puterea lor (6:8) este nimicită şi ele sunt aruncate în iazul de foc (20:13-14).

BIBLIOGRAFIE
R. H. Charles, A Critical History of the Doctrine of a Future Life, 1913; A. Heidel, The Gilgamesh Epic and OT Parallels, 1946, p. 137-223; N. J. Tromp, Primitive Conceptions of Death and the Nether World in the OT, 1969; H. Bietenhard, în NIDNTT 2, p. 205-210.

D.K.I.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: