Şeba (1)



ŞEBA.

1. O cetate (ebr. seba’ ) în teritoriul atribuit lui Simeon din Palestina de S lângă Beer-Şeba şi Molada (Iosua 19:2; TM la 1 Cronici 4:28 o omite în lista paralelă, însă LXX o redă prin „Sama"). Septuaginta conţine „Samaa" în MS B (vezi Iosua 15:26) şi „Sabee" în MS A.S. Cohen (IDB, 4 p. 311) sugerează că Şeba („şapte") a fost numită după cei şapte miei cu care Avraama făcut legământ cu Abimelec (Geneza 21:28-29) şi s-ar puteasă fi fost o parte mai veche din Beer-Şeba.

2. Un om din tribul lui Beniamn (seba’) care s-a răsculat fără succes împotriva lui David fără succes după moartea lui Absalom (2 Samuel 20:1-2, 6-7, 10, 21-22).

3. Un conducător (seba’) al tribului lui Gad (1 Cronici 5:13).

4. Un urmaş (seba’) al lui Cuş prin Raama (Geneza 10:7; 1 Cronici 1:9); fratele lui *Dedan.

5. Un urmaş (seba’) al lui Sem prin Ioctan (Geneza 10:28; 1 Cronici 1:22).

6. Fiul lui Iocşan (seba’) şi nepotul lui Avraam şi Chetura (Geneza 25:3; 1 Cronici 1:32); fratele lui Dedan.

7. Ţara (seba’) a cărei împărătesc (*ŞEBA, ÎMPĂRĂTEASA DIN) l-a vizitat pe Solomon (1 Împăraţi 10:1 ş.urm.; 2 Cronici 9:1 ş.urm.) a fost după toate probabilităţile locul unde locuiau sabeenii în SV Arabiei. J.A. Montgomery (ICC, Kings, 1951, p. 215 ş.urm.) susţine că sabaenii mai erau încă în N Arabiei prin secolul al 10-lea î.Cr. cu toate că ei controlau rutele de comerţ din S Arabiei. Pe de altă parte, J. Bright (History of Israel, 1972, p. 211), deşi recunoaşte că sabeenii erau iniţial nomazi, care se deplasau cu ajutorul cămilelor, afirmă cu o mai mare probabilitate, că pe vremea lui Solomon ei s-au aşezat în partea de E a actualului Yemen. Acelaşi lucru îl susţine şi G.W. Van Beek, IDB, 4, p. 145.

Relaţia dintre sabeeni şi cele trei Şebe menţionate în Geneza nu este de loc limpede. S-ar putea ca acestea să fie nişte triburi distincte, însă similarităţile dintre grupuri sunt uimitoare: fiii lui Raema (Geneza 10:7, hamiţii, au aceleaşi nume ca şi nepoţii lui Avraam - Şeba şi Dedan (25:3); atât Cuş, hamitul (10:7), cât şi Ioctan, semitul, au urmaşi numiţi Şeba şi Havila (10:28-29). Tabelul *Naţiunilor din Geneza 10 pare să reflecte atât originea semitică a sabeenilor precum şi faptul că ei s-au aşezat în apropierea grupurilor hamitice, adică a egiptenilor şi a etiopienilor. Într-adevăr, cultura clasică abisiniană este o dovadă a îmbinării elementelor hamitice cu cele semitice, şi a rolului important pe care l-au avut arabii din S care au traversat strâmtoarea Bab al-Mandeb ca şi negustori şi colonişti în formarea acestei culturi.

Când se vorbeşte în VT despre oamenii din Şeba, ei sunt cel mai frecvent menţionaţi ca şi negustori sau invadatori (Iov 1:15, cu toate că E. Dhorme, în Job, E.T. 1967, p. xxv, identifică aici Şeba cu o porţiune de lângă Tema şi Dedan, nişte oaze situate mai mult la N de ţara de baştină a sabeenilor). Aur (1 Împăraţi 10:2, Psalmul 72:15; Isaia 60:6), tămâie (Isaia 60:6; Ieremia 6:20), condimente şi bijuterii (1 Împăraţi 10:2; Ezechiel 27:22) au fost aduse pe pieţele din N în caravanele lor (Iov 6:19). Fiind nişte oportunişti în negoţ, ei s-au ocupat şi de negoţul cu sclavi, după cum găsim în Ioel 3:8 (unde LXX foloseşte termenii „în captivitate" referitor la „sabeeni"). Se pare că această activitate intensivă de negustorie i-a dus pe sabeeni în Arabia de N unde ei au fondat colonii în diverse oaze din acel ţinut. Acestea serveau ca şi baze pentru caravane şi probabil că le dădeau coloniştilor un oarecare control asupra regiunii de N. O mărturie a relaţiilor dintre Şeba şi Canaan se găseşte pe o ştampilă imprimată într-o piesă de lut din S Arabiei, (cca. sec. al 9-lea î.Cr.) dezgropată la Betel (BASOR 151, 1958, p. 9-16).

Ca şi cel mai proeminent dintre statele arabe (care includ Hadramaut, Ma in şi Qataban) din timpul primei jumătăţi a mileniului întâi î.Cr., Şeba a fost condusă de mucaribi, regi-preoţi, care supravegheau atât treburile politice cât şi închinarea politeistă la zeii soarelui, lunii şi stelelor. Explorările conduse de Universitatea din Louvain cu H. St. J. Philby (1951-1952) şi de către American Foundation for the Study of Man (1950-3) au dezvăluit câteva mostre remarcabile ale artei şi arhitecturii sabeene, mai ales în templul zeului lunii la Marib, capitala, care datează din secolul al 7-lea î.Cr., precum şi ecluzele cioplite în rocă la barajul de la Marib (cca. sec. al 6-lea î.Cr.).

BIBLIOGRAFIE
R. L. Bowen, Jr. şi F. P. Albright, Archaeological Discoveries in South Arabia, 1958; GTT; S. Moscati, Ancient Semitic Civilizations, 1957, p. 181-194; G. Tyckmans, Les religions arabes preislamiques, 1951; J. Ryckmans, L’institution monarchique en Arabie méridionale avant l’Islam, 1951; G. W.Van Beek în BA 15, 1952, p. 2-18; ibid., „South Arabian History and Archaeology", în G. E. Wright (ed.), The Bible and the Near East, 1961; A. K. Irvine în POTT, p. 299 ş.urm..

D.A.H.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: