epistolele către tesaloniceni



EPISTOLELE CĂTRE TESALONICENI

I. Schiţa conţinutului

1 Tesaloniceni
a. Salutări (1:1).
b. Mulţumiri pentru credinţa şi statornicia creştinilor tesaloniceni (1:2-10).
c. Explicarea purtării recente a lui Pavel (2:1-16).
d. Istorisirea evenimentelor după plecarea lui de la Tesalonic (2:17-3:10).
e. Rugăciunea lui pentru o reîntâlnire grabnică cu ei (3:11-13).
f. Îndemn la o trăire sfântă şi la dragoste frăţească (4:1-12).
g. Cu privire la parousia (4:13-5:11).
h. Câteva îndemnuri (5:12-22).
i. Rugăciunea, salutarea finală şi benedicţia (5:23-28).

2 Tesaloniceni
a. Salutări (1:1-2).
b. Mulţumire şi încurajare (1:3-12),
c. Evenimente care trebuie să preceadă ziua Domnului (2:1-12).
d. Alte mulţumiri şi încurajări (2:13-3:5).
e. Necesitatea disciplinei (3:6-15).
f. Rugăciunea, salutarea finală şi benedicţia (3:16-18).

II. Autorul

Amândouă Epistolele către Tesaloniceni au în antet numele lui Pavel, Silvan (= Sila) şi Timotei; dar Pavel este autorul adevărat al ambelor epistole, deşi el îi menţionează pe cei doi colaboratori ai săi care au luat parte la lucrarea sa misionară în Tesalonic. În 1 Tesaloniceni Pavel vorbeşte la persoana întâi singular (2:18) şi se referă la Timotei la persoana a treia (3:2, 6); în 2 Tesaloniceni el adaugă semnătura sa personală (3:17) şi de aceea este identificat cu cel care vorbeşte în 2:5. Folosirea pronumelui personal „noi" când se referă la sine este la fel de evidentă în aceste epistole ca şi în celelalte, în special în 1 Tesaloniceni 3:1: „Am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena" (cf. Faptele Apostolilor 17:15 ş.urm.).

Nu au existat prea multe dificultăţi în stabilirea faptului că Pavel este autorul 1 Tesaloniceni; F. C. Baur o atribuie unui ucenic al lui Pavel care a scris după anul 70 d.Cr. ca să trezească din nou interesul pentru parousia, dar această sugestie este doar o curiozitate în istoria criticii

Mai multe dificultăţi au fost întâmpinate cu 2 Tesaloniceni Se afirmă că stilul ei este oficial, prin comparaţie cu cel al primei epistole; acest raţionament, bazat pe expresii cum sunt „trebuie să mulţumim" şi „cum se cuvine" în 1:3 nu are prea multă forţă; este cert că nu are nevoie de o explicaţie cum este cea a lui M. Dibelius - că această Epistolă a fost scrisă pentru a fi citită în biserică - şi acelaşi lucru este adevărat cu privire la prima Epistolă (cf. 1 Tesaloniceni 5:27). Mai serios este argumentul că escatologia din 2 Tesaloniceni o contrazice pe cea din 1 Tesaloniceni Prima epistolă pune accent pe caracterul neaşteptat al venirii Domnului, „ca un hoţ noaptea" (1 Tesaloniceni 5:2), în timp ce a doua Epistolă pune accentul pe anumite evenimente care vor avea loc înainte de venirea Lui (2 Tesaloniceni 2:1 ş.urm.) şi face lucrul acesta într-un pasaj al cărui caracter apocaliptic nu are egal în scrierile pauline.

A. Harnack a explicat diferenţa sugerând că 1 Tesaloniceni a fost scrisă către grupul de credincioşi din biserica din Tesaloiuc proveniţi dintre Neamuri, iar 2 Tesaloniceni către grupul de evrei. Lucrul acesta este improbabil datorită îndemnului din 1 Tesaloniceni 5:27 ca epistola să fie citită la „toţi fraţii" - de asemenea, explicaţia este de necrezut în lumina insistenţei fundamentale a lui Pavel asupra unităţii în Cristos a credincioşilor evrei şi ne-evrei. La fel de neconvingătoare este completarea teoriei lui Harnack făcută de F. C. Burkitt, care susţine că amândouă Epistolele au fost schiţate de Silvan şi aprobate de Pavel, care a adăugat cu mâna sa 1 Tesaloniceni 2:18 („Eu, Pavel") şi 2 Tesaloniceni 3:17.

Alte sugestii cu privire la paternitatea ne-paulină a ambelor epistole prezintă dificultăţi mai mari decât cele care vizează paternitatea paulină. Dacă 2 Tesaloniceni este pseudonimă, scriitorul a recurs la o subtilitate de un rafinament deosebit când i-a avertizat pe cititorii săi cu privire la scrisorile false scrise în numele lui Pavel (2:2); salutul din 2 Tesaloniceni 3:17 poate fi înţeles numai ca un avertisment al lui Pavel cu privire la asemenea epistole false. Dificultăţile ridicate de originea paulină pot fi explicate cel mai bine dacă ţinem cont de ocazia scrierii şi de relaţia dintre cele două scrisori. Amândouă epistolele au fost incluse în cele mai vechi ediţii ale colecţiei de scrieri ale lui Pavel.

III. Ocazia

a. Prima Epistolă

Pavel şi însoţitorii săi au trebuit să plece în grabă din *Tesalonic la începutul verii anului 50 d.Cr., după ce a avut mai mulţi convertiţi şi a sădit o biserică în cetate (Faptele Apostolilor 17:1-10). Circumstanţele plecării lor au indicat că adepţii lor aveau să fie expuşi în mod inevitabil la o persecuţie pentru care încă nu erau pregătiţi, deoarece Pavel nu a avut timp să le dea toate învăţăturile fundamentale pe care le-a considerat necesare. Cu cel dintâi prilej el l-a trimis înapoi pe Timotei să vadă cum trăiau creştinii tesaloniceni. Când Timotei s-a întors la el la Corint (Faptele Apostolilor 18:5) el i-a adus veşti bune despre statornicia şi zelul lor pentru răspândirea Evangheliei, dar a spus că ei au avut anumite probleme, unele etice (cu referire specială la relaţiile sexuale) şi altele escatologice (în particular, ei erau preocupaţi ca nu cumva la parousia cei care au murit să fie dezavantajaţi în comparaţie cu cei care erau încă în viaţă). Pavel le-a scris imediat, exprimându-şi bucuria la veştile bune aduse de Timotei, spunând că plecarea lui abruptă din mijlocul lor nu a fost de bună voie (aşa cum susţineau criticii săi), punând accent pe importanţa castităţii şi a hărniciei în munca de fiecare zi, asigurându-i că toţi credincioşii care au murit înainte de parousia nu vor fi dezavantajaţi, ci vor fi înviaţi ca să se alăture fraţilor lor aflaţi în viaţă şi „îl vor întâmpina pe Domnul în văzduh" la venirea Sa.

b. A Doua Epistolă

Nu după multă vreme, însă, alte veşti au ajuns la Pavel şi acestea sugerau că mai trebuiau îndepărtate câteva temeri. El a suspectat că unele temeri s-ar putea datora interpretării greşite a învăţăturii sale date bisericii din Tesalonic. Unii membri ai bisericii au crezut că parousia era atât de iminentă încât nu mai avea nici un rost să lucreze. Pavel spune că anumite evenimente trebuie să aibă loc înainte de parousia; în special, că pe tot pământul va avea loc o răzvrătire răspândită împotriva lui Dumnezeu, condusă de un om care va întruchipa forţele nelegiuirii şi ale anarhiei, dar care în prezent este ţinut în frâu de o putere pe care nu trebuie să o numească în scris, întrucât cititorii săi ştiau la ce se referă. (Caracterul aluziv al referii sale la această forţă ne face să credem că se gândea la Imperiul roman, care prin menţinerea legii şi ordinii l-a făcut să fie recunoscător de mai multe ori în cursul slujirii sale apostolice.) În ce-i priveşte pe cei care erau înclinaţi să nu mai lucreze, el li se adresează şi mai tăios decât în prima Epistolă; pentru creştinii apţi de muncă era nedemn să trăiască pe spinarea altora, cu atât mai mult cu cât au văzut un exemplu de purtare demnă la Pavel şi la colaboratorii săi. Leneşii trebuie trataţi de fraţii lor de credinţă în aşa fel încât să-i trezească la realitate.

Uneori s-a încercat îndepărtarea dificultăţilor legate de corelarea celor două Epistole prin postularea că 2 Tesaloniceni a fost scrisă mai întâi (cf. J. Weiss, Earliest Christianity, 1, 1959, p. 289 ş.urm.; T. W. Manson, Studies in the Gospels and Epistles, 1962, p. 268 ş.urm.; R. G. Gregson, „A Solution to the Problems of the Thessalonian Epistles", EQ 38, 1966, p. 76 ş.urm.). Dar 2 Tesaloniceni presupune o oarecare corespondenţă anterioară de la Pavel (2:15), iar limbajul din 1 Tesaloniceni 2:17-3:10 subînţelege că 1 Tesaloniceni a fost prima scrisoare a lui Pavel către creştinii din Tesalonic, după plecarea sa forţată.

IV. Învăţătura

Cu excepţia posibilă a Epistolei către *Galateni, cele două Epistole către Tesaloniceni sunt cele mai vechi scrieri ale lui Pavel care s-au păstrat. Astfel, ele ne permit să ne formăm o impresie mai clară, şi în unele privinţe surprinzătoare, cu privire la fazele credinţei şi vieţii creştine la 20 de ani după moartea şi învierea lui Cristos. Principiile fundamentale fuseseră stabilite deja; creştinii tesaloniceni (care fuseseră înainte păgâni idolatri, în cele mai multe cazuri) au fost convertiţi prin auzirea şi acceptarea propovăduirii apostolice (1 Tesaloniceni 1:9 ş.urm.); Isus, în care şi-au pus ei încrederea, este Fiul lui Dumnezeu, despre care se vorbeşte în mod spontan în termeni care presupun egalitatea cu Tatăl (cf. 1 Tesaloniceni 1:1; 3:11; 2 Tesaloniceni 1:1; 2:16); Evanghelia care le-a adus mântuirea poartă cu sine implicării practice sănătoase pentru viaţa de fiecare zi. Dumnezeul viu şi adevărat este sfânt, şi El doreşte ca şi poporul Său să fie sfânt; această sfinţenie se extinde la probleme cum sunt relaţiile cu persoane de sex opus (1 Tesaloniceni 4:3) şi câştigarea cinstită a pâinii de toate zilele (1 Tesaloniceni 4:11 ş.urm.; 2 Tesaloniceni 3:10-12). Apostolii înşişi au dat un exemplu în aceste privinţe (1 Tesaloniceni 2:5 ş.urm.; 2 Tesaloniceni 3:7 ş.urm.).

Amândouă Epistolele reflectă aşteptarea escatologică intensă din anii aceia şi excesele nesănătoase pe care le-a generat. Pavel nu descurajează aşteptarea escatologică (de fapt, escatologia se pare că a ocupat un loc proeminent în propovăduirea lui la Tesalonic), ci el îi îndeamnă pe tesaloniceni să nu confunde caracterul neaşteptat al parousiei cu iminenţa ei şi el imprimă în ei corolarele etice ale escatologici creştine. El însuşi nu ştia dacă va fi sau nu în viaţă la parousia; el spera că va fi în viaţă, dar nu avea nici o certitudine în privinţa aceasta. Preocuparea lui principală a fost să-şi îndeplinească lucrarea încredinţată cu credincioşie astfel încât ziua aceea să nu-l găsească nepregătit şi ruşinat. De aceea, pentru convertiţii săi el prezintă parousia ca o mângâiere şi o speranţă pentru cei îndureraţi şi mâhniţi, ca un avertisment pentru cei nepăsători şi neascultători, şi pentru toţi, ca un stimulent la trăire sfântă. Parousia va realiza înfrângerea supremă a răului; va fi manifestarea universală a triumfului care este garantat deja prin lucrarea mântuitoare a lui Cristos.

BIBLIOGRAFIE
Comentarii despre textul grec de G. G. Findlay, CGT, 1904; G. Milligan, 1908; J. Moffatt, ECT, 1910; J. E. Frame, ICC, 1913; B. Rigaux, Études Bibliques, 1956; C. F. Hogg şi W. E. Vine, 1914; E. J. Bicknell, WC, 1932; W. Neil, UNT, 1950; idem, TBC, 1957; W. Hendriksen, 1955; J. W. Bailey, IB, 11, 1955; L. Morris, TNTC, 1956; idem, NLC, 1959; A. L. Moore, NCB, 1969; D. E. H. Whiteley, NOB, 1969; E. Best, BNTC, 1972; vezi de asemenea J. B. Lightfoot, Biblical Essays, 1893, p. 235 ş.urm.; idem, Notes on the Epistles of St. Paul, 1895, p. 1 ş.urm.; K. Lake, Earlier Epistles of St. Paul, 1911, p. 61 ş.urm.; T. W. Manson, Studies in the Gospels and Epistles, 1962, p. 259 ş.urm.

F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: