cele şapte cuvinte



ŞAPTE CUVINTE, CELE. Cele „şapte cuvinte" sunt rostirile lui Isus Cristos, aflat în agonia suferinţelor pe cruce, înaintea de moartea Sa, care sunt relatate de cele patru evanghelii. „Strigătul" din Marcu 15:37 este identificat cu una din rostirile articulate citate de un alt evanghelist.

Primele cuvinte rostite de Domnul nostru pe cruce (Luca 23:34) dezvăluie o dragoste care este complet neaşteptată şi nemeritată. El S-a rugat pentru soldaţii romani şi chiar, după cum sugerează Petru (Faptele Apostolilor 3:17), pentru liderii religioşi ai naţiunii. (Această afirmaţie este omisă de unii dintre martorii antici ai textului, însă omisia este probabil cauzată de un editor care a considerat că evenimentele anului 70 d.Cr. au arătat că Dumnezeu nu a iertat autorităţile iudaice care L-au acuzat pe Isus înaintea lui Pilat, ca şi când rugăciunea îi avea în vedere pe aceia.)

A doua oară când a vorbit, Isus S-a adresat tâlharului de pe cruce (Luca 23:43), care, dincolo de cruce a văzut gloria care avea să vină, şi care a spus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta!" (v. 42). La care Isus i-a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai."

Al treilea cuvânt (Ioan 19:25-27), a fost cel adresat mamei Sale şi ucenicului Său iubit, care dovedeşte că avem în Isus exemplul suprem a unei „inimi căreia nu-i pasă de sine, ci încearcă numai să aline şi să-şi manifeste compasiunea faţă de alţii". Cu toate că a suferit dureri fizice groaznice şi a îndurat mult mai mult în agonia sufletului, El S-a gândit la mama Sa şi S-a îngrijit de viitorul ei. Sabia îi tăia inima ei (Luca 2:35), însă cuvintele blânde ale Fiului ei trebuie să-i fi dat o mare alinare şi vindecare.

Primele trei cuvinte adresate, au fost în timpul dimineţii, înainte de prânz. A patra oară (Matei 27:46; Marcu 15:34) a vorbit probabil în timp ce se ridica acel întuneric misterios, şi supranatural care durase trei ore (*ELOI, ELOI, LAMA SABACHTHANI).

Al cincilea cuvânt adresat (Ioan 19:28) a urmat imediat după al patrulea. Este singura dată când vorbeşte despre suferinţă fizică. Isus a refuzat o băutură care conţintea medicamente (Marcu 15:23), însă a acceptat un alt fel de băutură, pentru a-şi umezi gâtul şi buzele uscate, aşa încât, cu o voce tare să poată face declaraţia cuprinsă în al şaselea cuvânt. Evanghelistul notează împlinirea Psalmului 69:21b.

Acel cuvânt (Ioan 19:30) conţine un verb grecesc comprehensiv, tetelestai, „S-a sfârşit". Nu este strigătul unei victime înfrânte, ci a unui învingător, care şi-a sfârşit lucrarea pe care o avea de îndeplinit şi care a împlinit toate prorociile şi scrierile din VT oferind sacrificiul final pentru păcat odată pentru totdeauna (Evrei 10:12).

În cuvântul final (Luca 23:46) Isus a citat din Psalmul 31:5, rugăciunea de seară a fiecărui iudeu evlavios. Cei răscumpăraţi sunt, aşadar, fraţi ai Răscumpărătorului, într-atât încât pot să spună acelaşi lucru atunci când îşi încredinţează sufletul în mâna Tatălui - Tatălui Său, şi Tatălui lor în El.

BIBLIOGRAFIE
V. Taylor, Jesus and His Sacrifice, 1937, p. 157 ş.urm., 197 ş.urm.; R.G. Turnbull, The Seven Words from the Cross, 1956.

A.R.
F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: