Sumer, sumerieni



SUMER, SUMERIENI. Partea inferioară a Mesopotamiei antice sau sudul Irakului, între regiunea modernului Bagdad şi Golful Persic şi sudul regiunii care a fost cunoscută drept *Akkad. Regiunea aceasta întinsă, de aproape 25.900 de km. pătraţi, este traversată de fluviile *Tigru şi *Eufrat. Deşi nu se fac referiri la el în mod direct în VT, acesta poate fi *Şinear (sin’ar; sumer. kenir şi sumer). Este posibil ca în spatele relatărilor din Geneza 1-11 să se afle civilizaţia sumeriană (vezi II., mai jos). Regiunea a fost locuită de sumerieni din aprox. 4500 î.Cr. până în 1750 î.Cr., când sumerienii au fost asimilaţi în cele din urmă de către semiţii care locuiau în aceeaşi regiune. Nu se cunoaşte originea sumerienilor, deşi unele teorii pe această temă cuprind migraţia din est.

I. Istoria

Istoria sumerienilor se împarte în trei perioade: (a) perioada sumeriană timpurie, 3000-2700 î.Cr.; (b) perioada sumeriană clasică, 2700-2250 î.Cr.; (c) perioada neo-sumeriană, 2100-1960 î.Cr. Ea este reconstituită pentru fiecare dintre aceste perioade în special din poemele epice răspândite în mărturiile istorice şi din sutele de mii de documente de afaceri.

a. Prima perioadă a fost dominată de trei cetăţi majore: Uruk, Aratta şi Chiş. Cele trei personaje de frunte, toţi conducători ai cetăţii Uruk, au fost Enmerkar, Lugalbanda şi mai ales Ghilgameş, care este cel mai celebru erou ai întregii istorii sumeriene. Întrucât figurile istorice şi evenimentele au fost recuperate nu din mărturiile contemporane, ci din compoziţiile literare, este dificil să atribuim evenimentele unui anumit nivel arheologic al oricăruia din cetăţile menţionate. În plus, foarte puţine mărturii din perioada aceasta s-au descoperit la Chiş sau la Uruk. Avem de-a face cu o epocă întunecată, din care răzbat ecouri slabe de fapte pătimaşe realizate de un popor tânăr şi viguros.

b. Perioada clasică se concentrează mai ales în jurul a patru cetăţi: Ur, Chiş, Umma şi Lagaş. Conducătorii cei mai cunoscuţi sunt Eannatum, Urukagina, Gudea din Lagaş şi Lugalzaggisi din Umma. Din această perioadă s-au păstrat documente contemporane care poartă numele şi relatează câteva dintre faptele de vitejie ale acestor conducători. De aceea putem identifica adesea multe dintre cetăţi şi chiar clădiri la care se face referire în documente. Despre cetatea Ur din această perioadă se cunosc multe lucruri mai degrabă pe cale arheologică decât pe cale istorică. Numele regilor se cunosc fără referire la evenimente semnificative. Dar cel mai mare tezaur al tuturor timpurilor din Mesopotamia aparţine acestei perioade - „mormintele regale" fabulos de bogate. Primul document istoric real de o oarecare lungime provine şi el din această perioadă şi se referă la disputa dintre Umma şi Lagaş. Scris în aproximativ 2400 î.Cr. în vremea lui Entemena din Lagaş, el conţine multe date economice şi sociale, precum şi istorice. Dar astăzi ne este cunoscut mai bine un conducător dintr-o perioadă mai târzie din Lagaş, în Gudea, deoarece s-au păstrat zeci de statui ale lui purtând inscripţii pe ele, măiestria sculpturii în piatră din această perioadă. Inscripţiile conţin nenumărate date referitoare la viaţa economică şi religioasă. Lugalzaggisi, ultimul rege sumerian din această perioadă, a căzut victimă renumitului conducător semit Sargon din Agade.

c. Aproape cu două secole mai târziu epoca neo-sumeriană cu capitala la Ur s-a ridicat pe ruinele dinastiei akkadiene. Dar sângele sumerian s-a subţiat serios ca urmare a imigrării la scară largă a celorlalte popoare, mai ales a amoriţilor. Doar primii doi dintre cei cinci regi din Ur au purtat de fapt nume sumeriene. Dar chiar şi după ce au dispărut toţi sumerienii şi limba nu mai era vorbită, ea a rămas totuşi limba religiei, ştiinţei, afacerilor şi a legii timp de mai multe secole.

II. Literatura

Inventarea *scrierii în aprox. 3200 î.Cr., aşa cum este ea cunoscută în textele de la Erec, este atribuită sumerienilor. Limba, în mai multe dialecte, inclusiv „limba îngrijită" (eme.- sal), are o formă aglutinată şi nu este semitică. Nu poate fi raportată în mod sigur la vreun grup lingvistic cunoscut, deşi împărtăşeşte elemente care apar în mai multe limbi. Scrierea, concepută iniţial pentru a însemna tranzacţiile legale şi textele economice şi administrative, care cuprind 75 la sută din toate documentele existente în care se foloseşte scrierea cuneiformă sumeriană, a fost curând folosită pentru toate genurile de literatură cunoscute mai târziu în întregul Orient Apropiat antic. Scrierea şi genurile literare au fost adoptate şi dezvoltate ulterior de *babilonieni, *asirieni, *hitiţi, *hurriţi, *canaaniţi şi *elaminţi.

Istoriografia include inscripii murale şi votive, însemnări militare ale relaţiilor interstatale (Lagaş-Umma; Stela Vulturilor), liste de regi, formule anuale de datare, corespondenţă regală, documente semnificative detaliate (Tummal) şi explicaţii poetice ale evenimentelor majore („Blestemul lui Agade"). Relatările epico-istorice ale faptelor de vitejie ale lui *Sargon din Agade şi Ur-Nammu şi nouă povestiri epopeice atestă alte forme de istoriografie. Acestea din urmă reflectă relaţiile cetăţilor-state cu vecinii lor, de ex. Enmerkar şi Aratta, Lugalbanda cu Enmerkar şi Ghilgameş cu Aga din Chiş.

În miturile sumeriene eroii sunt zeităţi şi tratează temele *creaţiei („Enlil şi Ninlil: naşterea zeului-Lună", „Crearea cazmalei", „Enlil şi Ninmah: crearea omului"); a civilizaţiei („Enki şi ordinea lumii: organizarea pământului şi a proceselor sale culturale", „Inanna şi Enki: transferul artelor civilizaţiei de la Eridu la Erec) şi a unei „vârste eroice" („Enlil şi Ninhursag: mitul sumerian al paradisului"), precum şi căderea omului (Inanna şi Şakaletuda: păcatul mortal al grădinarului"). Zeiţa Inanna (mai târziu: *IŞTAR) şi Dumuzi (*TAMMUZ) joacă un rol major în miturile despre descinderea zeilor în lumea inferioară. *Potopul, deşi cunoscut în traducere sumeriană, este foarte posibil să fi fost de origine literară semită (cf. Epopeea lui Atrahasis). Teme asemănătoare apar în istoriografia timpurie a VT (Geneza 1-11).

Sumerienii au compus de asemenea imnuri extrem de complicate care preamăreau zeii, regii şi templele precum şi lamentaţii care deplângeau distrugerea oraşelor-state şi a oraşelor (Ur, Nippur) sau moartea zeului Tammuz.

Alte genuri sumeriene cuprind începutul aşa-zisei literaturi a „înţelepciunii" care cuprindea colecţii de îndrumări, eseuri, fabule, proverbe şi ghicitori. Toate acestea s-au răspândit prin folosirea lor în sistemul educativ al şcolilor unde instruirea cuprindea scrierea, retorica, muzica şi alte forme, inclusiv examinarea. Literatura şcolară a „întrecerii" oferă un contrast între „Vară şi Iarnă", „Cazma şi Plug" etc. Alte întreceri erau folosite cu scopul de a descrie sistemul şcolar (é.dub.ba).

III. Cultura

Iniţial societatea sumeriană pare să-şi fi grupat satele şi oraşele mai mici în jurul oraşelor mai mari, formând statele-oraşe controlate de un consiliu de senatori şi tineri cu statut militar sub conducerea unui „stăpân" (en), mai târziu un lugal, „conducător, rege". Pe lângă instituţiile acestea a apărut o birocraţie a templului şi preoţi care şi ei deţineau proprietăţi şi uneori dominau această societate „democratică" şi foarte organizată. Se credea că guvernarea umană reflectă pe pământ ceea ce se întâmplă în cer. Regele era doar un vice-regent al zeului suprem al oraşului care l-a chemat la această misiune şi care îi cerea să dea socoteală de modul în care îşi exercita misiunea în calitate de persoană care împarte legea şi dreptatea. Ulterior regele a condus prin guvernatorii locali şi prin anumite oraşe desemnate să controleze economia în relaţiile lor cu nomazii din împrejurimi.

IV. Moştenirea

Pe lângă moştenirea literară, Sumer a lăsat civilizaţiilor de mai târziu concepţiile sale despre lege şi guvernare, sprijinite de o „tehnologie ştiinţifică". Aceasta din urmă se baza pe metode empirice (datele din liste) şi pe practică. Astronomia şi matematica folosea atât sistemele zecimale, cât şi pe cele sexagesimale, inclusiv subdiviziunea timpului şi aspaţiului în unităţi din care derivăm acum orele, minutele şi precum şi măsurătorile liniare. Roata a fost dezvoltată atât pentru transport , cât şi pentru activitatea *olarului. Practicile arhitecturale includeau arcade, bolţi, cupole, nişe, coloane, precum şi tehnici decorative din stuc şi mozaic, folosite pentru faţadele templelor, pentru platforma templelor şi pentru piramida în trepte (ziggurat). În artă, ştampila gravată şi pecetea cilindrică erau strâns asociate cu tradiţia îndelungată a Sumerului în ceea ce priveşte scrierea.

BIBLIOGRAFIE
S. N. Kramer, The Summerians, their history, culture and character, 1963; T. Jacobsen, Treasures of Darkness, 1976; H. Ringgren, Religions of the Ancient Near East, 1975. Pentru istorie, vezi CAH, 1-2, p. 190-195 şi pentru texte ANET, 1969, p. 37-39 (mituri, epopei), 159 ş.urm. (legi), 265 ş.urm. (texte istorice), 455 ş.urm. (lamentaţii), 589 ş.urm. (proverbe), 575 ş.urm. (imnuri).

F.R.S
D.J.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: