strălucire



STRĂLUCIRE. „Shekinah" (ebr. sekina), aureola, gloria sau prezenţa lui Dumnezeu ce locuieşte în mijlocul poporului Lui este folosit de targumist şi de rabin cu sensul de Dumnezeu Însuşi, deoarece iudaismului legal nu-i place să-i atribuie divinităţii o formă sau o un sentiment. Cu toate acestea Dumnezeul conceput în termeni omeneşti purificaţi a inspirat cele mai nobile declaraţii profetice, în timp ce Dumnezeul legalist a devenit rece, abstract, distant. Strălucirea, cel mai apropiat echivalent iudaic pentru Duhul Sfânt, a devenit, alături de alte idei sau derivări din VT (Cuvânt, Înţelepciune, Duh, etc) o punte între corporalitatea omului şi transcendenţa lui Dumnezeu. Termenul este post-biblic, însă prezenţa conceptului saturează ambele testamente. El stă la baza doctrinei că Dumnezeu locuieşte în sanctuarul Lui (Exod 25:8 etc.) sau în mijlocul poporului Lui (Exod 29:45 ş.urm. etc.). Aceste pasaje şi pasajele înrudite folosesc verbul rădăcină sakan, „a locui", de la care este derivat „Shekinah" (strălucire).

Gloria lui Dumnezeu (kabod în Biblia ebraică, doxa în LXX şi NT) este un alt nume pentru strălucire (Shekinah). Cuvântul ebraic şi cel grecesc pot fi aplicate la gloria unor simple fiinţe omeneşti, cum este Iacov (Geneza 31:1, VA) sau Solomon (Matei 6:29), este însă suficient de clar atunci când se referă la Dumnezeu. Tunetul, fulgerul şi norul pot fi elementele exterioare concomitente ale gloriei lui Dumnezeu (Exod 19:16; 24:15 ş.urm.; Psalmul 29; 97; Ezechiel 1:4); sau gloria lui Dumnezeu poate fi asociată în mod special cu cortul întâlnirii (Exod 40:34-38) sau cu Templul (Ezechiel 43:2, 4); ea este însă manifestă şi în creaţie (Psalmul 19), şi posedă elemente mai numinoase şi mai misterioase decât oricare din toate acestea (Exod 33:18-23). De fapt, gloria lui Dumnezeu devine de obicei mai glorioasă când este deliberat despărţită de Templu sau de scaunul milei.

În NT ca şi în VT gloria poate fi afirmată despre Dumnezeu (Luca 2:9; Faptele Apostolilor 7:55; 2 Corinteni 3:18) sau îi poate fi atribuită Lui (Luca 2:14; Romani 11:36; Filipeni 4:20; Apocalipsa 7:12, etc.). Atribuirea acestei glorii este menţionată ca fiind o datorie omenească, fie împlinită (Romani 4:20), fie neîmplinită (Faptele Apostolilor 12:23; Apocalipsa 16:9). Gloria este prezentă într-un mod special în templul ceresc (Apocalipsa 15:8) şi în cetatea cerească (Apocalipsa 21:23).

NT îi atribuie cu generozitate o glorie comparabilă lui Cristos ca fiind divin, înainte precum şi după momentul de hotar al Paştelui. Sinopticele sunt puţin reticente cu privire la asocierea acestei glorii cu Isus cel pământesc, excepţie făcând doar în legătură cu parousia (Marcu 8:38; 10:37; 13:26; şi textele paralele) sau în legătură cu Cristosul transfigurat (Luca 9:32). Ioan atribuie această glorie cu mult mai multă generozitate (cf. 1:14; 2:11; 11:4); cu toate acestea el distinge o revelare mai deplină sau finală ca fiind ulterioară slujirii de pe pământ (7:39; 12:16, etc.). Această fluctuaţie aparentă nu este nefirească - concepţia despre Isus cel pământesc şi Cristosul cel ceresc avea să fie uneori evidenţiată după Săptămâna Patimilor. Verbul înrudit doxazo înlocuieşte adeseori substantivul (Ioan 12; 17; etc.). Asemănarea dintre cu vântul ebraic şi termenul grecesc skene, etc., ar putea sugera motivul shekinah în Ioan 1:14 (eskenosen, „locuit") şi în Apocalipsa 21:3 (skene, „locuirea"; în vers. Cornilescu „cortul"; n.trad.).

Şi alte pasaje merită o atenţie specială - comp. cu 1 Timotei 3:16; Tit 2:13; Evrei 1:3; 13:21; Iacov 2:1; 1 Petru 1:11, 21; 4:13; 5:1; Apocalipsa 5:12 ş.urm.

BIBLIOGRAFIE
Vezi HDB (s.v. „Shekinah"); JewE (s.v. „Anthropomorphism", „Shekinah"); EJ, 14, 1971 (i.v. „Shekhinah"); G. Kittel, G. von Rad, în TDNT 2, p. 237-251; R. A. Stewart, Rabbinic Theology, 1961, p. 40-42.

R.A.S.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: