sticlă
STICLĂ. Rareori menţionată în Biblie,
sticla a fost un obiect rar de lux până în perioada romană. Era considerată ca
fiind ceva la fel de preţios ca aurul (Iov 28:17, VA „cristal" ebr. zekukit).
Mai multe pasaje în care s-a tradus „sticlă" (VA) se referă la suprafeţe
de metal care reflectă, folosite ca oglinzi. Emailarea era cunoscută de
timpuriu şi folosită la mătănii şi în construcţii din cca. 4000 î.Cr., însă
sticla propriu-zisă este atestată pentru prima dată în Epoca timpurie a
bronzului (cca. 2600 î.Cr.).
În perioada celei de-a 18-a dinastii egiptene (cca.
1546-1316) o fabrică de sticlă la el-Amarna în Egipt imita tipuri de pietre şi
de ceramică şi producea vase pentru unguente prin turnare sau prin răsucirea
unor vergele topite de sticlă în jurul unui miez de nisip şi reîncălzirea
obiectelor astfel obţinute.
Cupe, flacoane şi vase din perioada timpurie,
formate în jurul unui miez şi decorate, au fost găsite în N Mesopotamiei
(Rimah, Nuzi), în Babilon, în N Siriei (Alalah) şi în Palestina (Meghido). Alte
produse importate şi locale au fost descoperite la Ghezer, Lachiş (Epoca târzie
a fierului), Aczib şi Haţor. Din sec. al 13-lea î.Cr. ceramica smălţuită este
menţionată în textele contemporane hitite şi asiriene. O referire într-un text
de la Ras Shamra la spsg, „ceramică smălţuită", face probabilă
prezenţa acestui cuvânt în Proverbe 26:23 - „ca smalţul ce acoperă cu o crustă
ceramica, aşa sunt buzele mieroase şi o inimă rea" (în vers. Cornilescu
„ca zgura de argint pusă pe un ciob de pământ, aşa sunt buzele aprinse şi o
inimă rea"; n.tr.) (BASOR 98, 1945, p. 21, 24; în prezent disputat, Ugarit-Forschungen
8, 1976, p. 37-40). Cobaltul şi manganul au fost folosiţi ca agenţi coloranţi,
însă sticla timpurie nu a fost prea transparentă datorită impurităţilor din
materialele de bază. Irizaţia obişnuită la nivelul sticlei antice se datorează
descompunerii şi decoloraţii prin expunere la aer.
În Epoca târzie a fierului şi perioadele israeliene au fost imporatate în Siria şi Palestina vase egiptene de sticlă, ce imitau vasele de alabastru (de unde gr. alabastron). Produsele feniciene găsite în Samaria şi în alte locuri arată că erau în uz amforele de sticlă, ulcioarele şi aryballoi.
Perioada elenistică a adus cu ea tehnici
suplimentare care au avut drept rezultat producerea sticlei aurite, a sticlei
millefiore (sticlă ornamentală obţinută prin tăierea unor secţiuni transversale
din mănunchiuri fuzionate de vergele de sticlă de diferite culori şi grosimi)
şi a sticlei colorate, găsite pe locurile multor aşezări palestiniene. Acel
alabastron care a fost spart ca un dar pentru Domnul nostru a fost probabil un
flacon de alifie din sticlă, cu gât lung, aşa numitul tear-bottle (Matei 26:7;
Marcu 14:3; Luca 7:37; VA „sticluţă de alabastru").
În perioada romană inventarea metodelor de suflat
sticla (la Sidon?) a avut drept rezultat fabricarea în serie a unor servicii de
masă ce au rivalizat cu ceramica şi metalul ca urmare a manufacturii uşoare şi
ieftine. Multe din aceste servicii de masă erau translucide, şi multe asemenea
unei ceramici smălţuite superior lustruite. La aceasta din urmă s-ar putea să se
facă aluzie în *„marea de sticlă" (Apocalipsa 4:6; 15 2) şi în cetatea şi
străzile Noului Ierusalim făcute din aur curat asemănat sticlei (Apocalipsa
21:18,21).
BIBLIOGRAFIE
P. P. Kahane, Antiquity and Survival, 2,
1957, p. 208-224; D. B. Haiden, Antiquity, 1933, p. 419-428; A, L
Oppenheim et al., Glass and Classmaking in Ancient Mesopotamia, 1970.
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu