stele



STELE.

I. Întrebuinţarea generală a termenului

Stelele (ebr. kokabim; gr. (LXX, NT) asteres) nu reprezintă nicăieri în Biblie obiectul curiozităţii ştiinţifice. Termenul este folosit în general în legătură cu orice corp luminos neterestru, diferit de soare şi lună. Numărul mare al stelelor este simbolic pentru generozitatea lui Dumnezeu (Exod 32:13; Deuteronom 1:10; 10:22; 28:62; 1 Cronici 27:23; Neemia 9:23; Evrei 11:12). Dumnezeu îi promite lui Avram că sămânţa lui va fi la fel de numeroasă ca stelele (Geneza 15:5; 22:17; 16:4). Astronomii precreştini (de ex. Hipparchus, 150 î.Cr.) au cartografiat în jur de 3.000 de stele; până la începutul astronomiei telescopice prin Galileo, în 1610, nu s-a putut aprecia cât de multe stele există. Totuşi, mulţimea stelelor este sugerată de referinţele din Biblie menţionate anterior.

Din punct de vedere poetic ele sunt văzute ca fiind o manifestare maiestuoasă a „neasemănării" lui Dumnezeu faţă de om. El singur le face, le controlează şi le numără. Mândria arogantă a omului se străduieşte uneori să uzurpe această autoritate (Geneza 1:16; Psalmul 8:3; 136:9; 147:4; Amos 5:8; Iov 9:7; Ieremia 31:35; Isaia 14:13; Obadia 4; Naum 3:16; cf. Geneza 37:9). O tentaţie permanentă a fost închinarea la zeităţile stelare; însă stelele sunt nesemnificative în comparaţie cu Iahve Însuşi (Deuteronom 4:19; Ieremia 7:18; Amos 5:26; Faptele Apostolilor 7:43). El este în înălţimea cerurilor (Iov 22:12).

Actele ultime ale lui Dumnezeu de răscumpărare şi de judecată sunt prevestite de semne astronomice. Prorocii şi Domnul nostru prezic asemenea semne; iar în Apocalipsa ele sunt proeminente (Isaia 13:10; Ezechiel 32:7; Daniel 8:10; Ioel 2:10; 3:15; Matei 24:29; Marcu 13:25; Luca 21:25; Apocalipsa 6:13; 8:10-12; 9:1).

Cuvântul „stea" este de asemenea folosit în sens metaforic fără referire astronomică, de obicei pentru a sugera demnitate, înnăscută sau uzurpată (Iov 38:7; Daniel 12:3; Apocalipsa 1:16, 20; 2:1; 3:1; 12:1; 22:16).

II. Constelaţii numite

Câteva constelaţii sunt menţionate pe nume în Biblie.

a. Ursul (VA „Arcturus") (Iov 9:9; 38:32). Proeminenta constelaţie circumpolară Ursa mare. De unde „cu puii lui" - cele şapte stele principale din grup. NEB traduce „Aldebaran".

b. Mazzaroth (Iov 38:32). Semnificaţie obscură. Posibil cele douăsprezece semne zodiacale (după NEB), sau numai cele din emisfera sudică. (Aram. Mazzaloth, „stelele înconjurătoare", adică cercul zodiacal).

c. Orion (Iov 9:9; 38:31; Amos 5:8) (în vers. Cornilescu apare drept „Raliţele", „Orion"; n.trad.). „Vânătorul" - o constelaţie remarcabilă din emisfera sudică, cuprinzând stelele de primă importanţă Betelguese (stânga sus, roşie) şi Rigel (dreapta jos, albastră). Scara de culoare şi strălucire a acestor stele şi a stelelor adiacente este o ilustrare interesantă a versetului 1 Corinteni 15:41.

d. Pleiadele (Iov 9:9; 38:31; Amos 5:8) (în vers. Cornilescu „Găinuşa", „Cloşca-cu-pui"; n.tr.). O îngrămădire compactă de şapte stele neclare în Taur, constituind un sistem unit învelit în material nebulos la o depărtare de aproximativ 300 de ani-lumină de soare. Expresiile „să înozi legăturile" şi „să dezlegi frânghiile" se pot referi la presupusa vestire a primăverii şi a toamnei de pleiade şi respectiv de Orion. O alternativă atractivă, însă care probabil nu poate fi acceptată, este faptul că „legarea" pleiadelor prin atracţia lor mutuală, sau (poetic) prin nebulozitatea care le înconjoară, este comparată cu „dezlegarea" Orionului, ale cărui stele nu sunt legate din punct de vedere fizic şi care sunt asociate pentru noi doar prin felul nostru de a le privi.

e. Camerele sudului (Iov 9:9) (în vers. Cornilescu „stelele din ţinuturile de miazăzi"; n.tr.). Sens obscur; posibil constelaţiile ce apar deasupra orizontului când se călătoreşte spre sud de-a lungul căii comerciale spre Arabia. NEB traduce „cercul stelelor sudice".

Mai ales interesantă este interpretarea din NEB a lui Iov 9:12-15, cu menţionarea de două ori a stelei Sirius şi descrierea ei în zori „când lumina lui Sirius este abia perceptibilă şi stelele din Calea navigatorului pălesc una câte una" - o interpretare care dă sens unui pasaj altminteri neinteligibil.

III. Steaua Betleemului

Steaua vestitoare a naşterii lui Isus este menţionată doar în Matei 2, deşi a fost după câte s-ar părea prezisă în Numeri 24:17; Isaia 60:3. Ea a fost explicată în trei moduri.

a. Se poate să fi fost cometa Halley (11 î.Cr.) sau o altă cometă vizibilă în anul 4 î.Cr. Aceasta s-ar fi deplasat în sens contrar stelelor şi astrologii ar fi considerat-o semnificativă. Ar fi fost ea însă vizibilă suficient de mult timp? Şi poate fi potrivită cronologia cu data probabilă a naşterii Domnului nostru?

b. Se poate să fi fost o conjuncţie planetară. În anul 7 î.Cr. a avut loc o conjuncţie interesantă a lui Jupiter, Saturn şi Venus. Astrologii ar fi observat-o cu siguranţă; însă durata acestei conjuncţii ar fi scurtă şi un asemenea fenomen nu ar putea fi interpretat în mod obişnuit drept „stea".

c. Se poate să fi fost o supernova. Novele apar în mod regulat; o stea estompată devine dintr-o dată mai strălucitoare, iar apoi păleşte încet. Probabil toate stelele se comportă astfel într-un anume stadiu de dezvoltare. Supernovele, totuşi, sunt foarte rare; în galaxia noastră nu a fost nici una de la inventarea telescopului încoace. Novele de obicei nu sunt vizibile cu ochiul liber, însă o supernova în galaxia noastră ar putea domina temporar cerul nopţii şi ar putea produce mai multă lumină decât toate celelalte stele împreună. Novele şi supernovele sunt absolut imposibil de prevăzut. Astronomii chinezi au înregistrat o novă sau o supernovă în jurul datei potrivite pentru a fi „steaua magilor". Expresia en te anatole, „la răsăritul ei" (Matei 2:2), ar putea reflecta înfiorarea înţelepţilor la prima apariţie a acestei noi stele. Poziţia ei le va fi transmis o semnificaţie astrologică imediată. Nu este ceva nepotrivit ca o lumină de miliarde de ori mai puternică decât strălucirea soarelui să se fi revărsat pentru a vesti naşterea Mântuitorului lumii.

IV. Astronomia

În Biblie nu există „astronomie" în adevăratul sens al cuvântului, iar abordarea ştiinţifică a babilonienilor de exemplu, care prin secolul al 4-lea î.Cr. puteau prezice multe evenimente astronomice, nu se găseşte în Biblie. Este presupusă însă o concepţie despre univers care nu este inconsecventă cu cosmologia ştiinţifică modernă. Desigur că nu este greu să se găsească referinţe pentru o concepţie despre lume primitivă şi inacceptabilă, comparabilă de exemplu cu miturile babiloniene ale creaţiei, însă o judecare a Bibliei doar pe baza acestor lucruri este la fel de lipsită de spirit critic ca judecarea cunoştinţelor noastre moderne despre univers pe baza întrebuinţării de către noi a unor termeni ca „răsăritul soarelui" şi „bolta cerească" (*CREAŢIE).

Noi locuim într-un gigantic sistem stelar, compus din probabil o mie de milioane de stele asemenea soarelui aranjate sub forma unui disc ce are diametrul de 60.000 de ani-lumină. Acesta este „universul" nostru. Există însă zeci de milioane de „universuri" sau „galaxii" similare vizibile până la o depărtare de o mie de milioane de ani-lumină - limita telescoapelor pe care le avem în prezent. Radio-astronomia prezintă o imagine încă mai minunată. Contrastul dintre acest cosmos şi universul cu trei punţi din mitologia semită este izbitor. Biblia este adeseori mai aproape de cosmosul nostru decât de universul mitologic semit. Deoarece universul scriitorilor biblici este raţional, şi de o imensitate care te înfioară. Psalmul 104 de exemplu, vorbeşte despre o lume care este complet raţională şi care depinde în întregime de legile lui Dumnezeu; acest fapt este tipic pentru perspectiva scriitorilor biblici. În promisiunea pe care i-o face lui Avram Dumnezeu leagă numărul stelelor de numărul firelor de nisip. Doar cca. 3.000 de stele sunt vizibile cu ochiul liber, astfel că, la prima vedere, comparaţia este necorespunzătoare, însă numărul total de stele din galaxie este comparabil cu numărul firelor de nisip din întreaga lume! Biblia este plină de asemenea implicaţii ale vastităţii, care se află completamente dincolo de cunoaşterea din vremea ei.

Noi susţinem, aşadar, că Biblia presupune în mod consecvent un univers care este pe deplin raţional, şi de o mărime vastă, spre deosebire de concepţia despre lume tipică din vremea aceea, în care universul nu era raţional, şi nu era mai mare decât putea fi realmente confirmat prin simţuri, în lipsa unor aparate ajutătoare. Cărţile lui I. Velikovsky (Worlds in Collision, 1950 etc.), deşi mult controversate, sunt scrise dintr-un punct de vedere iudaic şi prezintă un interes deosebit pentru cei care studiază Vechiul Testament şi care sunt de asemenea interesaţi de astronomie.

BIBLIOGRAFIE
G. V. Schiaparelli, Astronomy in the Old Testament, 1905; O. Neugebauer, The Exact Sciences in Antiquity, 1958; E. A. Milne, Modern Cosmology and the Christian Idea of God, 1952; G. R. Driver and L. W. Clarke, „Stars", HDB 2, 1963, p. 936 ş.urm.; R. A. Rosenberg, „The „Star of the Messiah" reconsidered", Bib 503-505; D. A. Hagner, NIDNTT 3, p. 734-736.

M.T.F.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: