stâncă



STÂNCĂ. În VT stânca (ebr. sela; sur) simbolizează siguranţa şi apărarea unui refugiu abrupt şi inaccesibil (cf. Isaia 32:3; 33:16). De asemenea, este folosit în legătură cu o temelie de neclintit (cf. Psalmul 40:2): a înlătura „stânca" echivalează cu a clătina lumea (cf. Iov 18:4). În interacţiunea acestor simboluri nu este surprinzător să găsim că despre Dumnezeu se vorbeşte ca despre o stânca ce conferă securitate şi siguranţă poporului Său (cf. 2 Samuel 22:32). În Isaia 8:14 sur este folosit cu referire la stânca mesianică respinsă de „zidarii" evrei ai templului. Împreună cu Psalmul 118:22 şi Isaia 28:16, aceasta devine importantă pentru tipologia NT: Isus Cristos, „piatra de poticnire" respinsă a devenit *piatra unghiulară a adevăratului Templu, ekklesia creştină (Romani 9:33; 1 Petru 2:6 ş.urm; cf. Ellis, Paul, p. 88 ş.urm.). La Pavel tipologia este extinsă la identificarea lui Cristos cu stânca a cărei apă hrănitoare i-a urmat pe evrei în pustie (1 Corinteni 10:1 ş.urm.; cf. Ellis, Prophecy, p. 209-212). Relaţia (şi probabil identificarea) lui *Petru cu stânca în Matei 16:18 este subiectul unei discuţii neîntrerupte (cf. Cullmann, p. 155-212)

BIBLIOGRAFIE
„Cornerstone", Baker’s Dictionary of Theology, 1959; O Cullmann, Peter: Disciple, Apostle, Martyr, 1953; E. E. Ellis, Paul’s Use of the Old Testament, 1957; idem., Prophecy and Hermeneutic, 1977; O. Cullmann, în TDNT 6, p. 95:112; W. Mundle ş.a., în NIDNTT 3, p. 381.

E.E.E.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: