stâlp



STÂLP 
a. Structural

Stâlpii din lemn, piatră sau din cărămizi de lut erau folosiţi încă din cele mai vechi timpuri pentru a sprijini acoperişurile încăperilor mari sau pentru a asigura decoraţia monumentală (ca la Erec în S Mesopotamiei; H. Frankfort, Art and Architecture of the Ancient Orient, 1954, pl. 2). Începând cu cea de-a doua parte a mileniului al doilea se foloseau pentru casele palestiniene mai mari stâlpi cu secţiune dreptunghiulară din piatră sau piloni din lemn pe un fundament de piatră pentru a sprijini etajele superioare sau balcoanele aflate pe o singură parte sau pe toate părţile unei curţi centrale (*CASĂ). Resturile aşezărilor palestiniene sugerează că stâlpii ţinuţi de Samson au fost din lemn, aşezaţi pe un fundament de piatră (Judecători 16:23-30; cf. R.A.S. Macatister, Bible Sidelights from the Mound of Gezer, 1906, p. 135-138).

De la monarhia timpurie au supravieţuit mai multe exemple de depozite oficiale cu şiruri de stâlpi (cf. cei şapte stâlpi ai casei Înţelepciunii, Proverbe 9:1). La Meghido aceşti stâlpi au slujit şi ca piloni de legătură (vezi ANEP, 741-742 şi pentru clădirile oficiale, Z. Herzog în Y. Aharoni, Beer-Sheba 1, 1973m p. 23-30). De o calitate superioară sunt capitelurile sculptate, care imită vârful unui palmier (numit proto-eolic sau ionic), întâlnit la diferite aşezări. Deşi majoritatea erau făcute pentru stâlpi cu secţiune dreptunghiulară ataşaţi (ex. cei de la palatul din Samaria, cf. W. F. Albright, Archeology of Palestine, 1960, p. 127, fig. 35), câteva ţineau de coloane de sine stătătoare. Este posibil ca Templul lui Solomon să fi fost întărit cu capiteluri similare, ebr., timora, 1 Împăraţi 6:29 ş.urm.; 7:36; cf. Ezechiel 40:22 ş.urm; 41:18 ş.urm; 2 Cronici 3:5; vezi Y. Shiloh, PEQ 109, 1977, p. 39-52. Acest plan simplu a fost dezvoltat, producând în cele din urmă capitelurile complicate de la palatele persane din Persepolis şi Susa (Estera 1:6, vezi R. Ghirshman, Iran, 1954, pl. 17b). Stâlpi cilindrici simpli din această perioadă s-au găsit la Lachiş (PEQ. 69, 1937, p. 239) şi probabil Betel (BASOR 137, 1955, fig. 3).

În timpul perioadei eleniste şi romane stâlpii au fost folosiţi la scară largă ca şi trăsătură decorativă (de ex. pentru alinierea principalelor străzi ale oraşelor, ca la Ieraş (G.L. Harding, Antiquities of Jordan, 1959. pl. 10). Intrarea în templul lui Solomon era flancată de doi stâlpi gigantici din bronz cu o semnificaţie incertă (1 Împăraţi 7:15-22; vezi *IACHIN ŞI BOAZ). Se pare că lângă unul dintre aceştia stătea regele în ocaziile ceremoniale (2 Împăraţi 11:14; 23:3; 2 Cronici 23:13; cf. încoronarea lui Abimelec, Judecători 9:6, VR).

Cuvântul „stâlp" este folosit şi pentru a descrie: pe soţia lui Lot acoperită cu sare (Geneza 19:26); fumul şi focul care au protejat tabăra lui Israel (Exod 13:21); o coloană de fum sub forma unui palmier care se răspândea în aer (Cântarea Cântărilor 3:6; Ioel 2:30. ebr. timari, cf. timori, deasupra). Funcţiunea lui de suport este folosită figurativ în legătură cu: (i) stâlpii cerului şi ai pământului asupra cărora numai Dumnezeu are putere (1 Samuel 2:8; Iov 9:6; 26:11; Psalmul 75:3); (ii) picioarele iubitului şi picioarele unui înger (Cântarea Cântărilor 5:15; Apocalipsa 10:1); (iii) biserica ce trebuie să înalţe adevărul (1 Timotei 3:15); (iv) poziţia lui Iacov, Chifa şi Ioan în biserica din Ierusalim (Galateni 2:9).

b. Monumental

Pietre fixate vertical pe extremităţile lor se întâlnesc peste tot în lumea antică, asociate adesea cu un altar sau cu un templu (de ex. un altar neolitic timpuriu de la Ierihon conţinea o nişă în care se găsea un cilindru de piatră, vezi PEQ 84, 1952, p. 72, pl. XIX. 1) sau stăteau independent (menhirul celtic). Studierea tuturor pasajelor din VT în care se menţionează un astfel de stâlp (ebr. masseba, ceva înălţat) arată că semnificaţia de bază a fost aceea de monument comemorativ. Mormântul Rahelei a fost marcat în felul acesta (Geneza 35:20) şi Absalom, neavând copii, a ridicat un stâlp căruia i-a dat propriul lui nume, ca obiect comemorativ al său (2 Samuel 18:18). Numele dat pietrei o identifica cu cu purtătorul acelui *nume (*CUVÂNT). Evenimentele importante erau comemorate în acelaşi fel. Iacov a ridicat piatra pe care a folosit-o drept pernă, în mod clar o lespede mică, după prima lui teofanie la Betel şi o altă piatră după cea de-a doua teofanie. Pe ambele pietre au fost turnate libaţii, deosebindu-le de alte pietre. Numind pietrele „Casa lui Dumnezeu" (ebr. bet’el), Iacov a înregistrat semnificaţia lor pentru el (Geneza 28:18-22; 35:13-15). Legămintele între Iacov şi Laban şi între Iahve şi Israel au fost de asemenea indicate vizibil în felul acesta (Geneza 31:45-54; Exod 24:4; Iosua 24:26-27). Tot aşa au fost indicate şi traversarea Iordanului (Iosua 4:1-9) şi victoria asupra filistenilor la Miţpa (1 Samuel 7:12, numită „piatră de ajutor", ebr. ‘eben ha’ezer). Aceasta este semnificaţia creştinului victorios care poartă numele lui Dumnezeu, noul Ierusalim şi noul nume al Fiului omului (Apocalipsa 3:12).

În religia canaanită, stâlpul a ajuns să se identifice cu zeitatea (în special cu zeitatea masculină) devenind un obiect de veneraţie. De aceea el era interzis pentru israeliţi, care trebuiau să distrugă toţi stâlpii pe care-i găseau (Exod 23:24; Deuteronom 16:22; cf. *AŞERA). Între multele pietre găsite în Palestina şi în jurul ei (ex. la Ghezer, Lejjun, Byblos, Ras Shamra) cele mai bune exemple sunt cele de la Haţor. O piatră înălţată, cu vârful rupt, se găsea înălţată la intrarea într-o clădire importantă în citadela canaanită, având înaintea ei o jertfă (HA 22, 1959), p. 14, fig. 12). În oraşul de jos exista un altar mic care conţinea un şir format din câteva lespezi de aproximativ 45 cm. Înălţime şi mai multe îngrămădite într-o încăpere alăturată (BQ 19, 1956, p. 10, fig. 7). Este foarte posibil ca acestea să fie monumente ancestrale distruse de către israeliţi (cf. ANEP, num. 630, 635). Practica a continuat în ţările învecinate şi Isaia a prezis că egiptenii vor înălţa un stâlp lui Iahve la graniţa lor atunci când se vor întoarce la El (Isaia 19:19). Vezi C. F. Graesser, „Standing Stones in Ancient Palestine", BA 35, 1972, p. 34-63.

A.R.M

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: