slujitor



SLUJITOR. Termenul ebr. mesaret (LXX leitourgos) şi asociaţii lui se referă de obicei la slujirea în Templu sau la slujirea îngerilor (Psalmul 104); dar într-un sens mai general Iosua este un mesaret sau „slujitor" al lui Moise (Exod 24:13; Iosua 1:1) şi „slujitorii lui Solomon" (1 Împăraţi 10:5) sunt servitorii lui domestici. În NT cuvântul caracteristic este diakonos, la început nu într-un sens caracteristic, apoi în Filipeni 1:1 şi în pastorale ca denumire a unui lucrător subordonat al bisericii. El se referă la slujire în general, temporară sau permanentă, fie în stare de robie, fie în stare de libertate.; dar el are conotaţia specială de slujire la masă (verbul corespunzător este folosit în sensul acesta, Luca 12:37; 17:8 şi îngrijorarea Martei însemna un exces de diakonia, Luca 10:40). Cristos apare între ucenici ca un ho diakonon, „cel ce slujeşte la masă" (Luca 22:27) şi poate fi descris ca un diakonos al tăierii împrejur (Romani 15:8); urmând exemplul slujirii Lui umile, cel mai mare dintre creştini trebuie să fie slujitorul celorlalţi (Matei 20:26; Marcu 10:43).

Astfel, îi găsim pe apostoli şi pe colaboratorii lor descrişi ca slujitori ai lui Dumnezeu (2 Corinteni 6:4; 1 Tesaloniceni 3:2), ai lui Cristos (2 Corinteni 11:23; Coloseni 1:7; 1 Timotei 4:6), ai Evangheliei (Efeseni 3:7; Coloseni 1:23), ai noului legământ (2 Corinteni 3:6), ai bisericii (Coloseni 1:25) sau la modul absolut (1 Corinteni 3:5; Efeseni 6:21; Coloseni 4:7). Dar trebuie observat că şi Satan îşi are slujitorii lui (2 Corinteni 11:15) şi poate exista un slujitor al păcatului (Galateni 2:17); Mai mult, puterea seculara poate fi considerată ca şi slujitoare a lui Dumnezeu (Romani 13:4). Cei şapte au fost desemnaţi ca să slujească la mese (diakonein trapezais, Faptele Apostolilor 6:2); este improbabil că cuvântul este folosit aici pentru a desemna o funcţie specifică, întrucât imediat după aceea (v. 4) este pus în opoziţie cu diakonia apostolilor pentru Cuvânt şi de fapt Ştefan şi Filip au lucrat mai curând ca şi evanghelişti decât ca diaconi; în plus, se pare că ajutorul pentru săraci trimis la Ierusalim a fost administrat de către prezbiteri, nu de către diaconi (Faptele Apostolilor 11:30). Dar se poate ca cei şapte să fi oferit într-un sens oarecare un prototip pentru asistenţii de mai târziu ai episcopilor, menţionaţi în Filipeni 1:1 şi caracterizaţi în 1 Timotei 3:8 ş.urm. ca oameni serioşi, cinstiţi, cumpătaţi şi credincioşi. Lucrarea lor principală se pare să fi fost nu învăţătura, ci vizitarea din casă în casă şi ajutorarea săracilor şi a bolnavilor; diaconii erau aşadar principalii agenţi prin care biserica îşi exprima părtăşia reciprocă în slujire. Se pare că ei participau şi la închinarea în plenul bisericii.

Nu este sigur dacă 1 Timotei 3:11 se referă la soţiile diaconilor sau la diaconiţe; Fivi este descrisă (Romani 16:1) ca o diakonos (fără distincţie de gen) a bisericii din Chencrea, dar probabil că aceasta înseamnă mai degrabă că ea ajuta decât că a deţinut o poziţie oficială; este posibil ca cele două ministrae menţionate de către Pliniu în scrisoarea lui către Traian să fi fost diaconiţe, dar această lucrare nu s-a dezvoltat cu adevărat până în secolul al treilea.

Umilinţa slujirii lui Cristos este accentuată şi mai mult prin folosirea cuvântului doulos sau rob; Cristos Şi-a asumat condiţia aceasta de rob (Filipeni 2:7) şi, urmând exemplul Lui, apostolii şi colaboratorii lor sunt numiţi robi ai lui Dumnezeu sau ai lui Cristos (Romani 1:1; Galateni 1:12); Coloseni 4:12; Tit 1:1; Iacov 1:1; 2 Petru 1:1).

Un alt termen este hyperetes, desemnând la propriu un trăgător la galere, apoi pe oricine într-o poziţie subordonată. Cuvântul este folosit pentru hazzan, un fel de îngrijitor al sinagogii evreieşti, care avea în custodie cărţile sacre (Luca 4:20) şi îl descrie şi pe Ioan Marcu (Faptele Apostolilor 13:5) atunci când a slujit ca şi alujitor pentru Pavel şi Barnaba. Dar Pavel însuşi era mândru să pretindă o poziţie similară în relaţie cu Cristos (Faptele Apostolilor 26:16; 1 Corinteni 4:1) şi Luca (1:2) o foloseşte ca termen generic pentru slujitorii Cuvântului.

În sfârşit, termenul leitourgos este preluat de NT într-un sens creştin. La început el s-a referit la serviciul public, aşa cum putea el fi oferit de către cetăţenii bogaţi în favoarea Statului; apoi el a dobândit o conotaţie distinct religioasă, aşa cum este folosit în LXX Astfel, Cristos apare ca un leitourgos al templului ceresc (Evrei 8:2) şi îngerii sunt spirite „liturgice", adică slujitoare (Evrei 1:14). Verbul corespunzător este folosit atunci când prorocii şi apostolii I-au slujit Domnului la Antiohia (Faptele Apostolilor 13:2); la fel, Pavel se descrie pe sine ca şi leitourgos al lui Cristos Isus, slujind (hierourgon) în lucrarea preoţească a Evangheliei lui Dumnezeu (Romani 15:16). Dar terminologia NT rămâne suficient de fluidă pentru că acelaşi cuvânt trebuie folosit despre Epafrodit ca şi slujitor al nevoilor lui Pavel (Filipeni 2:25), despre ajutorul Neamurilor în problemele materiale (Romani 15:27) şi despre puterea civilă ca şi slujitoare a lui Cristos (Romani 13:6). În înţelegerea creştină a *slujirii, fie ea oficială sau altfel, slujitorul face o slujire umilă dar iubitoare, închinată lui Dumnezeu sau oamenilor.

BIBLIOGRAFIE
Vezi sub *SLUJIRE.

G.S.M.W.
R.T.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: