Sinai, muntele



SINAI, MUNTELE

I. Situarea

Localizarea acestui munte este nesigură. Diverşi cercetători consideră că următorii munţi ar fi: Muntele Sinai , Jebel Musa, Ras es-safsafeh, Jebel Serbal şi un munte lângă al-Hrob. Tradiţia în favoarea lui Jebel Serbal poate fi dusă înapoi până la Eusebiu; tradiţia în favoarea lui Jebel Musa numai până la Iustinian. Situarea Mt. Jebel Serbal, şi anume a faptului că la poalele lui nu există nici un deşert, îl face improbabil ca şi munte al legământului. Părerea lui A. Musil, larg răspândită odinioară, conform căreia muntele vulcanic din apropierea lui al-Hrob trebuie identificat cu Mt. Sinai nu se mai bucură de popularitate printre cercetători, deoarece el face imposibilă reconstituirea rutei Exodului şi ar presupune prea multe în Exodul 19. Încercările moderne de a identifica Sinaiul cu munţii vulcanici de la E de Golful Aqaba sunt atât de nesigure, încât nu se poate deduce mare lucru din ele. Aceasta lasă două posibilităţi: Jebel Musa şi Ras es-safsafeh. Aceşti doi munţi sunt situaţi pe o mica coamă de granit de aproape 4 km, care se întinde de la NV spre SE. Ras es-safsafeh (1.993 m) este situat la nord iar Jebel Musa (2.244 m) la sud. Tradiţia şi cea mai mare parte a cercetătorilor moderni acceptă că Jebel Musa este Muntele Sinai. Există totuşi o preferinţă puternică la anumiţi cercetători pentru Ras es-safsefeh ca şi munte al legământului, datorită câmpiei destul de largi de la poalele lui care trebuie să fi fost destul de spaţioasă pentru masa mare de israeliţi  (cf. Exod 20:18: „poporul stătea în depărtare"). Mai mult, tradiţia în favoarea lui Jebel Musa este atât de veche (aproape 1500 de ani) şi formaţiunile de granit atât de impunătoare, încât este foarte probabil ca el să fie Muntele Sinai. În plus, câteva situări pe traseul spre munte indică aceeaşi concluzie.

II. În Vechiul Testament

Muntele Sinai este numit în VT şi Horeb. Trecând dincolo de Mara şi Elim, israeliţii au ajuns la Sinai în cea de-a treia lună după plecarea lor din Egipt (Exod 19:1) şi şi-au ridicat tabăra la poalele lui pe o câmpie de unde i se putea vedea vârful (Exod 19:16,18,20). Dumnezeu i S-a revelat lui Moise pe acest munte şi i-a dat cele Zece Porunci şi alte legi.

Legământul încheiat aici între Dumnezeu şi popor a jucat un rol important în unirea triburilor şi în contopirea lor într-o singură naţiune care slujea unui singur Dumnezeu. Deşi autenticitatea acestei relatări este respinsă de anumite şcoli moderne, din Judecători 5:5 rezultă clar că tradiţia despre Sinai reprezintă o parte străveche în credinţa israelită. Rolul proeminent al Mt. Sinai în VT şi tradiţia puternică ce-i este ataşată oferă ample dovezi în sprijinul istoricităţii acestei relatări (*EXODUL).

La poalele Mt. Jebel Masa este mănăstirea Sf. Ecaterina. Aici a descoperit Tischendorf celebrul manuscris uncial din secolul al 4-lea al Bibliei greceşti numit Codex Sinaiticus. Biblioteca Sf. Ecaterina are manuscrise vechi în limba greacă, arabă, etiopiana şi siriacă (dintre care multe au fost făcute disponibile recent la scară largă prin microfilme).

BIBLIOGRAFIE
B. Rothenberg, God’s Wilderness, 1961; W. Beyerlin, Origins and History of the Oldest Sinaintic Traditions, 1965; B. Zuber, Vier Studien zu den Ursprungen Israels, 1976, p. 16-49).

III. În Noul Testament

1. În timpul ultimului său discurs înainte de a fi martirizat, Ştefan menţionează de două ori Mt. Sinai într-o referire la teofania adresată lui Moise la rugul în flăcări (Faptele Apostolilor 7:30, 38; în Exod 3:1 ş.urm. este folosit sinonimul Horeb). Ştefan le aminteşte acuzatorilor lui că până şi un loc al Neamurilor ca Sinai, în NV Arabiei, a devenit pământ sfânt fiindcă Dumnezeu a găsit cu cale să Se reveleze acolo; El nu era limitat de geografia evreilor.

2. În Galateni 4:21-31 Paul foloseşte o alegorie pentru a identifica Israelul mai întâi cu roaba Agar (Geneza 16:15; 21:2,9) şi apoi cu Mt. Sinai „din Arabia" (adică, în mod corect, într-o zonă de deşert). Agar şi Sinai simbolizează starea de a exista în afara legământului promisiunii şi prespectiv în robie faţă de legea lui Moise. Împreună ele reprezenta „Ierusalimul de acum", adică iudaismul, care înseamnă robie (faţă de Lege şi faţă de poverile insuportabile ale adăugirilor fariseilor, precum şi faţă de romani). Din contră, „Ierusalimul cel de sus" este „liber" (născut liber) şi „mama noastră", mama tuturor celor care sunt creştini, adică „copii ai făgăduinţei, ca şi Isaac."

3. În Evrei 12:19-29, deşi nu este numit în mod direct, Mt. Sinai, care simbolizează vechiul legământ, este pus în antiteză cu Mt. Sion, care simbolizează oferta Evangheliei sub noul legământ. Spaima teribilă de la Sinai când a fost dată Legea este descrisă în cuvintele din Exod 19:16-19; 2-:18-21; Deuteronom 4:11 şi urm. şi cititorul este prevenit că respingerea Evangheliei şi a privilegiilor ei atrage după sine o judecată cu mult mai înspăimântătoare chiar decât cea care a urmat neascultării Legii.

BIBLIOGRAFIE
C. Brown, NIDNTT 3, p. 1013-1015; E. Lohse, TDNT 7, p. 282-287.

N.H.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: