Siloam



SILOAM. Una dintre sursele principale de alimentare cu apă pentru Ierusalim era iazul intermitent Ghihon („Fântâna fecioarei") deasupra porţii izvorului (Neemia 3:15) şi la ESE de cetate. Acesta furniza apă de-a lungul unui canal deschis ce cobora lin de-a lungul versanţilor sud-estici şi era numit siloah („trimiţător"; LXX Siloam, Isaia 8:6). El urma linia de demarcaţie a celui de „al doilea apeduct" (Wilson) de mai târziu, ce avea o cădere de numai 5 cm la 300 m, vărsându-se în iazul inferior sau iazul vechi (modern Birket el-Hamra) la extremitatea văii centrale situată între dealurile de SE şi ale celor de SV. El se desfăşura aşadar mai jos de „zidul iazului Siloe" (Neemia 3:15) şi uda „grădina împăratului" de pe pantele adiacente. Acest iaz vechi a fost probabil „scăldătoarea Siloamului" unde în vremea NT se spălau bolnavii şi alte persoane (Ioan 9:7-11). „Turnul din Siloam" care a căzut şi a omorât 18 persoane - nenorocire bine cunoscută în zilele Domnului nostru (Luca 13:4) - era probabil situat pe culmea Ophel mai sus de iaz, care, după Josephus (BJ 5. 145), se afla lângă cotitura zidului vechi mai jos de Ophel. După Talmud (Sukkoth 4. 9), de sărbătoarea corturilor din iazul Siloamului se scotea apă într-un vas de aur pentru a fi dusă în cadrul unei procesiuni la Templu. Deşi există urme ale unei băi irodiene şi ale unui rezervor deschis (aproximativ 18 m pe 5 m, iniţial 22 de metri pătraţi cu trepte în partea dinspre vest), nu poate exista certitudinea că acesta a fost adevăratul iaz în cauză. S-a sugerat că partea cetăţii din jurul iazului superior (’Ain Silwan), ce se afla 100 m mai sus, era numită „Siloam", iazul inferior fiind iazul împăratului (Neemia 2:14) sau Ghihonul inferior.

Când Ezechia a fost confruntat cu ameninţarea de invazie prin armata asiriană sub conducerea lui Sanherib, el a „astupat toate izvoarele", adică, toate râuleţele şi canalele subsidiare ce duceau în „pârâul" Chedron „ce curgea prin mijlocul ţinutului aceluia" (2 Cronici 32:4). Urme de canale blocate aproximativ în acea perioadă au fost găsite de misiunea Parker. Împăratul a deviat aşadar apele Ghihonului superior printr-o „conductă" sau un tunel într-un bazin sau iaz superior (metoda normală de stocare a apei) în partea de vest a cetăţii lui David (2 Împăraţi 20:20). Ben Sira spune cum „Iezechia a întărit cetatea sa şi a adus apă în mijlocul ei; cu ajutorul unor unelte de fier el a săpat un tunel în stânca abruptă şi a construit iazuri pentru apă" (Eclesiasticul 48:19-20). În mod limpede Ezechia a ocrotit prin întăritori noua sursă de alimentare cu apă (2 Cronici 32:30). Se poate ca Isaia să se refere la săparea rezervorului (22:11).

În 1880 cei care făceau baie în bazinul superior (denumit şi birket silwan) au descoperit la aproximativ 5 m înăuntrul tunelului o inscripţie ebraică cursivă, ce se găseşte în prezent la Istanbul *SCRIERE, exprimând următoarele: „...a fost scobit. A fost săpat în felul următor...topoare, fiecare bărbat înspre tovarăşul lui, şi când mai erau de săpat trei coţi, s-a auzit vocea unui om ce striga la un altul, arâtându-i că deviază spre drepta. Când s-a încheiat săparea tunelului, săpătorii s-au întâlnit om la om, topor la topor, iar apa a curs 1.200 coţi de la izvor la rezervor, înălţimea pietrei deasupra capetelor săpătorilor era de 100 coţi" (D. J. Wiseman, IBA, p. 61-64).

Când a fost excavată această remarcabilă ispravă de inginerie iudaică, erau trasate pe jumătate urmele scobiturilor şi devierilor ce urmau să realizeze confluenţa. Tunelul traversează 540 m (sau 643 m, Ussishkin), având un traiect sinuos pentru a evita construcţii sau defecte din stratul de rocă sau pentru a urma o fisură, şi are o lungime de 332 m în linie directă. Are în jur de 2 m înălţime şi în unele locuri are o lăţime de numai 50 cm. Construcţiile moderne împiedică orice verificare arheologică a faptului că bazinul superior este „rezervorul" (bereka) lui Ezechia sau că din acesta apele se revărsau direct spre bazinul inferior. Bazinul a fost probabil subteran la început, acoperişul de piatră surpându-se sau fiind exploatat ulterior.

Tunelul lui Ezechia începe de la un tunel mai vechi ce canaliza apa de la izvorul lui Ghihon spre baza unui puţ ce se înalţă pentru a se uni cu un tunel înclinat ce conducea spre un anumit loc din interiorul cetăţii iebusite. Acest sistem de puţ şi tunel a fost construit de iebusiţi pentru a asigura o alimentare sigură cu apă şi este probabil „şanţul" sau „puţul de apă" (sinnor) („canalul" în vers. Cornilescu; n.tr.) pe care oamenii lui David au trebuit să îl urce pentru a captura cetatea (2 Samuel 5:8).

Mai jos de satul modern al Siloamului (Silwan, menţionat pentru prima dată în 1697) pe coasta de E opusă dealului Ophel se află un număr de morminte tăiate în piatră. Acestea fuseseră pregătite pentru înmormântarea „fiicei faraonului" şi pentru funcţionarii şi nobilii din împărăţia lui Iuda. Unul dintre aceste morminte avea o inscripţie evreiască, epitaful unui administrator regal, probabil acel Şebna ce fusese mustrat de Isaia (22:15-16). Vezi IBA, p. 59; IEJ 3, 1953, p. 137-152; K. M. Kenyon, Digging Up Jerusalem, 1974, p. 153-159.

BIBLIOGRAFIE
J. Simons, Jerusalem in the Old Testament, 1952; D. Ussishkin, „The Original Length of the Siloam Tunnel", Levant 8, 1976, p. 82-95; J. Wilkinson, „The Pool of Siloam", Levant 10, 1978, p. 116-125.

D.J.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: