sfetnic



SFETNIC. (Ebr. yo’es, „unul care dă îndemnuri sau sfaturi"). Ideea de bază apare în Proverbe 24:6b. Cuvântul este folosit ca o denumire a lui Mesia în Isaia 9:6, unde cu privire la darea de sfaturi se spune despre El că este o minune (pele’). VSR foloseşte „sfetnic" pentru a traduce paraktetos în Ioan, are însă „avocat" în 1 Ioan 2:1.

Cuvântul parakletos derivat de la verbul parakaleo, ad litteram „a chema deoparte", a fost interpretat atât din punct de vedere activ, cât şi pasiv; din punct de vedere drept semnificând o persoană care stă alături de cineva şi sfătuieşte sau încurajează, de unde „Mângâietorul" (VA) în Ioan 14:16, 26; 15:26; 16:7; din punct de vedere pasiv semnificând o persoană chemată să fie alături de cineva, mai ales la tribunal (deşi mai degrabă ca prieten al acuzatului, decât ca susţinător profesional), de unde „avocat" în 1 Ioan 2:1. Multe versiuni transliterează pur şi simplu termenul grecesc, de unde termenul engl. „Paraclete" pentru Duhul Sfânt.

În NT parakaleo este folosit adeseori cu semnificaţia de „a sfătui", „a încuraja", şi în Faptele Apostolilor 9:31 se vorbeşte în mod expres despre paraklesis ale Duhului Sfânt, care înseamnă probabil „sfaturile, îndemnurile" sau „încurajarea" Duhului Sfânt (deşi poate însemna invocarea ajutorului Duhului Sfânt).

Există puţine dovezi în favoarea unei întrebuinţări active a lui paraktetos în afară de NT sau de către comentatorii patristici asupra pasajelor din Evanghelie, care par să derive sensul de „sfetnic" sau „încurajator" numai din contextul general, care vorbeşte despre sentimentul de părăsire pe care l-au încercat ucenicii la plecarea lui Isus şi despre nevoia lor de a fi învăţaţi mai multe cu privire la El. În traducerea gr. a pasajului din Iov 16:2, Acuila şi Theodotion au folosit parakletoi acolo unde LXX are parakletores, substantivul activ obişnuit pentru „mângâietori".

Pe de altă parte, ajutorul Duhului promis în Matei 10:19-20; Marcu 13:11; Luca 12:11-12 este cu exactitate cel al unui avocat înaintea autorităţilor iudaice şi seculare. Până şi Ioan 16:8-11 are un ton judiciar, deşi ce e drept mai degrabă de acuzare, decât de apărare. Traducerea „avocat" este mai potrivită în 1 Ioan 2:1, unde păcătosul este imaginat ca fiind acuzat înaintea dreptăţii lui Dumnezeu. Totuşi, chiar şi aici sensul mai general nu este imposibil.

Dovezile sunt frumos echilibrate, şi de vreme ce atât de multe cuvinte din cea de-a patra Evanghelie par destinate să sugereze mai mult decât o singură semnificaţie, este probabil de preferat o traducere ambiguă cum este cea de „sfetnic" din VSR.

Criticii au argumentat că aplicarea cuvântului paraktetos la Duhul Sfânt în Evanghelie şi la Isus Cristos în Epistolă indică paternitatea diferită a celor două lucrări. Dar: (i) acel paraklesis al Duhului Sfânt este în mijlocul primejdiilor şi dificultăţilor pământeşti, pe când Isus apare pentru noi în cer; (ii) aceste slujbe diferite, dar paralele, sunt reflectate şi în Romani 8:26, 34: Duhul mijloceşte în noi, iar Cristosul înviat mijloceşte pentru noi în cer; (iii) cuvintele allos parakletos folosite în Ioan 14:16, deşi uzanţa gr. permite traducerea „un altul, un Paraclete", pot însemna pur şi simplu „un alt Paraclete", implicând faptul că Isus Însuşi este un Paraclete. (*DUHUL SFÂNT).

BIBLIOGRAFIE
C. K. Barrett, JTS s.n. 1, 1950, p. 7-15; G. Johnston, The Spirit-Paraclete in the Gospel of John, 1970, p. 80-118.

M.H.C

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: