seminţiile lui Israel



SEMINŢIILE LUI ISRAEL. Când israeliţii au intrat în Canaan, ei au intrat ca douăsprezece seminţii, şi fiecărei seminţii i-a fost atribuită o parte din ţară. Aceste douăsprezece seminţii se trăgeau din cei doisprezece fii ai lui Iacov care au fost adunaţi în jurul tatălui lor şi care i-au auzit prorociile pronunţate cu privire la ei şi la viitorul lor (Geneza 49).

După anumite teorii moderne nu poate fi acceptată imaginea biblică despre originea seminţiilor. Biblia afirmă că întreaga naţiune a fost în Egipt, însă unele din aceste teorii susţin că nu toate seminţiile au fost în Egipt. La baza acestor teorii se află ideea că între seminţiile prin Lea şi cele prin Rahela a existat o dualitate sau o separare, şi că seminţiile prin Lea s-au stabilit în ţara promisă mai devreme decât seminţiile descendente prin Rahela. Se susţine uneori că, adorarea lui Iahve a fost adusă în ţară de seminţiile lui Iosif, fiind apoi adoptată de seminţiile descendente prin Lea. În cadrul adorării lui Iahve a apărut o confederaţie sau amficţionie religioasă, întrucâtva asemănătoare cu amficţioniile vechilor state greceşti. Astfel că adorarea sau cultul lui Iahve a fost cel care a legat seminţiile împreună.

Totuşi, după relatarea din Pentateuh (Numeri 32:33-42; 34:1-35:8) Moise făcuse deja o separare între seminţiile care să populeze regiunea la est şi cele care să populeze regiunea la vest de râul Iordan. În partea dinspre est le-au fost repartizate porţiuni seminţiilor lui Ruben şi Gad şi unei jumătăţi din seminţia lui Manase. Această jumătate de seminţie a lui Manase urma să ocupe teritoriul la sud de Marea Galileii, cuprinzând târgurile lui Iair împreună cu Atarot şi Edrei. Gad urma să ocupe ţinutul imediat la sud de cel al lui Manase, întinzându-se până la extremitatea nordică a Mării Moarte, iar la sud de această porţiune se afla teritoriul lui Ruben, cuprinzând la sud Aroerul şi Arnonul.

Pe partea dinspre vest a Iordanului în Canaanul propriu-zis urmau să se stabilească seminţiile rămase. Moştenirea lor urma să fie determinată prin tragere la sorţi, cu excepţia seminţiei lui Levi căreia nu avea să i se dea nici o moştenire. În cele din urmă seminţiile au ajuns să fie despărţite în cele de la nord şi cele de la sud, fiind reprezentate de Efraim şi, respectiv de Iuda. Împărăţia de nord a ajuns să fie desemnată prin termenul de Israel.

În sud i-a fost atribuit un teritoriu lui Simeon, care pare să fi ocupat pământ în Neghev. Deasupra lui se afla partea lui Iuda, cuprinzând ţinutul deluros al Iudeii, şi întinzându-se la nord cât să cuprindă Betleemul şi aproape până la Ierusalim. Imediat deasupra teritoriului lui Iuda şi întinzându-se la nord până la Iordan se afla teritoriul lui Beniamin. Această porţiune avea o lăţime de doar câţiva kilometri spre nord, iar la vest se întindea doar până la marginea ţinutului deluros. În partea ei vestică se afla mica secţiune atribuită seminţiei lui Dan.

Deasupra celor două seminţii, cea a lui Dan şi cea a lui Beniamin, se afla teritoriul atribuit lui Efraim şi care ajungea la nord până la râul Cana şi Sihem. Apoi venea porţiunea mai mare destinată la jumătate din seminţia lui Manase, cuprinzând totul între Marea Mediteraneană şi râul Iordan şi extinzându-se la nord până la Meghido. Deasupra lui Manase se afla Isahar şi Zabulon, iar pe malul Mării Mediteraneene, la nord de Carmel, teritoriul lui Aşer.

O dată cu trecerea timpului, seminţia lui Iuda a dobândit tot mai multă importanţă, ajungând de fapt să cuprindă Beniaminul, iar Ierusalimul a devenit capitală. În nord se pare că deosebirile dintre seminţii au devenit mai puţin importante decât au fost iniţial, şi împărăţia de nord a ajuns să fie duşmanul lui Iuda. Seminţiile din nord, Zabulon şi Neftali, au fost primele duse în captivitate, iar apoi în 722 î.Cr. a căzut şi Samaria. Nebucadneţar a cucerit în cele din urmă Ierusalimul în 587 î.Cr., şi întreaga naţiune a încetat să mai existe ca atare. Deosebirile dintre seminţii au ajuns să aibă o importanţă tot mai mică, dispărând practic după exil.

BIBLIOGRAFIE
J. Bright, History of Israel, 1972, p. 130-175; M. Noth, The History of Israel, 1960, p. 53-138; M. Weippert, The Settlement of the Israelite Tribes in Palestine, 1971.

E.J.Y.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: