Sem



SEM. Fiul cel mare al lui Noe (Geneza 5:32;.6:10; 1 Cronici 1:4), şi strămoşul multor descendenţi (Geneza 10). El a fost unul dintre cele opt persoane care au scăpat de potop în arcă (Geneza 7:13), iar după potop, când Noe s-a îmbătat, Sem şi Iafet au acoperit goliciunea tatălui lor (Geneza 9:18, 26-27). La doi ani după potop, când Sem avea 100 de ani, el a devenit tatăl lui Arpacşad (Geneza 11:10), prin care a avut loc descendenţa spre Mesia (Luca 3:36), şi se poate ca în legătură cu acest fapt Noe să fi făcut afirmaţia lui profetică (Geneza 9:26). Deoarece dintre descendenţii lui Sem înşiraţi în Geneza 10:21-31 unii sunt identificaţi cu oameni despre care se ştie că au vorbit limbi înrudite în antichitate, termenul „semitic" a fost aplicat prin convenţie acestui grup de către filologii moderni. Aceasta este în orice caz o întrebuinţare modernă a termenului, şi nu înseamnă că toţi descendenţii lui Sem au vorbit limbi semitice. Se afirmă că Sem a trăit 500 de ani după naşterea lui Arpacşad (Geneza 11:11), reieşind astfel că Sem a trăit 600 de ani. Toate versiunile majore sunt de acord cu privire la aceste cifre. O teorie timpurie (Poebel) a fost recent recirculată şi anume că numele sem este derivat, prin intermediul mai multor transformări fonetice, de la sumer, scris ki.en.gi de sumerieni, numele acadian al acestui popor care a alcătuit un element important în populaţia timpurie a Mesopotamiei. Această teorie nu a fost acceptată de foarte multă lume.

BIBLIOGRAFIE
S. N. Kramer, Analecta Biblica 12, 1959, p. 203- 204; The Sumerians, 1963, p. 297-299.

T.C.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: