scuipatul
SCUIPATUL. Gestul
oriental de a scuipa asupra sau în faţa unei persoane exprima încă în
perioadele timpurii o desconsiderare profundă (Numeri 12:14). Cristos S-a supus
la această insultă în calitate de Rob care suferă (Isaia 50:6; Matei 26:67).
Esenienii pedepseau o asemenea acţiune în adunarea
lor cu o penitenţă de 30 de zile (Josephus, BJ 2.147, şi Manual of
Discipline de la Qumran, 7. 13).
„Saliva" (gr. ptysma) a fost
întrebuinţată de Cristos la vindecarea orbului (Marcu 8:23; Ioan 9:6) şi a unui
surdo-mut (Marcu 7:33). În acest ultim caz a fost probabil pusă în gura celui
surd-mut pentru a facilita vorbirea. Iraeneu a afirmat că folosirea scuipatului
în amestec cu lutul în Ioan 9:6 este creatoare. Tehnica de vindecare era obişnuită
atât la iudei, cât şi la greci. Vespasian afirmă că Suetoniu a vindecat un orb
cu ajutorul salivei. Rabinii condamnau folosirea salivei atunci când era
acompaniată de incantaţii. Obiceiul a persistat prin cuvântul ephphatha
în ritualurile de botez din Roma şi Milan. Vezi A. E. J. Rawlinson, The
Gospel according to St. Mark, 1942, p. 102.
D.H.T.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu