sărut
SĂRUT. Un salut obişnuit în E, acest
cuvânt apare în VT ca şi un semn de afecţiune între rudenii (de ex. Geneza
29:11; 33:4), ca o expresie a dragostei (Cântarea Cântărilor 1:2), sau poftă
trupească (Proverbe 7:13), şi probabil un semn de mulţumire (1 Samuel 10:1).
Ultimul, sensul acela de a-l săruta pe „unsul lui Dumnezeu", se pare că
este ca şi în Psalmul 2:10, un rit religios sau cultic analog cu cel găsit în
cultele idolatre: sărutul mâinii (Iov 31:27), sau a unei statui (1 Împăraţi
19:18; Osea 13:2), este un act de închinare religioasă. În NT se găseşte
termenul phileo ca un semn de dragoste sau afecţiune (de ex. Iuda, Matei
26:48), după cum întâlnim termenul mai puternic kataphileo (de ex. Luca
7:38; 15:20; Faptele Apostolilor 20:37). „Sărutul sfânt" (Romani 16:16; 1
Petru 5:14), care mai târziu a intrat în liturgia bisericii, era o expresie de
dragoste creştină şi se pare că era limitat numai la cei de acelaşi sex (vezi Apostolic
Constitutions 2.57, 12). Vezi W. Gunther, C. Brown, în NIDNTT 2, p.
547-550.
E.E.E
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu