sărut


SĂRUT. Un salut obişnuit în E, acest cuvânt apare în VT ca şi un semn de afecţiune între rudenii (de ex. Geneza 29:11; 33:4), ca o expresie a dragostei (Cântarea Cântărilor 1:2), sau poftă trupească (Proverbe 7:13), şi probabil un semn de mulţumire (1 Samuel 10:1). Ultimul, sensul acela de a-l săruta pe „unsul lui Dumnezeu", se pare că este ca şi în Psalmul 2:10, un rit religios sau cultic analog cu cel găsit în cultele idolatre: sărutul mâinii (Iov 31:27), sau a unei statui (1 Împăraţi 19:18; Osea 13:2), este un act de închinare religioasă. În NT se găseşte termenul phileo ca un semn de dragoste sau afecţiune (de ex. Iuda, Matei 26:48), după cum întâlnim termenul mai puternic kataphileo (de ex. Luca 7:38; 15:20; Faptele Apostolilor 20:37). „Sărutul sfânt" (Romani 16:16; 1 Petru 5:14), care mai târziu a intrat în liturgia bisericii, era o expresie de dragoste creştină şi se pare că era limitat numai la cei de acelaşi sex (vezi Apostolic Constitutions 2.57, 12). Vezi W. Gunther, C. Brown, în NIDNTT 2, p. 547-550.

E.E.E


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: