Sargon



SARGON. Sargon. (În ebr. sargon; LXX Arna; asir. Sarru-ukin, „(dumnezeul) a stabilit domnia", a domnit peste Asiria între 722-705 î.Cr. Domnia sa este cunoscută în mult mai multe detalii din inscripţiile din palatul său din Khorsabad, construit între 717-707 î.Cr., din textele istorice şi din scrisorile descoperite la Ninive şi Nimrod. Deşi el este menţionat nominal numai o singură dată în VT (Isaia 20:1), campaniile sale în Siro-Palestina au o mare importanţă în înţelegerea cadrului istoric al prorocilor lui Isaia.

Sargon îşi atribuie cucerirea Samariei, care a fost asediată de precursorul său Salmanaser al V-lea timp de 3 ani (2 Împăraţi 17:5-6), până la moartea acestuia la 20 decembrie 722 î.Cr. sau 18 ianuarie 721 î.Cr. Probabil că Sargon a sfârşit această operaţiune militară şi apoi s-a grăbit înapoi spre Asiria pentru a pune mâna pe tron. Deşi a avut acelaşi nume regesc ca şi eroicul Sargon I de Agade (cca. 2350 î.Cr.; *ACAD; *NIMROD), există dovezi că el a fost succesorul de drept şi nu un uzurpator.

În primele luni ale domniei a fost confruntat cu o criză domestică majoră ce n-a putut fi potolită decât după acordarea unor privilegii cetăţenilor oraşului Assur.

În primăvara anului 720 î.Cr. el a pornit împotriva caldeanului Marduk-apla-iddina II (*Merodac-Baladan), care a pus mâna pe tronul Babilonului. În bătălia nedecisivă de la Der a oprit avansarea armatelor triburilor elamiţilor şi arabilor care veniseră în ajutorul lui Merodac, dar din pricina tulburărilor din V, Sargon a trebui să plece lăsându-l pe Marduk-apla-iddina ca rege al Babilonului (721-710 î.Cr.).

În partea de V, Yaubi di al Hamatului a preluat conducerea coaliţiei anti-asiriene în care au intrat Damascul, Arpad, Simirra, Samaria, şi posibil şi Hatarikka. În partea a doua a anului 720, Sargon a pornit marşul împotriva acestor aliaţi pe care i-a înfrânt la Qarqar, în N Siriei, readucând aceste cetăţi la statutul de vasale ale imperiului, după care a înaintat împotriva cetăţii Raphia unde l-a înfrânt pa Hanun al Gazei care s-a răsculat în fruntea unor forţe egiptene. Această interpretare este ca urmare a identificării lui *So sau Sib’e (2 Împăraţi 17:4) ca fiind termenul evreiesc pentru lider, conducător (re e) şi nu un nume propriu al unui împărat egiptean (JNES 19, 1960, p. 49-53) sau fiind împăratul din Sais (s’w = So; BASOR 171, 1963. p. 64-67).

În timpul acestor operaţiuni militare, Isaia a avertizat Iuda că nu era recomandat să participe la această coaliţie, şi nici nu se putea încrede în egipteni, ilustrându-şi mesajele sale prin căderea Carchemeşului, Hamatului, Arpadului, Samariei şi Damascului (Isaia 10:9). În drumul său de întoarcere din Egipt, Sargon a deportat o mare parte din populaţia Samariei, cetate pe care a început s-o rezidească pentru a fi capitala provincei asiriene, Samaria. Procesul de repopulare a oraşului cu străini a durat câţiva ani şi pare să fi continuat şi în timpul domniei lui Esar-Hadon (Ezra 4:2).

În anul 716 î.Cr. Sargon şi-a trimis comandantul armatelor sale (turtan; „*Tartan") împotriva arabilor din Sinai. Aceasta a condus la primirea unui tribut din partea faraonului Shilkanni (Osorkon al IV-lea) al Egiptului şi din partea reginei arabilor, Samsi. În ciuda acestor succese ale asirienilor, populaţia din Aşdod l-au îndepărtat pe conducătorul lor numit de asirieni, Ahimetu, cu un uzurpator al tronului pe nume Iadna (sau Iamani) care a iniţiat o nouă ligă siro-palestiniană împotriva Asiriei, cu siguranţă contând pe ajutorul egiptean. În anul 712 î.Cr. acelaşi turtan a fost trmis în fruntea armatei împotriva Aşdodului (Isaia 20:1), pe care l-a readus la statutul de provincie asiriană. Întrucât Azaqa (Azeqah sau Tell es-Zakariye) de la graniţa cu Iudea, în apropiere de Lachiş a capitulat în urma acestei campanii, se poate vedea cum Iudea bucurându-se încă de o independenţă fragilă, a scăpat ca prin minune de a nu fi invadată. Iamani s-a refugiat în Nubia pentru ca apoi să fie extrădat Ninivei de către Shabaka, domnitorul Nubiei.

Pe alte fronturi, Sargon a repurtat mai multe victorii, înfrângându-i pe Mannaeans şi Rusas ai Urartului în 719-714 î.Cr., şi încorporând Carchemişul ca şi centru al provinciei. În 710 şi 707 î.Cr., după un raid întreprins în Media pentru a neutraliza triburile locuitorilor dealurilor, Sargon a înaintat încă o dată împotriva lui Merodac-Baladan, care a fugit în Elam. Sargon şi-a petrecut ultimii ani suprimând revoltele din Kummukh şi Tabal (unde a fost ucis în timpul unei lupte). L-a succedat fiul său Sanherib în 12 Ab. 705 î.Cr. Faptul că „nu a fost înmormântat în casa sa" a fost atribuit politicii sale pro-babiloniene, urmată de păcatul că „a dat mâna cu zeul Bel (Marduk)" în vremea când era rege al Babilonului în 709 î.Cr.

BIBLIOGRAFIE
H. Tadmor, „The Campaigns of Sargon II of Assur", JCS 12, 1958, p. 22-40, 77-100; H. W. F. Saggs, în Iraq 17, 1955, p. 146-149; 37, 1975, p. 11-20; D. J. Wiseman, DOTT, p. 58-63.

D.J.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: