Sardes
SARDES. O cetate din provincia Asia a
Imperiului Roman în partea de V a ceea ce azi este partea asiatică a Turciei. A
fost capitala antică a Lidiei, cea mai mare dintre puterile străine care a fost
întâlnite de greci în timpul primei lor colonizări a Asiei Mici. Prosperitatea
ei de timpuriu, în special sub Croesus, a devenit sinonimă cu bogăţia în parte
datorită aurului din Pactolus, un râu ce traversa cetatea. Oraşul originar a
fost o fortăreaţă-citadelă aproape inexpugnabilă, ce se înălţa deasupra văii
largi a lui Hermus, înconjurată de stânci abrupte şi bolovănişuri greu de
traversat. Poziţia ei de supremaţie centrală a Lidiei sub Croesus a încetat
brusc când regele persan Cirus a asediat cetatea şi a cucerit-o (546 î.Cr.),
aparent urcând pereţii stâncoşi cu scările şi atacând la adăpostul nopţii
punctul cel mai slab apărat la oraşului. Aceeaşi tactică a făcut ca cetatea să cadă
în 214 î.Cr. când a fost capturată de Antioh cel Mare. Deşi situată pe un
important drum comercial care trecea prin valea Hermus, oraşul nu şi-a mai
revenit nicioadată sub Imperiul Roman la statutul lui proeminent pe care l-a
avut în primele secole. În anul 26 d.Cr. cerinţa oraşului de a construi aici un
templu imperial a fost respinsă în favoarea cetăţii rivale Smirna. Actual
există doar un mic sătuleţ (Sart) în apropierea cetăţii antice.
Scrisoarea către „îngerul Bisericii din
Sardes" (Apocalipsa 3:1-6) sugerează că biserica creştină din această
comunitate era impregnată cu acelaşi spirit ca şi cel al oraşului, bazându-se
pe reputaţia sa din trecut şi fără nici o realizare a prezentului, nereuşind să
înveţe din trecutul ei şi să fie veghetoare. Simbolul "hainelor albe"
avea semnificaţii bogate în cetatea faimoasă prin luxul comerţului ei cu
îmbrăcăminte: cei puţini credincioşi din cetate vor fi îmbrăcaţi astfel să-L
întâmpine triumfal pe Domnul lor.
Săpăturile recente foarte importante au scos multe
la lumină inclusiv o sinagogă superbă. Sardes s-a dovedit a fi un centru
principal al diasporei evreieşti, şi a fost probabil Sefaradul din Obadia 20.
BIBLIOGRAFIE
W. M. Ramsay, The letters to the Seven Churches
of Asia, 1904, cap. 25, 26; D. G. Mitten, BA 29, 1966, p. 38-68; G. M. A.
Hanfmann, rapoarte regulate în BASOR; C. J. Hemer, NTS 19, 1972-3, p. 94-97;
idem, Buried History 11, 1975, p. 119-135.
E.M.B.G.
C.J.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu