sărbători
SĂRBĂTORI. Term. ebr. hag,
„sărbătoare" (Levitic 23:6; Deuteronom 16:16), mo’ade Yahweh,
„sărbătorile Domnului" (Levitic 23:2,4; Numeri 15:3). Termenii sunt
folosiţi pentru a descrie o zi sau mai multe zile de bucurie religioasă. Cu
toate că unele din aceste sărbători coincid cu anotimpurile, nu înseamnă că ele
îşi au originea în ritualurile anotimpurilor religiilor Orientului Apropiat
antic. Acestea sunt asociate cu zeii panteonului care sărbătoresc şi mănâncă
împreună cu oamenii. (Vezi C. H. Gordon, Ugaritic Literature, 1949, p.
57-103; T. Gaster, Thespis, 1950, p. 6-108). Sărbătorile biblice se
deosebesc în origine, scop, şi conţinut. Pentru israeliţi aceste anotimpuri
erau lucrarea Creatorului în beneficiul omului. Ele manifestau binefacerea lui
Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Prin aceste sărbători omul nu numai că Îl
recunoştea pe Dumnezeu ca şi Cel care poartă de grijă, însă îşi amintea şi de
favoarea Domnului faţă de un popor ales pe care El l-a eliberat, prin
intervenţie personală, în această lume (Exod 10:2; 12:8-9,11,14; Levitic 23:5;
Deuteronom 16:6,12). Bucuria exprimată a fost din inimă. Consacrarea religioasă
nu era nepotrivită cu plăcerea faţă de lucrurile temporare care erau privite ca
şi daruri de la Dumnezeu (Levitic 23:40; Deuteronom 16:14). Răspunsul
participantului era etic din punct de vedere religios. Erau implicate
recunoaşterea păcatului şi devoţiunea faţă de legea lui Dumnezeu (Exod 13:9;
Zaharia 8:9). Jertfele aduse exprimau iertarea de păcat şi împăcarea cu
Dumnezeu (Levitic 17:11; Numeri 28:22; 29:7-11; 2 Cronici 30:22; Ezechiel
45:17,20). Abţinerea de la această sărbătoare era considerată a fi o mare
pierdere şi o lipsă de privilegii (Numeri 9:7). Nu numai că israelitul venea la
sărbătoare ca şi un beneficiar al favorii divine, însă el îşi şi întorcea faţa
spre Domnul după ce a fost binecuvântat (Deuteronom 16:10). Numai în cadrul
sărbătorilor neautorizate participarea israeliţilor necredincioşi era însoţită
de mâncare, băutură şi dans (Exod 32:6; 1 Împăraţi 12:32-33).
Sărbătorile din VT nu urmează modelul Orientului
Apropiat antic al unei perioade de bucurie precedată de ritualuri de
mortificări şi purgaţii (T. Gaster, op. cit., p. 6,12). Sărbătoarea biblică în
sine conţinea elementul de jale, pentru că aceasta este implicată în jertfa
pentru păcat (Levitic 23:27; Numeri 29:7). Nu există nici o linie strictă de
demarcare între părerea de rău pentru păcat şi bucuria în Domnul.
Faptul că prorocilor nu le plăceau sărbătorile aşa
cum le ţineau evreii (Isaia 1:13-20) nu era din cauză că ei înşişi erau mai
smeriţi decât aceştia, ci din cauză că israeliţii se depărtaseră de la scopul
spiritual al sărbătorilor. Ei au transformat religia, făcând din aceste
sărbători un obicei exterior, şi nu acesta a fost scopul divin al creării lor
(Naum 1:15). În NT Domnul nostru şi bineînţeles şi credincioşii devotaţi,
ţineau aceste sărbători din vechime în mod regulat şi cu spiritualitate (Luca
2:41; 22:8; Ioan 4:45; 5:1; 7:2, 11; 12:20).
Sărbătorile menţionate în VT sunt următoarele:
1. Sărbătoarea Pâinii Nedospite, în
ebr. hag hammassot (Exod 23:15), sau *Paştele, în ebr. pesah
(Levitic 23:5), a fost creată ca o amintire a ieşirii istorice în Egipt (Exod
10:2,12:8,14). Ea a fost una din cele trei sărbători anuale, şi se ţinea în
ziua a paisprezecea a lunii întâi. Timp de 7 zile se mânca pâine nedospită şi
nu se făcea nici un lucru. Prima şi ultima zi erau zile de „convocaţii
sfinte", şi se aduceau jertfe (Numeri 28:16-25; Deuteronom 16:1-8).
2. Sărbătoarea Săptămânilor, în
ebr. hag sabu’ot. Aceasta se mai numeşte şi „sărbătoarea recoltei"
şi „ziua primelor roade" (Exod 23:16; 34:22; Numeri 28:26). Mai târziu era
cunoscută ca şi sărbătoarea *Rusaliilor pentru că era sărbătorită în a
cincizecea zi de la Sabatul care iniţia sărbătoarea Paştelor. Ea consta dintr-o
convocaţie sfântă şi aducerea de jertfe.
3. Sărbătoarea *Tabernacolelor, în
ebr. hag hassukkot, sau „sărbătoarea corturilor", se mai numeşte şi
„sărbătoarea de strângere laolaltă", în ebr. hag ha’sip (Exod
23:16; 34:22; Levitic 23:34; Deuteronom 16:13). Ea dura 7 zile, dintre care
prima şi ultima constau din convocaţii sfinte. Se culegeau roade şi oamenii
locuiau în corturi făcute din crengi şi ramuri de copaci (Levitic 23:39-43;
Numeri 29.12-38).
4. *Sabatul. Acesta este privit ca
o sărbătoare în Levitic 23:2-3, şi numit un „Sabat al odihnei". Era marcat
de o adunare solemnă (Isaia 1:13), şi o oprire a tuturor activităţilor. Era de
asemenea o zi a bucuriei (Isaia 58:13).
5. Ziua Sunării Trâmbiţelor (Numeri
29:1). În Levitic 23:24 aceasta este numită „o amintire a sunării
trâmbiţelor" şi „a Sabatului". În această şi se aduceau jertfe şi nu
se făcea nici un fel de lucru.
6. Ziua *Curăţirii (Levitic
23:26-31). Aceasta se sărbătorea în a zecea zi a lunii a şaptea, şi era o zi de
„sfântă convocaţie" în care sufletele erau aduse înainte şi se făcea o
curăţire de păcat. Aceasta se întâmpla numai o dată pe an (Exod 30:10).
7. Sărbătoarea Purim, descrisă în
Estera 9. A fost stabilită de Mardoheu în vremea lui Ahaşveroş pentru a
comemora scăparea de intrigile lui Haman, şi era o zi de sărbătoare şi bucurie.
Sărbătoarea extrabiblică numită hanukka este
o celebrare a reînnoirii şi a curăţirii Templului de către Iuda Macabeul în 164
î.Cr., după ce fusese pângărit de Antioh IV (Epifan). Este de asemenea numită
„sărbătoare a luminilor", vezi Ioan 10:22, unde este chemată după numele
ei gr. enkainia („sfinţire").
BIBLIOGRAFIE
EJ, 6, col. 1189-1196, 1237-1246.
D.F.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu