sărăcie
SĂRĂCIE.
I. În Vechiul Testament
Uneori ni se dă impresia că Dumnezeu îi ajută pe
cei neprihăniţi să prospere în bunurile materiale (Psalmul 112:1-3). Deşi este
adevărat că se observă foarte clar beneficiile hărniciei şi ale cumpătării atât
la indivizi cât şi la naţiune, şi că Dumnezeu promite să binecuvinteze pe cei
ce păzesc poruncile Lui (Deuteronom 28:1-14), au existat o mulţime de oameni
săraci în Israel în fiecare fază a istoriei acestei naţiuni. Se poate ca
sărăcia lor să fi fost cauzată de dezastre naturale care au avut ca rezultat
recolte slabe, de invazii ale inamicului, de oprimări din partea vecinilor
puternici sau prin camătă exagerată. Exista obligaţia la membrii comunităţilor
care erau mai bogaţi să-i sprijine pe fraţii lor mai săraci (Deuteronom
5:1-11). Cei care sufereau cel mai des din cauza sărăciei erau cei care
rămâneau orfani sau văduvele sau cei fără pământ (gerim). Ei erau
deseori victime ale oprimării (Ieremia 7:6; Amos 2:6-7a), însă Iahve era
scăparea lor (Deuteronom 10:17-19; Psalmul 68:5-6). Legea poruncea să se aibe
grijă de ei (Deuteronom 24:19-22), şi împreună cu ei erau număraţi şi leviţii
(Deuteronom 14:28-29) pentru că ei nu aveau nici o proprietate de pământ. Un om
se putea vinde în sclavie, însă dacă era evreu, trebuia să fie tratat altfel
decât un străin (Levitic 25:39-46).
Pentru unii psalmişti a fost dificil să înţeleagă
cum în atâtea cazuri bogăţia a căzut în mâinile greşite. Dacă s-ar fi luat în
consideraţie numai motivele materiale părea să fie în zadar ca cineva să-l
slujească lui Iahve (Psalmul 73:12-14), însă la sfârşit cei răi aveau să fie
nimiciţi în timp ce cei neprihăniţi aveau să se bucure de cea mai mare bogăţie
- de cunoaşterea lui Iahve (Psalmul 73:16-28). Însă atât de des cei bogaţi au
fost asupritori încât termenul „cei săraci" a devenit aproape un sinonim
pentru „cei evlavioşi" (Psalmul 14:5-6).
II. În Noul Testament
În vremurile NT erau impuse biruri foarte mari de
diverse feluri asupra iudeilor. Probabil mulţi dintre ei erau în situaţii
economice foarte limitate, în timp ce alţii făceau profituri considerabile din
colaborarea cu romanii. Saducheii, care aveau o gândire lumească, erau în
general bogaţi, precum şi vameşii.
Isus era fiul unor oameni săraci (Luca 2:24), însă nu avem nici un motiv să credem că El a trăit într-o sărăcie abjectă. Ca şi întâiul-născut, probabil că El a moştenit ceva de la Iosif, şi se pare că El obişnuia să plătească birurile pentru Templu (Matei 17:24). Unii dintre ucenicii săi erau destul de înstăriţi (Marcu 1:20) şi, de asemenea, El a avut câţiva prieteni bogaţi (Ioan 12:3). Totuşi împreună cu cei doisprezece, El şi-a împărţit punga în comun (Ioan 12:6). Au fost mulţumiţi să trăiască şi fără confortul vieţii casnice (Luca 9:58), şi totuşi au găsit ocazii să dea şi celor săraci (Ioan 13:29).
În învăţătura lui Isus bunurile materiale nu sunt
privite rele, ci periculoase. Cei săraci sunt deseori arătaţi ca fiind mai
fericiţi decât cei bogaţi, pentru că este mai uşor pentru ca ei sa aibe o
atitudine de dependenţă de Dumnezeu. Pentru ei a venit El ca să predice
Evanghelia (Luca 4:18; 7:22). Tot ei sunt cei care au fost binecuvântaţi mai
întâi şi cei cărora li s-a dat asigurarea moştenirii Împărăţiei lui Dumnezeu
(Luca 6:20), dacă sărăcia lor însemna recunoaşterea lipsurilor spirituale
(Matei 5:3). Jertfa unui om sărac poate fi de valoare mult mai mare decât cea a
unui om bogat (Marcu 12:41-44). Celui sărac trebuie să i se ofere ospitalitate
(Luca 14:12-14), şi trebuie să i se dea ajutoare (Luca 18:22), cu toate că
binefacerea venea după închinare (Ioan 12:1-8).
Biserica NT a făcut un experiment în deţinerea în
comun a bunurilor (Faptele Apostolilor 2:41-42; 4:32). Aceasta a dus mai întâi
la eliminarea sărăciei (Faptele Apostolilor 4:34-35), însă s-a susţinut deseori
faptul că tot acest experiment a fost ulterior cauza căderii economice a
bisericii din Ierusalim. O mare parte din lucrarea lui Pavel se ocupa cu
strângerea de fonduri în bisericile dintre Neamuri pentru a-i ajuta pe
creştinii săraci din Ierusalim (Romani 15:25-29; Galateni 2:10). Aceste
biserici de asemenea au primit învăţătura de a se îngriji şi de membrii lor mai
săraci (Romani 12:13, etc.). Iacov este în mod special aspru cu cei care făceau
deosebiri între cei cu stări materiale diferite în comunitatea creştină (Iacov
2:1-7). Cei săraci au fost chemati de Dumnezeu şi salvarea lor I-a adus glorie
(1 Corinteni 1:26-31). Bunurile materiale ale bisericii din Laodicea formau un
contrast trist cu sărăcia ei spirituală (Apocalipsa 3:17).
Expunerea cea mai sistematică cu privire la sărăcie
şi bogăţie în epistole o găsim în 2 Corinteni 8-9, unde Pavel stabileşte
binefacerea creştină în contextul darurilor lui Dumnezeu şi în special ale
Fiului Său care, „măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca
prin sărăcia Lui voi să vă îmbogăţiţi". În lumina acestor lucruri, riscul sărăciei
materiale va aduce la binecuvântări spirituale, tot aşa cum şi apostolii au
fost săraci dar au îmbogăţit pe mulţi (2 Corinteni 6:10). (*MILOSTENIE.)
BIBLIOGRAFIE
M. Hengel, Property and Riches in the Early
Church, E.T. 1974.
R.E.N.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu