Sanherib



SANHERIB. Sanherib (ebr. sanherib, dar posibil să fie pronunţat snhrib ca în papirusul aram; JSS 21, 1976, p. 9); în asiriană Sin-ahhe-eriba, „Sin (zeul lunii) şi-a sporit numărul fraţilor") a domnit peste Asiria 705-681 î.Cr. Când tatăl său, căruia i-a slujit de guvernator la graniţa de N, a fost asasinat, Sanherib a pornit întâi în marş spre Babilon, unde Marduk-apla-iddina II (*MERODAC-BALADAN) conducea o mişcare de revoltă. A alungat un lider local Marduk-zakir-sum în 703 î.Cr. şi a strâns forţe împotriva Asiriei. Probabil în această perioadă a trimis Merodac-Baladan solii lui Zedechia în Iuda (2 Împăraţi 20:12-19; Isaia 39). Mai târziu în 702 î.Cr. Sanherib a înfrânt pe caldeeni şi aliaţii lor elamiţii şi arabii în bătăliile de la Cuta şi Chiş. Apoi a fost bine primit de Babilon unde a aşezat pe tron pe Bel-ibni. Asirienii au devastat Bit-Yakin şi s-au întors la Ninive cu mulţi prizonieri, Merodac-Baladan scăpând în Elam.

Sanherib nu a avut dificultăţi cu paza graniţelor din N, arie foarte bine cunoscută de el de pe vremea când era prinţ. După o serie de raiduri împotriva locuitorilor din dealurile de E, şi-a îndreptat atacurile în V unde se formase o coaliţie antiasiriană, sprijinită de Egipt, care se întărea mereu. Liderul acestei coaliţii, Ezechia împăratul lui Iuda, l-a capturat pe Padi, domnitorul Ecraoului, vasal al Asiriei (2 Împăraţi 18:8), şi-a întărit fortificaţiile şi a îmbunătăţit alimentarea cu apă a Ierusalimului construind tunelul *Siloamului (2 Împăraţi 20:20), şi a cerut ajutor Egiptului (Isaia 30:1-4).

A treia campanie a lui Sanherib în cel de-al 14-lea an al domniei lui Ezechia (701 î.Cr.) a fost îndreptată împotriva acestei coaliţii. Armatele sale au mărşăluit de-alungul coastei feniciene, capturând Sidonul cel Mare şi Mic, Sarepta, Mahalina (*Ahlab), Ushu, Aczib şi Acco, dar nu au încercat să asedieze Tirul. L-a înlocuit pe Luli (Elulaeus), împăratul Sidonului, care a fugit şi a murit în exil, cu Ethba al (Tubaal). Împăraţii Sidonului, Arvadului, Biblosului, Bet-Amonului, Moabului şi Edomului s-au supus lui Sanherib, dar cel al Aşchelonului a refuzat şi astfel cetatea împreună cu împrejurimile ei, inclusiv Bet-Dagonul şi Iope au fost distruse. Sanherib pretinde că a înaintat spre Eltekeh, unde a înfrânt armata egipteană. Apoi Sanherib i-a junghiat pe toţi nobilii din Ecron pentru că l-au predat pe Padi lui Ezechia, după care a trimis corpuri de oaste care au distrus 46 de oraşe împrejmuite cu ziduri, şi multe sate ale lui Iuda, din care a luat 200.150 de prizonieri şi multă pradă de război. El însuşi a condus asedierea şi ocuparea cetăţii *Lachiş, şi reliefuri din palatul lui îl înfăţişează inspectând prada luată din această cetate. De aici a trimis emisari cerând capitularea Ierusalimului (2 Cronici 32:9).

În propria-i consemnare a campaniei, Sanherib spune că Ezechia i-a plătit tribut (Analele) şi descrie cum l-a asediat pe „Ezechia, evreul... L-am închis ca pe-o pasăre într-o colivie în însăşi capitala sa, Ierusalim. Am aşezat posturi de pază împrejurul cetăţii şi am ucis pe oricine încerca să iasă pe porţile ei." (Taylor Prism, BM). Ezechia a plătit tribut asirienilor (2 Împăraţi 18:13-16; Isaia 36:1 ş.urm) care mai târziu a fost trimis la Ninive (Taylor Prism, datată din 691 î.Cr.) şi l-a eliberat pe Padi, căruia i s-au dat unele teritorii evreieşti.

Consemnările lui Sanherib nu menţionează încheierea asediului (cf. 2 Împăraţi 19:32-34) şi nici înfrângerea armatelor asiriene de către Domnul, poate printr-o epidemie (v. 35) descrisă de către Herodot (2. 141) ca fiind „o mulţime de şobolani de câmp care au devorat în timpul nopţii toate tolbele şi arcurile inamicului şi toate curelele cu care îşi susţineau scuturile... iar dimineaţa când a început bătălia foarte mulţi au căzut pe câmpul de luptă pentru că nu aveau arme cu care să se apere".

Majoritatea dintre cercetători susţin că menţionarea apropierii forţelor egiptene sub *Tirhaca (2 Împăraţi 19:9; Isaia 37:9) este un anacronism (dar vezi K. A. Kitchen, Third Intermediate Period in Egipt, 1972). Mai mult, ei consideră că 2 Împăraţi 19:37 sugerează faptul că moartea lui Sanherib ar fi survenit imediat ce acesta s-a întors la Ninive. De aceea ei au postulat o a adoua campanie fără succes a lui Sanherib împotriva Ierusalimului, poate după atacul împotriva arabilor 689-686 î.Cr. Nici analele asiriene care s-au păstrat şi nici cronicile babiloniene nu menţionează o asemenea campanie, iar v. 36 ş.urm. nu menţionază durata de timp dintre întoarcerea lui Sanherib din Palestina şi moartea sa în anul 681 î.Cr. şi aceasta trebuie să fi fost de câţiva ani. Astfel teoria unei singure campanii în 701 S.d.Cr. poate fi considerată ca fiind cea mai rezonabilă.

În 700 î.Cr. asirienii au pornit încă o dată împotriva Babilonului, unde Bel-ibni se răsculase. Sanherib l-a plasat pe fiul său, Assr-nadin-sum, pe tron şi a domnit până la capturarea cetăţii de către elamiţi. În seria de campanii militare care au urmat, Sanherib s-a luptat cu elamiţii, şi în 694 a organizat o expediţie navală traversând Golful Persic împotriva celor ce l-au adăpostit pe Merodac-Baladan. Erach a fost capturat şi în final, în 689 î.Cr. a fost prădat Babilonul. De-a lungul celorlalte frontiere, Sanherib a invadat Cilicia şi a capturat Tarsul, la fel a întreprins raiduri împotriva arabilor la S şi E de Damasc.

Acasă, Sanherib a fost ajutat mult de soţia sa semitică deosebit de energică, Naqi a-Zakutu, în reconstrucţia Ninivei, unde „şi-a construit un palat fără egal", un arsenal, ziduri noi pentru cetate şi porţi noi. Asigurând o nouă sursă pentru alimentarea cu apă din râul Gomel (Bavian), ape conduse cu ajutorul unui apeduct (Jerwan) până jos la barajul (Ajeila) în partea de E a metropolei, el a fost în măsură să irigheze parcuri şi importante porţiuni de teren agricol, să îmbunătăţească sistemele naturale de apărare ale cetăţii formate de râurile Tigru şi Khosr.

A construit mult la Assur şi Kakzi introducând multe tehnologii avansate pe vremea aceea.

Sanherib a fost asasinat de fiul său în timp ce se închina în templul lui Nisroc (2 Împăraţi 19:37). În luptele dintre fiii săi, posibil între *Adramelec şi *Şareţer, sunt reflectate tocmai tulburările care au avut loc în urma morţii sale în decembrie 681 î.Cr. relatate de fiul său mai tânâr Esar-Hadon, care fusese ales prinţ moştenitor în 687 î.Cr., şi care acum l-a urmat la tron (v. 37). Există puţine dovezi în sprijinul teoriei că Esar-Hadon a fost „fiul" menţionat ca asasin de către Cronicele Babilonului, sau că moartea sa ar fi survenit în Babilon.

BIBLIOGRAFIE
D. D. Luckenbill, The Annals of Sennacherib. 1924; D. J. Wiseman în DOTT, p. 64-73.

D.J.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: