Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

sanctuar


SANCTUAR. Cuvintele ebr. miqdas, şi corespondentul său qodes, definesc un loc special desemnat pentru închinarea înaintea lui Dumnezeu sau a zeilor. În timp ce Biblia foloseşte aceste cuvinte în exclusivitate cu privire la locurile unde oamenii se închinau lui Iahve, un studiu al limbilor înrudite cum ar fi cea a canaaniţilor arată că aceiaşi termeni au fost folosiţi de vechii locuitori ai Palestinei. Săpăturile au scos în evidenţă o largă varietate de sanctuare care provin încă din mileniul al 4-lea î.d.Cr. Cea mai completă panoplie a lor cunoscută până în prezent a fost descoperită prin săpăturile de la Meghido. Există acum la dispoziţie pentru studiu o largă varietate de figurine de cult şi de unelte.

Primul sanctuar al Israelului a fost un cort mobil cunoscut sub numele de *tabernacol unde se păstra chivotul cu tablele legii legământului (Exod 25:8 etc.). Descrierea detaliată a componentelor cortului ne este dată în Exod 25-31 şi 36-40, şi ritualurile asociate cortului ne sunt furnizate în Leviticul.

După stabilirea Israelului în ţară, David a planificat, iar Solomon a dus la bun sfârşit lucrările de construcţie a unui loc permanent de închinare (1 Cronici 22:19; 28:10 etc.).

Apostazia din timpul împăraţilor a adus practicile cultelor păgâne care au pătruns în Templu. Ezechiel şi Ţefania au certat poporul lui Dumnezeu pentru pângărirea sanctuarului Său (Ezechiel 5:11; 23:39; 28:18 etc. Ţefania 3:4).

Sanctuarele cele mai vechi ale lui Israel erau aşezate în locurile unde Dumnezeu s-a arătat poporului Său sau „a făcut ca numele Său să locuiască acolo". În final Ierusalimul a devenit centrul oficial de închinăciune, (*Înălţime; *Templu.)

În NT „sanctuar" (gr. naos) este locul sfânt, locuinţa lui Dumnezeu, fie în mod literal (de ex. Marcu 14:58; 15:38; Ioan 2:19) ori figurativ (de ex. 1 Corinteni 3:16 ş.urm; 6:19) deosebindu-se de„templu" (hieron), întreaga împrejmuire sfântă cu toate edificiile ei (de ex. Marcu 11:11,15; Luca 2:27, 46; Ioan 2:14).

J.A.T.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: