Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Samaria


SAMARIA. Numele capitalei regatului de N a Israelului şi a teritoriilor înconjurătoare.

I. Istoric

După ce a domnit 6 ani la Tirţa, Omri a construit o nouă capitală pentru regatul de N, pe un deal la 11 km la NV de Sihem, la încrucişarea unor drumuri comerciale ce treceau prin valea Esdraelonului. A cumpărat locul cu doi talanţi de argint şi l-a numit după proprietarul său, Şemer (1 Împăraţi 16:24). Locul este de altfel necunoscut exceptând cazul în care ar fi identificat cu Şamir, cetatea de baştină a lui Tola (Judecători 10:1; F. M. Abel, Géographie de la Palestine, 2, p. 444). Dealul de peste 100 m înălţime oferea o vedere panoramică asupra câmpiei şi nu putea fi cucerit decât prin asediere (2 Împăraţi 6:24), numele lui (someron) putând fi derivat din ebr. „post de pază".

Omri a permis sirienilor din Damasc să deschidă bazaruri („uliţi" în trad. Cornilescu. n.tr.) în oraşul nou construit (1 Împăraţi 20:34). Timp de 6 ani au durat lucrările de construcţii. Ele au fost continuate de fiul acestuia, Ahab, care şi-a construit o casă decorată şi tapetată cu fildeş (1 Împăraţi 22:39). Într-un templu închinat lui Baal, zeul Sidonului (Melqart), zeitate a cărei închinare o încuraja Izabela (1 Împăraţi 18:22), Ahab a ridicat un stâlp (‘asera) lângă altarul pe care Ioram l-a dărâmat mai târziu (2 Împăraţi 3:2). Alte altare şi temple idoleşti unde slujeau preoţii păgâni au fost construite şi folosite până la reforma iniţiată de Iehu (2 Împăraţi 10:19). Multă vreme Samaria a fost considerată de proroci un centru al idolatriei (Isaia 8:4; 9:9; Ieremia 23:13; Ezechiel 23:4; Osea 7:1; Mica 1:6).

Ben-Hadad al II-lea al Siriei a asediat Samaria, la început fără succes (1 Împăraţi 20:1-21), dar mai târziu sirienii au prelungit asediul până când foametea a devastat cetatea (2 Împăraţi 6:25). Eliberarea a sosit numai după ce o panică grozavă a cuprins pe asediatori care s-au retras în grabă, lucru descoperit şi raportat de nişte leproşi (2 Împăraţi 7). Ahab a fost înmormlntat în cetate, la fel ca şi alţi împăraţi ai lui Israel care au făcut din Samaria cetatea lor de scaun şi rezidenţă (1 Împăraţi 22:37; 2 Împăraţi 13:9, 13; 14:16). Aici au fost înjunghiaţi descendenţii lui Ahab (2 Împăraţi 10:1), inclusiv Ahazia, care zadarnic s-a ascuns în cetate (2 Cronici 22:9). Samaria a fost din nou asediată pe vremea lui Elisei şi a scăpat în chip miraculos (2 Împăraţi 6:8 ş.urm.).

*Menahem a păzit cetatea de atacuri plătind tribut lui *Tiglat-Pileser al III-lea (2 Împăraţi 15:17-20). Fiul său *Pecah a atras din nou armatele asiriene împotriva sa atacând Iuda care încheiase un tratat de vasalitate cu Asiria. Cetatea numită Samerina sau Bit-Humri („Casa lui Omri") este menţionată în analele asiriene ca fiind asediată de Salmanasar al V-lea al Asiriei între anii 725-722 î.Cr. Cartea a doua a Împăraţilor consemnează capturarea cetăţii în acord cu Cronica babiloniană, dar se pare că moartea lui Salmanasar a intervenit înainte de cucerirea completă a cetăţii de către Asiria. Locuitorii Samariei, incitaţi la revoltă de Iaubi din Hamat, au refuzat să plătească tributul ce le fusese impus şi în anul următor (721 î.Cr.) Sargon al II-lea, noul împărat al Asiriei a iniţiat un program de deportare în masă a întregii regiuni. Potrivit analelor lui Sargon, acesta a deportat 27.270 sau 27.290 de captivi, iar efectul a fost că astfel a încetat existenţa împărăţiei de N a Isrelului ca şi grup omogen şi ca stat independent. Exilaţii au fost dispersaţi în diferite regiuni ale Siriei, Asiriei şi Babilonului şi înlocuiţi cu colonişti din alte părţi ale Imperiului Asiriei (2 Împăraţi 17:24). Necultivarea terenurilor periferice a avut ca rezultat o creştere a atacurilor leilor asupra acelor aşezări (v. 25). Unii israeliţi, numiţi *samariteni (v. 29), au continuat să locuiască în cetate şi se închinau la Ierusalim (Ieremia 41:5). Potrivit Inscripţiilor cuneiforme (HES, 247) şi a altor surse, sub domniile lui Esar-Hadon (Ezra 4:2) şi a lui Asurbanipal (Ezra 4:9, 10), au fost aduşi noi colonişti din Babilon şi Elam. Disputele iscate mai demult dintre Samaria şi Iuda au crescut treptat în intensitate cu toate că importanţa Samariei a cunoscut un declin.

Descoperirea unor papirusuri din Samaria într-o peşteră la Wadi ed-Dâliyeh, la 14 km spre N de Ierihon, par să confirme consemnările unor istorici antici că Samaria a fost iniţial binevoitoare lui Alexandru cel Mare care a capturat-o în anul 331 î.Cr. Cu toate acestea în timp ce Alexandru era în Egipt samaritenii l-au ucis pe prefectul împăratului care stăpânea Siria. La reîntoarcerea sa, Alexandru a distrus Samaria, a masacrat pe liderii cetăţii într-o peşteră unde aceştia se ascunseseră şi a repopulat regiunea cu macedonieni. Informaţiile din aceste papirusuri oferă posibilitatea reconstituirii listei guvernatorilor Samariei, începând cu Sanbalat I (cca. 445 î.Cr.).

Samaria a fost asediată de către Ioan Hyrcanus şi împrejurimile ei au fost devastate în 107 î.Cr. Pompei şi Gabinius au început recostruirea ei (Josephus, Ant. 14. 75), dar a rămas ca Irod să înfumuseţeze cetatea şi s-o numească Sebaste (Augusta) în onoarea împăratului Romei. În ea el a găzduit 6.000 de veterani inclusiv greci. După moartea sa, Samaria a devenit o parte teritorială a lui Arhelau şi mai târziu o colonie romană sub Septimius Severus. În ciuda antagonismului reciproc dintre Iuda şi Samaria în călătoria Sa spre Galilea, Isus a ales să călătorească spre Galileia trecând prin Samaria (Luca 17:11), odihnindu-se la Sihar în apropierea Sihemului, o cetate a Samariei (Ioan 4:4). Filip a predicat în Samaria, însă mai degrabă în ţinutul Samariei decât în cetate, întrucât locul distinct nu este menţionat în Faptele Apostolilor 8:5.


II. Arheologie

Locul a fost ocupat încă din Epoca timpurie a bronzului, apoi a fost părăsită până în cea a fierului. Au fost identificate şaisprezece straturi de ocupare de către expediţia Universităţii Harvard (1908-10) şi, mai târziu, confirmate de către expediţia comună întreprinsă de Universitatea Harvard, Universitatea Ebraică şi Şcoala Britanică de Arheologie din Ierusalim (1931-5). Au fost efectuate în continuare excavaţii de către Departamentul de Antichităţi al Iordaniei în 1965 şi de Şcoala Britanică de Arheologie din Ierusalim în 1968. Lucrările de cercetare sunt destul de dificile datorită faptului că a fost locuit continuu cu o populaţie densă de-a lungul timpului, fiind mereu în reconstrucţie. Din perioadele de ocupare dezgropate, şapte au aparţinut israeliţilor: Straturile I-II = Omri-Ahab (28 de ani). Culmea este împrejmuită de un zid interior (1,5 m grosime) şi de unul exterior (6 m grosime), ambele terminate de un împărat ce a domnit mai târziu. O poartă principală pare să se fi deschis spre o curte înconjurată de coloane. Palatul, care mai târziu a fost adaptat de Ieroboam al II-lea a avut o curte largă în care se afla un rezervor sau un bazin (10x5 m), probabil acelaşi în care a fost spălat de sânge carul de luptă al lui Ahab (1 Împăraţi 22:38). Într-o încăpere învecinată folosită după toate probabilităţile ca magazie, s-au descoperit peste 200 de plăci şi fragmente de fildeş. Acestea prezintă influenţele stilurilor fenicienne şi pseudo-egiptene şi probabil că erau încrustaţii pentru mobilierul din casa de fildeş a lui Ahab (1 Împăraţi 22:39) (*fildeş). Şaizeci şi cinci de piese ceramice purtând inscripţii în ebraică, notează capacitatea şi proprietarii originari ai acestor vase de vin precum şi date despre conţinutul lor (DOTT, pp. 204-208; *scriere). Acestea probabil că pot fi atribuite perioadei lui Ieroboam al II-lea.

Stratul al III-lea marchează perioada lui Iehu cu adaptări ale clădirilor anterioare. Apoi, după un interval, urmează straturile IV-VI, din perioada israelită acoperind vremea lui Ieroboam şi secolul 8 î.Cr. Cetatea a fost refăcută în ultimul deceniu înaintea căderii sale sub asirieni în anul 722 î.Cr., fapt marcat de excavările din stratul VII.

Ruinele clădirilor din perioada elenistică sunt bine păstrate, cu un turn construit din piatră din care nouăsprezece rânduri s-au păstrat intacte până azi, o fortăreaţă, zidul cetăţii (în apropierea porţii de vest), monede, mânere de vase ceramice cu sigilii precum şi vase de lut greceşti.

Cetatea romană a lui Irod este demnă de reţinut pentru marele templu dedicat lui August, construit peste aşezăminte evreieşti. Alte rămăşiţe ale acestei perioade includ zidul de împrejmuire, poarta de vest străjuită de trei turnuri rotunde, o stradă lungă de 820 m flancată de colonade şi arcade şi portalele unor prăvălii, templul lui Isis rededicat lui lui Kore, o basilică (68x32 m), împărţită în trei nave de coloane corintene, un forum, un stadion şi un apeduct. Multe dintre ruinele vizibile azi sunt probabil aşa cum au rămas de la ultimele restaurări, în special cele iniţiate de Septimiu Sever (193-211 d.Cr.).

BIBLIOGRAFIE
A. Parrot, Samaria, 1958; J. w. Crowfoot, K. Kenyon, etc., Samaria, 1, The Buildings at Samaria, 1943; 2, Early Ivories at Samaria, 1938-3, The Objects from Samaria, 1957; BA 26, 1963, p. 110-121; J. B. Hennessy, „Excavations at Samaria-Sebaste 1968", Levant 2, 1970, p. 1-21; P. W. and N. L. Lapp, Discoveries in the Wadi ed-Dâliyeh, AASOR 41, 1974.

D.J.W.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: