rugul aprins



RUGUL APRINS. Chemarea lui Moise de a fi eliberatorul Israelului a avut lor când el s-a întors să vadă minunea rugului care ardea şi totuşi nu era mistuit (Exod 3:3). Asemenea tuturor manifestărilor de acest fel care sunt consemnate în Biblie - de ex. cuptorul cu fum şi flăcări (Geneza 15:17) şi stâlpul de nor-foc (Exod 13:21) - rugul aprins este o auto-revelare a lui Dumnezeu, şi nu a Israelului în cuptorul nenorocirii. Povestea începe spunând că *Îngerul Domnului i-a apărut (Exod 3:2); expresia evr. tradusă „într-o flacără de foc" înseamnă mai curând „ca o..." sau „sub forma unei..." (v. 2); Moise (v. 6) „se temea să privească pe Dumnezeu"; Deuteronom 33:16 vorbeşte de Cel „ce S-a arătat în rug". Revelaţia redată astfel poate fi concluzionată după cum urmează: „viu", „sfânt" şi „interior". Rugul nu este mistuit deoarece flacăra este auto-suficientă, auto-perpetuatoare. În mod egal, şi printr-un simbolism consecvent, flacăra este sfinţenia intangibilă a lui Dumnezeu (v. 5), fiind într-adevăr prima expresie deschisă a sfinţeniei divine în Scriptură. În al treilea rând, pentru a revela harul suveran al lui Dumnezeu, care, deşi auto-suficient, alege şi împuterniceşte în mod deliberat instrumente de slujire, flacăra din rug declară că Dumnezeul viu, sfânt este cel care locuieşte în lăuntru. Astfel revelaţia de la rugul aprins constituie cadrul promisiunii prezenţei divine a lui Moise (v. 12), a împlinirii legământului cu părinţii (Exod 2:24; 3:6; 6:5), a numelui divin (v. 14), şi al sfintei legi de pe Sinai.

BIBLIOGRAFIE
U. Cassuto, A Commentary on the Book of Exodus, 1967; B.S. Childs, Exodus, 1974.

J.A.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: