rudenie



RUDENIE. La origine Israelul dispunea de o organizare tribală. Acest concept nu s-a pierdut niciodată integral, deşi o dată cu trecerea secolelor distincţiile au început să se estompeze, până când în vremurile noastre ele au dispărut de tot (cf. clanurile scoţienilor). Multe dintre relaţiile de familie ale israeliţilor trebuie înţelese în contextul obiceiurilor tribale cunoscute pretutindeni. Gradul de rudenie consta în principiu într-o înrudire de sânge şi era considerată cu atât mai puternică cu cât era mai aproape de origine pe linia tatălui, dar nu se pierdea nici la celelalte nivele de înrudire în familie. În capul familiei (mispaha) era tatăl (‘ab), un cuvânt care exprima rudenie şi autoritate. Tatăl întemeia casa tatălui (bet ’ab) care era cea mai mică unitate tribală. Însă coeziunea familială puternică se extindea în direcţie ascendentă de la tată la părinţi în direcţie descendentă, de la tată spre fii şi fiice. Prin urmare, termenul familie putea să însemne casa tatălui (Bet ab), şi de asemenea casa părinţilor (bet ’abot). Într-adevăr, uneori întreg Israelul este numit o singură familie.

O imagine a relaţiilor de familie care este mai mult sau mai puţin contemporană cu epoca patriarhilor provine din periada de mijoc a Epocii bronzului, la *Mari, pe fluviul Eufrat. Aici convieţuiau într-o societate bimorfă popoare seminomade şi popoare urbane care proveneau din acelaşi strămoş. Grupul de săteni-păstori nu erau popoare cotropitoare, ci crescători de oi care-şi schimbau periodic tabăra în căutare de păşuni şi apă. Ei trăiau în corturi, însă uneori se stabileau într-un loc. Aceste popoare auveau o organizare tribală în „case paterne" sau „familii" (bit abim; cf. bet ’ab în Geneza 12:1, etc.). Studii recente furnizează mai multe comparaţii detaliate între Mari şi societatea patriarhală. Textele din Mari furnizează dovezi literare a unei astfel de comparaţii.

Cuvântul frate (‘ah) mai avea diverse conotaţii. În semnificaţia cea mai simplă, el defineşte persoane care aveau aceiaşi părinţi. În Israelul poligam existau mulţi fraţi care aveau doar acelaşi tată. Şi aceştia erau fraţi, deşi fraternitatea nu era aceeaşi cu persoane care aveau aceeaşi mamă. Astfel în Geneza 42:4 sunt menţionate două tipuri de fraţi, fraţi buni şi fraţi vitregi. Fratele bun a fost definit prin expresia „fratele său, Beniamin, fiul mamei lui" (Geneza 43:29). Totuşi termenul era extins până în punctul în care se considera că merge înrudirea de sânge. Oriunde exista o familie, existau fraţi, căci toţi purtau aveau acea înrudire (Geneza 24:4, 27, 38; Judecători 14:3). Uneori toţi israeliţii erau numiţi fraţi (Exod 2:11; Levitic 10:6; 2 Samuel 19:41-42).

Existau limite în ceea ce priveşte apropierea gradului de rudenie admisibil în contextul căutării unei soţii. Avraam a căutat o soţie pentru fiul său, Isaac, din neamul lui (mispaha) şi din casa tatălui lui (bit ‘ab), nu din fiicele canaaniţilor (Geneza 24:38,40). Ea trebuia să fie cineva din acelaşi sânge. Însă nu putea fi o rudenie atât de apropiată cum ar fi o soră, mamă, copilul surorii, etc. Aceste grade de rudenie interzise sunt specificate în Levitic 18.

Existau obligaţii semnificative impuse rudeniilor. În cele ce urmmează le vom menţiona pe cele mai importante.

Întrucât o femeie căsătorită cu un bărbat, în mod normal avea privilegiul de a-i naşte acestui un fiu şi moştenitor, în cazul unei morţi premature a soţului, fără moştenitor, intra în vigoare legea *căsătoriei în baza leviratului (Lat. levir, fratele soţului), şi astfel i se aducea un moştenitor defunctului care murise „fără un nume în Israel", de către rudenia sa cea mai apropiată (Deuteronom 25:5-10). În Rut există o bună ilustrare a acestei situaţii.

Apoi în materie de moştenire, proprietatea unui om era trecută în mod normal fiului sau fiilor săi. Dacă nu existau fii, ea le revenea fiicelor, iar apoi pe rând, fraţilor săi, fraţilor tatălui său, şi în final la rudeniile lui cele mai apropiate (Numeri 27:1-11).

Din nou, era obligatoriu ca o rudenie să răscumpere proprietatea unei rudenii care căzuse pe mâna creditorilor (Levitic 25:25 ş.urm.)

În condiţii deosebite, când viaţa cuiva era luată de către un altul, întrucât aceasta era parte a vieţii de familie, obligaţia de a se răzbuna îi revenea fiului, sau fratelui, sau rudeniei celei mai apropiate (cf. Geneza 9:5-6). Unde se sfârşeşte înrudirea, nu mai există *răzbunător (go’el).

BIBLIOGRAFIE
W.G. Dever, „Palestine in the Second Millenium BC: The Archaeological Picture" în J.H Hayes şi J. Maxwell Miller (edit.) Israelite and Judaean History, p. 70-120, cu o bună bibliografie; D. Jacobson, The Social Background of the Old Testament, 1942; L. Kohler, Hebrew Man, 1956, p. 75 ş.urm. A. Malamat, „Mari and the Bible: Some Patterns of Tribal Organization and Institutions", JAOS 82, 1962, p. 143-150; idem, „Aspects of Tribal Societies in Mari and Israel" în J.R. Kupper (edit.) La civilization de Mari, XVe Raccontre Assiriologique Internationale, Paris 1967; J. Pedersen, Israel I-II, 1926, p. 49, 52, 58 ş.urm., 284 ş.urm. etc.; C.R. Taber, „Kinship and Family", IDBS; F.I. Andersen, „Israelite Kinship Terminology and Social Structure", Bible Translator 29, 1969, p 29-39.

J A.T.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: