Robul Domnului



ROBUL DOMNULUI.

I. În Vechiul Testament

a. „Cântările Robului"

Comentariul lui B. Duhm al cărţii lui Isaia (1892) a scos în evidenţă patru pasaje care au fost de atunci privite ca şi „Cântările Robului": Isaia 42:1-4; 49:1-6; 50:4-9; 52:13; 53:12. Unii cercetători (de. ex. S. Mowinckel) au mers atât de departe încât să atribuie aceste pasaje unui autor şi perioade diferite de restul textului. Cercetătorii moderni, însă, au consimţit în general că acestea fac parte integrantă din Isaia 44 ş.urm., având numeroase ecouri în pasajele învecinate. Termenul „rob" (’ebed) apare tot atât de des în afara pasajelor selectate de Duhm ca şi înlăuntrul lor (de. ex. Isaia 41:8 ş.urm.; 43:10; 44:1 ş.urm., 21; 45:4; 48:20), şi se referă la naţiunea Israel. Este de asemenea folosit în VT pentru oameni în relaţie strânsă cu Dumnezeu, ca şi patriarhii, profeţii şi regii, iar în mod special pentru Moise şi David (de. ex. Geneza 26:24; Exod 14:31; Deuteronom 34:5; 2 Samuel 7:5; Isaia 20:3; Amos 3:7). Însă în „Cântările Robului" apare în centrul atenţiei o concepţie distinctivă de „slujire", aşa încât, fără a scoate aceste pasaje din context, cei mai mulţi cercetători continuă să se refere la „Figura de rob" ca şi la un element distinctiv în mesajul prorocului; şi cel mai distinctiv element în această ilustrare este cel al unei suferinţe, nemeritate, dar acceptate, suferinţă care duce la moarte, fiind mijlocul de a lua păcatul lumii şi de a „face pe mulţi să fie socotiţi neprihăniţi". Pentru o tratare mai completă a caracterului şi a misiunii Robului în contextul mesajulului din Isaia 40 ş.urm., vezi *Mesia, I. b. 1.

b. Identitatea Robului

În continuare sunt prezentate interpretările cele mai importante sugerate.

1. Colectivă. Descrierea explicită a Israelului ca şi „robul" lui Dumnezeu atât în „Cântările Robului" (Isaia 49:3) cât şi în textul înconjurător îl face pe cititor să privească aceste „Cântări" ca pe o descriere a idealului profetului cu privire la Israel, identificându-l pe Rob fie cu naţiunea în întregime, fie cu, mult mai probabil, o rămăşiţă pioasă în cadrul naţiunii, cu o misiune pentru Israel (49:5 ş.urm.), implicând suferinţa pentru a salva întreaga naţiune (53:4-6, 8, 11 ş.urm.).

2. Individuală. Limbajul folosit în legătură cu Robul este deseori foarte individualizat, descriind naşterea, suferinţa, moartea şi ulterior triumful a ceea ce este evident, mai curând o persoană decât un grup. S-au propus diferite identificări istorice, ca şi Moise, Ieremia, Cirus, Zorobabel, sau chiar prorocul însuşi, însă interpretarea tradiţională, ebraică şi creştină, este că Robul este o figură individuală ideală în viitor, agentul lui Dumnezeu în salvarea poporului Său, adică Mesia. În iudaismul palestinian de mai târziu aceasta a fost interpretarea dominantă (iudaismul elenistic era în mod evident mai favorabil unei interpretări colective), aşa că *Targumul lui Ionatan la Isaia 53, deşi este în mod vădit deranjat de ideea suferinţei mesianice într-o asemenea măsură încât reconstruieşte textul, ca să-i elimine implicaţia, totuşi îl identifică pe Rob cu Mesia (vezi textul în Zimmerli şi Jeremias, The Servant of God, p.69-71; şi pentru alte interpretări ebraice vechi, ibid., p.37-39).

3. Cultică. Unii cercetători scandinavi găsesc cadrul Robului în mitul babilonian al zeului *Tammuz, care moare şi apoi învie, şi în liturgia asociată cu aceasta. Robul devine atunci mai curând un concept mitologic decât o figură sau un grup identificabil din punct de vedere istoric, însă existenţa unui asemenea mit şi ritual în Israel este, foarte discutabilă.

4. Personalitate reprezentativă. Interpretările 1. şi 2. de mai sus reflectă caracteristici importante ale textului: atât aspecte individuale cât şi colective sunt în mod clar prezente în personajul Robului. De aceea mulţi cercetători au tendinţa să caute o exegeză similară cu conceptul lui H.W. Robinson de „personalitate colectivă", adică recunoaşterea faptului că în VT o persoană (de. ex, rege sau tată) poate reprezenta şi întrupa un grup pe care îl conduce, astfel încât el poate atât a fi acel grup însuşi, precum şi conducătorul grupului. Deci Robul este Israel (49:3), El totalizează în sine tot ceea ce reprezintă Israel, şi totuşi El este şi un individ cu o misiune pentru Israel (49:5 ş.urm.) iar experienţele lui sunt obiectul de interes al naţiunii (53:1-6). Juxtapunerea apropiată a pasajelor 49:3 şi 49:5 ş.urm. arată că aceste două aspecte ale Robului sunt inseparabile. Caracterul individual al Robului este exprimat cât se poate de limpede în 52:13-53:12, aşa încât în acest pasaj „ceea ce a început printr-o personificare a devenit o persoană" (Rowley), iar aici tot accentul este pus pe natura mandatară a suferinţei Lui ca şi înlocuitor pentru poporul Său. Dar acest rol este posibil numai pentru că El este Israel, ca şi capul său reprezentativ.

II. În Noul Testament

Cercetări mai recente (în special ale lui M.D. Hooker; şi de asemenea ale lui C. K. Barrett, C.F.D. Moule) au argumentat că personajul Robului a fost un element minor în înţelegerea nou-testamentală a lucrării de salvare a lui Isus, şi că argumentul din VT pentru rolul Său de suferinţă şi respingere se găseşte mai curând în pasajul referitor „Fiul omului" din Daniel 7. Se accentuează faptul că relativ puţine citate oficiale din pasaje despre Rob apar în NT, şi că mai multe din acestea sunt din Cântări, care nu vorbesc în mod detaliat despre suferinţă, sau cel puţin despre suferinţă ca preţ al salvării.

Cu toate acestea, nu este legitim să pierdem consideraţia faţă de citate oficiale, deoarece referinţele aluzive constituie mărturii şi mai impresionante cu privire la influenţa figurii Robului, şi chiar când cuvintele folosite nu au de-a face în mod direct cu suferinţa răscumpărării, este greu de crezut că ne putem referi la aceste pasaje fără să ne gândim la tema lor cea mai distinctivă şi la relevanţa lor cu privire la misiunea lui Isus. Mai presus decât acestea, este indisputabil faptul că Isaia 53 este pe departe cea mai limpede indicaţie referitoare la suferinţa mesianică din VT, astfel încât, chiar şi fără aluzii explicite la personajul Robului, în mod sigur aceasta constituie sursa principală (alături de anumiţi psalmi şi unele părţi din Zaharia 9-13) a convingerii repetate că Mesia trebuie să sufere, pentru că „este scris" despre aceasta. Nici un asemenea rol despre suferinţa mesianică nu este explicit în Daniel 7, şi nici nu a fost găsit acolo de exegeza ebraică contemporană.

De fapt dovada clară a influenţei personajului Robului (mai ales Isaia 53, unde este accentuat elementul salvării) este departe de a fi neglijabilă.

a. În învăţătura lui Isus

Isaia 53:12 este citat în mod explicit în Luca 22:37. Se mai găsesc şi alte referiri clare la pasajul din Isaia 53:10-12 în Marcu 10:45 şi 14:24. Marcu 9:12 probabil că reia tema din Isaia 53:3, şi alte referiri posibile s-au găsit şi în Matei 3:15 (vezi Isaia 53:11), Luca 11:22 (vezi Isaia 53:12; nu o referire concretă) iar în folosirea termenului paradidosthai („va fi dat”) în Marcu 9:31; 10:33; 14:21 (vezi Isaia 53:12). De asemenea, vocea la botezul lui Isus (Marcu 1:11), sumarizând scopul misiunii Lui din punct de vedere al pasajului Isaia 42:1, trebuie să fi influenţat gândirea lui Isus.

Observaţi concentraţia în aceste referinţe asupra pasajului din Isaia 53, în mod special asupra versetelor 10-12, unde rolul răscumpărător al Robului este cel mai limpede. În Marcu 10:45 şi 14:24 în mod specific caracterul răscumpărător şi substituţionar al morţii lui Isus este accentuat prin termeni luaţi din Isaia 53.

b. În restul Noului Testament

Titlul actual de „rob" (pais) se limitează la discursul lui Petru din Faptele Apostolilor 3:13, 26 şi la rugăciunea bisericii din Faptele Apostolilor 4:27, 30, însă influenţa figurii Robului este limpede şi în 1 Petru 2:21-25; 3:18, sugerând că ea s-a conturat clar în mintea lui Petru cu privire la misiunea lui Isus. Explicaţiile lui Pavel despre lucrarea lui Cristos de mântuire deseori conţin idei, şi uneori aluzii verbale care sugerează că şi el a văzut lucrarea lui Isus prefigurată în Isaia 53 (vezi de. ex. Filipeni 2:6-11; Romani 4:25; 5:19; 8:3 ş.urm., 32-34; 1 Corinteni 15:3; 2 Corinteni 5:21.) Folosirea termenului „mielul lui Dumnezeu" de către Ioan (1:29, 36) de asemenea arată probabil influenţa textului din Isaia 53:7. Evrei 9:28, „să poarte păcatele multora", reia tema din Isaia 53:12.

Există de asemenea un număr de citate oficiale din pasajele care tratează figura Robului, cu referinţă la Isus şi Evanghelie, vezi Matei 8:17; 12:18-21; Ioan 12:38; Faptele Apostolilor 3:32 ş.urm.; Romani 10:16; 15:21. Nici unul dintre acestea nu conţine o referinţă concretă la lucrarea de mântuire a lui Isus, şi unele se centrează asupra altor aspecte ale misiunii Sale, însă toate atestă în continuare convingerea Bisericii primare că figura Robului, şi în particular Isaia 53, a fost un model divin trasat pentru misiunea mesianică a lui Isus.

BIBLIOGRAFIE
Pentru articolul întreg: W. Zimmerli and J. Jeremias, The Servant of God, 1965 (= TDNT 5, p. 654-717).
Pentru secţia I.: H.W. Robinson, The Cross of the Servant, 1926, republicată în The Cross in the Old Testament, 1955, p. 55-114; I. Engnell, BJRL 31, 1948, p.54-93; C.R. North, The Suffering Servant in Deutero-Isaiah, 1948; J. Lindblom, The Sevant Songs in Deutero-Isaiah, 1951; H.H. Rowley, The Servant of the Lord, 1952, p.1-88; S. Mowinckel, He That Cometh, 1956, p.187-257; H. Ringgren, The Messiah in the Old Testament, 1956 p.39-53.
Pentru secţia II.: J.L. Price, Int 12, 1958, p.28-38; C.K. Barrett în A.J.B. Higgins (ed.), New Testament Essays in memory of T.W. Manson, 1959, p. 1-18; O. Cullmann, The Christology of the New Testament, 1959, p. 51-82; M.D. Hooker, Jesus and the Servant, 1959; B. Lindars, New Testament Apologetic, 1961, p.77-88; C.F.D. Moule, The Phenomenon of the New Testament, 1967, p.82-99; R.T. France, TynB 19, 1968, p. 26-52, şi Jesus and the Old Testament, 1971, p.110-132; J. Jeremias, New Testament Theology, 1, 1971, p. 286-299.

R.T.F.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: