recabiţii



RECABIŢII. Ionadab, fiul lui Recab, şi bărbatul care a dat numelui de recabiţi acea conotaţie specială, apare întâi în 2 Împăraţi 10:15-31. Iehu, fiul lui Nimşi se afla în mijlocul ascensiunii sale sălbatice spre tronul lui Israel (cca. 840 î.Cr.) când s-a întâlnit din întâmplare cu Ionadab „care venea înaintea lui" (v. 15). Prin faptul că s-a asociat din toată inima cu Iahve-ismul lui Iehu şi cu masacrul atroce al închinătorilor lui Baal, Ionadab se dovedeşte a fi un extremist care are mai mult zel pentru Iahve decât discernământ. Acelaşi extremism nerealist este întâlnit în regulile pe care le-a impus familiei sale; acesta ilustrează totodată clar forţa sa de caracter, prin faptul că descendenţii lui i-au rămas supuşi chiar după 200 de ani, după cum reiese din Ieremia 35 (cca. 600 î.Cr.). Ca răspuns la vinul oferit de Ieremia (v. 5-10), ei şi-au descris felul lor de viaţă distinctiv. Ei evitau orice semn de civilizaţie agricolă stabilă - case, semănături, cultivarea viţei, care impunea ani de îngrijire continuă, pentru obţinerea unei recolte bune - şi duceau o viaţă de nomazi, asemenea celei duse în pustie, în perioada când Israel a umblat prin credinţă cu Dumnezeu (de ex. Ieremia 2:1-3). Pentru a păstra semnele exterioare ale acestei urmări pure a lui Dumnezeu, şi nu dintr-o „poruncă de cumpătare" recabiţii s-au supus regulilor strămoşului lor şi supunerea lor a fost cea care le-a câştigat aprobarea divină (Ieremia 35:18-19).

J.A.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: