recabiţii
RECABIŢII. Ionadab, fiul
lui Recab, şi bărbatul care a dat numelui de recabiţi acea conotaţie specială,
apare întâi în 2 Împăraţi 10:15-31. Iehu, fiul lui Nimşi se afla în mijlocul
ascensiunii sale sălbatice spre tronul lui Israel (cca. 840 î.Cr.) când s-a
întâlnit din întâmplare cu Ionadab „care venea înaintea lui" (v. 15). Prin
faptul că s-a asociat din toată inima cu Iahve-ismul lui Iehu şi cu masacrul
atroce al închinătorilor lui Baal, Ionadab se dovedeşte a fi un extremist care
are mai mult zel pentru Iahve decât discernământ. Acelaşi extremism nerealist
este întâlnit în regulile pe care le-a impus familiei sale; acesta ilustrează
totodată clar forţa sa de caracter, prin faptul că descendenţii lui i-au rămas
supuşi chiar după 200 de ani, după cum reiese din Ieremia 35 (cca. 600 î.Cr.).
Ca răspuns la vinul oferit de Ieremia (v. 5-10), ei şi-au descris felul lor de
viaţă distinctiv. Ei evitau orice semn de civilizaţie agricolă stabilă - case,
semănături, cultivarea viţei, care impunea ani de îngrijire continuă, pentru
obţinerea unei recolte bune - şi duceau o viaţă de nomazi, asemenea celei duse
în pustie, în perioada când Israel a umblat prin credinţă cu Dumnezeu (de ex.
Ieremia 2:1-3). Pentru a păstra semnele exterioare ale acestei urmări pure a
lui Dumnezeu, şi nu dintr-o „poruncă de cumpătare" recabiţii s-au supus
regulilor strămoşului lor şi supunerea lor a fost cea care le-a câştigat
aprobarea divină (Ieremia 35:18-19).
J.A.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu