răul



RĂUL. (În ebr. ra’; gr. kakos, poneros, phaulos). Răul are o semnificaţie mai largă decât *păcatul. Termenul ebr. provine dintr-o rădăcină care înseamnă „a se strica", „a se desface în bucăţi", a fi stricat, prin urmare, lipsit de valoare. Este în principiu ceea ce este neplăcut, dezagreabil, supărător. Cuvântul uneşte fapta rea şi consecinţele ei. În NT kakos şi poneros înseamnă calitatea răului în caracterul lui esenţial precum şi efectele sau influenţele lui dăunătoare. Deşi aspectele acestea sunt diferite, există în mod frecvent o relaţie strânsă intre ele. O mare parte a răului fizic se datorează răului moral; suferinţa şi păcatul nu sunt conectate în mod necesar în cazuri individuale, însă egoismul uman şi păcatul explică multe din relele din lume. Deşi toate relele trebuie pedepsite, nu tot răul fizic constituie o pedeapsă pentru faptele rele (Luca 13:2, 4; Ioan 9:3; cf. Iov).

I. Răul fizic

Prorocii L-au considerat pe Dumnezeu ca fiind Cauza supremă a răului exprimat prin durere, suferinţă sau dezastru. În suveranitatea Lui, Dumnezeu tolerează răul din univers, deşi El îl domină şi îl foloseşte în administrarea lumii. Este folosit pentru a pedepsi răutatea la nivel individual şi naţional (Isaia 45:7, Plângerile 3:38, Amos 3:6). Lumea trebuie să fie marcată de legi şi de ordine, pentru a fi scena vieţii morale a omului, altfel ar fi haos. Când oamenii violează legile de bază ale lui Dumnezeu, ei experimentează repercursiunile acţiunilor lor, care pot fi într-un conflict penal sau retributiv (Matei 9:2; 23:35; Ioan 5:14; Faptele Apostolilor 5:5; 13:11). „Răzbunarea" divină în forma durerii sau suferinţei nu implică pasiuni rele în Dumnezeu. Este posibil ca durerea să-l trezească pe un om rău la realitate; până atunci „este închis înttr-o iluzie" (C.S. Lewis, The Problem of Pain, p. 83). „Vanitatea" prezentă a naturii (Romani 8:19:23) este un semn al răului, pământul fiind sub blestem (Geneza 3:17-18). Suferinţa creştinilor, fie că este vorba de necazuri sau de persecuţie, este îngăduită de divinitate pentru scopuri care urmăresc o binecuvântare spirituală (Iacov 1:2-4; 1 Petru 1:7; etc.). Ea are un rol de mustrare, nu de penalizare şi ea nu poate să îi despartă pe aceştia de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:38- 39); ea îi pregăteşte pentru glorie (Rom 8:18; 2 Corinteni 4:16-18; Efeseni 3:13; Apocalipsa 7:14). Suferinţa şi durerea creează compasiune şi bunătate în oameni, aducându-i la părtăşie cu scopul lui Dumnezeu de a învinge răul.

II. Răul moral

Dumnezeu este despărţit de orice rău şi nu este în nici un caz răspunzător pentru el. Răul moral se naşte din înclinaţiile păcătoase ale omului (Iacov 1:13-15). Israel a făcut „ceea ce este rău" şi a suferit consecinţele faptelor sale (Judecători 2:11; 1 Împăraţi 11:6, etc.). În spatele întregii istorii există un conflict spiritual cu puteri ale răului (Efes 6:10-17; Apocalipsa 12:7-12), „cel rău" fiind tocmai întruchiparea răutăţii (Matei 5:37; 6:13; 13:19, 38; Ioan 17:15; Efeseni 6:16; 2 Tesaloniceni 3:3; 1 Ioan 2:13-14; 3:12; 5:18-19). Puterea lui Satan este sub dominaţia divină (cf. Iov 1-2), şi în final va fi înfrântă (Evrei 2:14; Apocalipsa 12:9-11).

Dumnezeu este împotriva răului, însă existenţa acestui rău constituie adesea o piatră de poticnire în calea credinţei în dragostea lui Dumnezeu. Ea poate fi atribuită doar abuzului de liberă voinţă la care au recurs fiinţele create, cele îngereşti precum şi cele omeneşti. Întreaga activitate de mântuire din partea lui Dumnezeu este direcţională împotriva răului. În viaţa Sa, Cristos S-a luptat cu formele lui de manifestare în durere şi suferinţă (Matei 8:16-17); însă crucea este răspunsul final al lui Dumnezeu la problema răului. Dragostea Lui a fost demonstrată în mod suprem aici (Romani 5:8; 8:32) în identificarea Domnului cu lumea plină de suferinţă, ca Purtător al păcatelor. Schimbarea morală care are loc în oameni prin intermediul Evangheliei reprezintă mărturia realităţii triumfului lui Cristos asupra tuturor puterilor răului (Coloseni 2:15; 1 Ioan 3:8), şi de aceea, a victoriei finale a lui Dumnezeu. Răul va fi eliminat din univers iar creaţiunea va împărtăşi destinul glorios al omului răscumpărat. Atât răul fizic cât şi cel moral vor fi alungate pentru eternitate (Apocalipsa 21:1-8).

BIBLIOGRAFIE
C.S. Lewis, The Problem of Pain, 1940; C.E.D. Joad, God and Evil, 1943; J.S. Whale, The Christian Answer to the Problem of Evil, 1936; James Orr, The Christian View of God and the World, 1897; A.M. Farrer, Love Almighty and Ills Unlimited, 1962; O.F. Clarke, God and Suffering, 1964; J. Hick, Evil and the God of Love, 1966; J. W. Wenham, The Goodness of God, 1974; TDNT 3, p. 469-484; 6, p. 546-566; NIDNTT 1, p. 561-567.

G.C.D.H.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: