rău



RĂU. În VT termenii care apar cel mai frecvent sunt ebr. rasa, „rău, necucemic" şi ra’, „malefic"; termenul gr. poneros „rău, malign" opus lui chrestos, este termenul obişnuit din NT, deşi se foloseşte şi athesmos, anamos şi kakos. Deşi termenul este folosit adesea cu sensul general de „greşit" (Psalmul 18:21), el nu se referă la rău în forma lui morală sau judiciară, ci în cea activă (Numeri 16:26). Ca atare, el denotă o perversitate a gândirii (Proverbe 15:26; Romani 1:29) prin care omul firesc se supune unor impulsuri rele (Psalmul 10:1-11). Răutatea îşi are sediul în inimă (Ieremia 17:9; Marcu 7:21-23). Ea este progresivă (Geneza 6:5) şi contagioasă (1 Samuel 24:13) în manifestarea ei. Omul rău este total pervers, găsind o plăcere păcătoasă în a cauza răul (Proverbe 21:10). Isus a definit adesea păcatul contemporanilor săi ca răutate, viclenie (Matei 16:4), în timp ce Petru declară că oamenii nelegiuiţi L-au răstignit pe Mântuitorul (Faptele Apostolilor 2:23).

Psalmii prezintă adesea în contrast omul neprihănit şi cel rău, punând în discuţie prosperitatea celui rău şi oferind sugestii care dau doar un răspuns parţial (Psalmul 37:35-36; 9:15). Dar această întrebare, care este parte din problema generală a răului nu poate fi rezolvată în lumina descoperirii din VT. În toată Scriptura, există un puternic accent cu privire la siguranţa pedepsei pentru toţi cei răi (Psalmul 9:17; Ieremia 16:4; Matei 13:49). Este semnificativ de notat că poneros nu se aplică niciodată credincioşilor; în 1 Corinteni 5:13 se face referinţă la un anumit membru al comunităţii creştine. Prin faptele lor rele sunt înstrăinaţi necredincioşii de Dumnezeu (Coloseni 1:21), dar cei care progresează în credinţă l-au învins pe „cel rău" (1 Ioan 2:13), căci scutul credinţei este o apărare sigură împotriva atacului său (Efeseni 6:16).

A.F.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: