Rabi, Rabuni



RABI, RABUNI. În ebr. rab însemna „mare" şi a ajuns să fie folosit cu referire la o persoană într-o funcţie foarte importantă; rabi, „înălţimea ta" era folosit ca o formulă de politeţe. Spre sfârşitul secolului al 2-lea î.Cr. cuvântul rab a fost folosit cu sensul de „învăţător", iar rabi, ca o formulă de adresare politicoasă (stimatul meu învăţător). Ulterior sufixul „i" şi-a pierdut conotaţia posesivă, iar cuvântul „rabi" a ajuns să fie folosit ca un titlu pentru învăţătorii autorizaţi ai Legii; în cultura iudaică modernă, el este utilizat pentru cei care sunt ordinaţi în această lucrare. În perioada Noului Testament sensul cuvântului nu era limitat doar la titlul oficial. Era, desigur, un titlu de onoare, care i s-a aplicat o dată lui Ioan Botezătorul şi de douăsprezece ori Domnului nostru. În Matei 23:7 şi în versetele următoare, în contrast cu plăcerea cărturarilor de a li se spune „rabi", ucenicilor li se cere să nu-şi spună astfel, căci „Unul singur este Învăţătorul vostru", le-a spus Isus, „şi voi toţi sunteţi fraţi". Termenul ebraic este transliterat în greacă, ajungându-se la rhabbi sau rhabbei iar în acest pasaj citat, precum şi în Ioan 1:38 şi 20:16, este clar că termenul ebraic era echivalent cu didaskalos din limba greacă.

„Rabuni" (rhabbbouni) este o formă superioară, a lui „rabi" folosită pentru a I se adresa Domnului nostru în Marcu 10:51 şi în Ioan 20:16.

BIBLIOGRAFIE
D.H. Dalman, The Words of Jesus, 1902, p. 331-340; E. Lohse, despre rabi, rabuni, TDNT 6, p. 961-965; H.L. Ellison, NIDNTT 3, p. 115 ş.urm.

F. F.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: