prozelit
PROZELIT. VT şi Talmudul îi descriu pe
prozeliţi ca făcând parte şi mai plenar din iudaismul legământului. Termenul
ebr. ger a avut iniţial înţelesul de rezident (străin care locuia în
ţară, n.tr.), care nu trebuia neapărat să adere la religia ţării respective
acelaşi cuvânt este folosit pentru iudeii împrăştiaţi în ţări străine (Geneza 15:13;
Exod 23:9). În canonul VT, sau poate mai târziu, termenul a ajuns să se refere
la prozeliţi. Termenul tosab este limitat la un sens civil ca şi ger
în faza de început, dar fără să exprime atât de pregnant sensul de permanenţă.
LXX traduce termenul obişnuit ger de aproximativ douăsprezece ori cu paroikos,
„vecin" - un cuvânt care nu poate avea sensul de prozelit religios -
ocazional îl traduce cu alt termen, şi de peste 70 de ori îl traduce cu proselytos.
Atât în ebr. cât şi în gr. există un plus de semnificaţie, cu toate că nu putem
întotdeauna defini cu precizie unde se îmbină nuanţele.
Mai multe pasaje din VT arată că prozeliţii erau
bine primiţi. Observaţi dragostea de semeni din Levitic 19:34 şi din textele
paralele; bunăvoinţa de a permite străinilor să practice religia ţării, cu
condiţia circumciderii (Exod 12:48), şi poate chiar fără această condiţie
(Numeri 15:14-16); de asemenea recunoaşterea unei singure Legi pentru făcătorii
de rele, indiferent că erau israeliţi sau străini (Numeri 15:30). Străinului i
se cere să ţină Sabatul în compania evreilor (Exod 20:10, etc.). Cele mai
uluitoare pasaje trec dincolo de scopul de a expune legislaţia, şi se referă la
conceptul de înfrăţire a tuturor oamenilor. Deosebit de generoase sunt
rugăciunile din 1 Împăraţi 8:41-43, şi potenţialul universalism din Isaia
2:2-4; 49:6; 56:3-8; Ieremia 3:17; Ţefania 3:9. Scurta carte a lui Rut vorbeşte
despre o anumită femeie prozelită a cărei memorie s-a bucurat de mare cinste
ulterior în cadrul iudaismului.
În timpurile VT, numărul prozeliţilor a rămas
relativ mic, datorită circumstanţelor politice şi geografice. În mod normal,
aceştia erau rezidenţi în Palestina, care au acceptat de bună voie
circumciderea, şi o dată cu ea întreaga povară a Legii. Dar, Isaia 19:18-25 şi
Ţefania 2:11 prezic o vreme când relaţiile dintre oameni nu vor mai fi
încătuşate de tradiţie şi de prejudecăţi. Dacă anumite curente de gândire ale
iudaismului de mai târziu nu au fost gata să-i primească pe prozeliţi, ei nu au
avut nici o scuză valabilă din VT.
În perioada dispersiunii greco-romane, prozeliţii
au ajuns să fie foarte numeroşi. Moralitatea şi monoteismul evreilor au ajuns
să trezească interesul celor sinceri dintre Neamuri, cu toate că mulţi dintre
ei au detestat circumciderea, Sabatele şi abstinenţa de la consumul cărnii de
porc. Anumiţi convertiţi au respectat întru totul ceea ce li se cerea,
supunându-se învăţăturii, circumciderii şi botezului, iar după aceasta au adus
jertfe în Templu. Alţii admirau iudaismul, dar nu au fost gata să satisfacă
întru totul cerinţele acestei religii. S-au închinat şi au învăţat în sinagogă,
dar au rămas necircumcişi, asemănându-se întrucâtva cu aderenţii la creştinism,
care nu participă niciodată la Cina Domnului. Mulţi cercetători i-au calificat
pe aceştia drept „pseudoprozeliţi" şi au pus în discuţie necesitatea
identificării lor cu „temătorii de Dumnezeu" din literatura contemporană.
Remarca epigramatică a lui K. Lake care spune că „este imposibil să ai
prozeliţi pe jumătate" scoate în evidenţă un element de adevăr, dar
arbitrar totuşi. Aşa cum mărturisesc Filon, Josephus şi alţii, a existat o
categorie importantă şi destul de numeroasă de simpantizanţi din aceştia care
nu s-au circumcis.
În literatura rabinică, termenul ger are, fără îndoială, sensul de prozelit care s-a conformat în întregime cerinţelor iudaismului. În Mişnah, un rezident era un ger tosab; mai târziu, în literatura medievală, „un prozelit de la poartă". Unul care s-a convertit datorită fricii este numit cu dispreţ un „leu prozelit", ca aluzie la 2 Împăraţi 17:25 ş.urm. În comentariul din Mişnah Rabbah pe marginea pasajului din Numeri 8, în citatele din cartea lui R. Loewe şi C.G. Montefiore, A Rabbinic Anthology, 1938, p. 566-579, şi în multe alte contexte, se insistă că privilegiile prozeliţilor ar trebui să fie aceleaşi sau chiar mai mari decât cele ale celor care sunt iudei din naştere, că ei ar trebui să fie obiectul special al dragostei omeneşti şi a dragostei divine.
În ciuda acestor sentimente nobile, mulţi rabini
i-au detestat pe prozeliţi. Talmudul babilonian insistă într-un context că o
astfel de persoană are o predispoziţie puternică spre păcat, datorită mediului
păgân în care a trăit (Baba Metzia 59b), ceea ce implicit sugerează
negarea posibilităţii unei convertiri reale. Pledând împotriva acceptării
prozeliţilor în iudaism, acelaşi Talmud îi aseamănă pe aceştia într-un alt
pasaj cu o bubă pe pielea lui Israel (Yebamoth 109b), un sentiment
ostil, indiferent de contextul lui politic. Prima generaţie de prozeliţi nu au
beneficiat probabil niciodată de o egalitate reală cu cei care erau născuţi
iudei (decât poate teoretic), cu toate că Scriptura şi cele mai bune învăţături
rabinice prevedeau că ei ar trebui să beneficieze de ele. Exclusivismul,
indiferent că are la origine mândria rasială sau suferinţa, a desfigurat
iudaismul pe tot parcursul istoriei lui, deşi VT a criticat frecvent acest
spirit, în special în cartea lui Iona.
Prozeliţii au ajuns să penetreze cadrul iudaic mult
mai frecvent în perioada NT, indiferent care au fost reacţiile oficiale (cf.
Faptele Apostolilor 2:10; 6:5; 13:43). Iudeii din diaspora au fost mult mai
ospitalieri cu cei dintre Neamuri, interesaţi în mod sincer de religia lor, cei
din Palestina şi din Babilon, care formau un cult mult mai legalist şi mai
tradiţional. Biserica primară a fost recrutată într-adevăr din rândurile
simpatizanţilor sau al celor temători de Dumnezeu care nu s-au circumcis:
aceştia se numeau theosebeis sau sebomenoi. Pentru unii care au
evitat circumciderea, crucea nu a fost o piatră de poticnire. Istoria lumii a
oscilat în cumpănă în timp ce Pavel şi colegii lui iudei au discutat pe
marginea controversei stârnite de circumcidere. Dacă tuturor celor care doreau
să se întoarcă la creştinism li se cerea să se conformeze tuturor ritualurilor
levitice ale iudaismului, aşa cum doreau unii extremişti, este posibil ca
printre acestea convertirile să fi fost rare, şi istoria lumii să fi fost cu
totul alta (cf. Faptele Apostolilor 15).
Există multe dispute cu privire la rostul
cuvintelor lui Isus din Matei 23:15, din moment ce fariseii şi cărturarii au
manifestat o indiferenţă atât de mare faţă de prozelitism. S-ar putea ca
expresia „un tovarăş de credinţă" să se refere la rezultatele slabe pe
care le-au avut ei, sau este posibil ca versetul să se refere la un anumit
incident istoric, poate la căutarea unui oficial roman pe care să-l
convertească.
BIBLIOGRAFIE
BC, 5, 1933, p. 74-96; EJ, 13, 1971, col.
1182-1194; JewE, 10, p. 220-224; K.G. Kuhn, în TDNT 6, p. 727-744;
Arndt, p. 722; R.A. Stewart, Rabbinic Theology, 1961, vezi Index; U.
B-Ecker, în NIDNTT 1, p. 359-361.
R.A.S.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu