Proverbe, cartea



PROVERBE, CARTEA. Titlul ebr. misle, „proverbe ale lui" este o abreviere a sintagmei „misle selomoh" „proverbele lui Solomon" (1:1). Numele este derivat din Vulgata Liber Proverbiorum. O colecţie a colecţiilor, Cartea Proverbelor este un îndrumar pentru trăirea unei vieţi cu succes. Fără a accentua prea mult marile teme profetice (de ex. pe cea a legământului), proverbele arată felul în care credinţa distinctivă a Israelului a influenţat viaţa sa obişnuită.

I. Schiţa conţinutului

a. Importanţa înţelepciunii (1:1-9:18)

După o prezentare introductivă a scopului acestei cărţi (1:1-6), scriitorul îi dă fiului sau elevului său instrucţiuni cu privire la valoarea şi natura înţelepciunii. În constrast cu proverbele de la 10:1 ş.urm. fiecare idee este tratată individual într-un poem didactic. Aceste eseuri poetice sunt o formă foarte elborată aşa-numitului masal (*PROVERB, CĂRŢILE DIDACTICE).

Scopul scriitorului este să descrie cel mai puternic contrast cu putinţă dintre rezultatele căutării înţelepciunii şi trăirea unei vieţii neînţelepte. El fixează un cadru pentru cele câteva sute de proverbe specifice care urmează. Există câteva ispite care ocupă un spaţiu considerabil în mintea înţeleptului: delicte ale violenţei (1:10-19; 4:14-19); efectuarea unei făgăduinţe pripite (6:1-5); lenevia (6:6-11); duplicitatea (6:12-15); şi în special impuritatea sexuală (2:16-19; 5:3-20; 6:23-35; 7:4-27; 9:13-18). Celui care evită aceste capcane *Înţelepciunea îi oferă fericire, viaţă lungă, bogăţie şi cinste (3:13-18). Natura profund religioasă a acestei secţiuni (de ex. 1:7; 3:5-12), tonul ei sensibil moral precum şi stilul sfătuitor şi didactic, toate acestea amintesc de Deuteronom.

Se pare că scriitorul acestor capitole este anonim, întrucât 1:1- 6 se referă probabil la întreaga carte iar 10:1 introduce o colecţie de proverbe care afirmă că sunt ale lui Solomon. Această secţiune a cărţii este de obicei datată ca făcând parte dintre ultimele secţiuni ale întregii colecţii. Deşi editarea ei finală a avut loc probabil relativ târziu (cca. 600 î.Cr.), se pare că o mare parte a materialului a fost redactat la o dată mult anterioară acesteia. W.F. Albright a atras atenţia asupra numeroaselor paralele în gândire şi în structură dintre această secţiune, în mod deosebit cap. 8-9, şi literatura ugaritică sau feniciană (Wisdom in Israel, p.7-9). El sugerează de asemenea că „este foarte posibil ca unele aforisme şi chiar întregi pasaje să poată fi asociate cu Epoca de bronz realmente în forma lor prezentă" (p. 5). Pentru personificarea înţelepciunii din 8:22 ş.urm., vezi *ÎNŢELEPCIUNE.

b. Proverbele lui Solomon (10:1-22:16)

Acest fragment este probabil cel mai vechi din carte, şi există o tendinţă tot mai pronunţată printre cercetători de a accepta acurateţea tradiţiei reflectate în 1 Împăraţi 4:29 ş.urm.; Proverbe 1:1; 10:1; 25:1 care îl consideră pe Solomon ca fiind înţeleptul prin excelenţă. Contactele lui cu curtea Egiptului, reţeaua extinsă a imperiului său precum şi combinaţia de bogăţie şi odihnă după războaie i-au dat posibilitatea de a se dedica unor preocupări culturale, pe care succesorii lui nu le-au putut urma.

În această colecţie apar aproximativ 375 de proverbe. Structura lor este în mare, antitetică în cap. 10-15 şi sintetică sau sinonimică în cap. 16-22. Majoritatea proverbelor nu au legătură între ele; nu se poate discerne un anume sistem de grupare.

Deşi nu lipseşte nicidecum o notă religioasă (cf. 15:3, 8-9, 11; 16:1-9), cea mai mare parte a proverbelor nu conţin o referire concretă la credinţa poporului Israel, ci se bazează pe observaţii practice ale vieţii de zi cu zi. Natura extrem de practică a instruirii care accentuează avantajele înţelepciunii a atras după sine critica acelora care afirmă că religia pură ar trebui să fie dezinteresată. Dar oare în ce fel ar fi putut un înţelept practic, căruia Dumnezeu încă nu i-a descoperit încă misterele vieţii după moarte, să clarifice problemele, fără a indica totodată binecuvintările celui înţelept şi căderile celui nebun?

c. Cuvintele celui înţelept (22:17-24:22)

Titlul este obscur în TM şi în versiunile engleze, fiind încorporat în 22:17. Titlul evident din 24:23, „Iată ce mai spun înţelepţii" sugerează că fragmentul 22:17-24:22 ar trebui considerat o colecţie separată. Aceste maxime sunt mai apropiate şi mai susţinute din punct de vedere tematic decât cele din fragmentul anterior. Subiectele sunt multiple: consideraţie faţă de cei săraci (22:22, 27), respect pentru rege (23:1-3; 24:21-22), disciplinarea copiilor (23:13-14), cumpătare (23:19-21, 29-35), cinstirea părinţilor (23:22-25), castitate 23:26-28), etc. Nu lipseşte accentul religios, deşi nu domină (de ex. 22:19, 23, 24:18, 21).

Se recunoaşte pe larg existenţa unei relaţii formale între proverbele egipt. ale lui Amenemope şi 22:17-23:11. Disputa se centrează asupra următoarei întrebări: Care a influenţat-o pe cealaltă? W. Baumgartner (The Old Testament and Modern Study, ed. H.H. Rowley, 1951, p. 212) notează că... „teoria conform căreia Amenemope este originalul... a fost acum general acceptată". Totuşi acest punct de vedere a fost pus în discuţie recent chiar de egiptologie, şi anume de către É. Drioton care a adus considerabile argumente în favoarea teoriei că egipt. Amenemope este de fapt doar o traducere, (uneori prea literală) în limba egipt. dintr-un text original ebr.; acest text original ar fi prin urmare acele „cuvinte ale înţeleptului" din care se trag în mod independent Proverbele. Vezi É. Drioton, Mélanges André, 1957, p. 254-280, şi Sacra Pagina, 1, 1959, p. 229-241. Pentru un punct de vedere diferit, vezi fi J. Williams, JEA 47, 1961, p. 100-106. Pasajul a fost atât de finisat de credinţa poporului Israel încât, oricare ar fi originea sa, el aparţine revelaţiei VT.

d. Zicale suplimentare ale înţeleptului (24:23-34)

Această scurtă colecţie prezintă aceeaşi neregularitate de formă ca şi cea de mai sus. Există proverbe scurte (de ex. v. 26) şi maxime extinse (de ex. v. 30-34; cf. 6:6-11). Elementul religios nu predomină, însă există un real sens al responsabilităţii sociale (de ex. v. 28-29). Se pare că aceste două colecţii nu îi aparţin lui Solomon, ci reprezintă moştenirea înţelepţilor lui Israel care au creat sau au colecţionat şi şlefuit o vastă culegere de zicătoare înţelepte (cf. Eclesiastul 12:9-11).

e. Proverbe suplimentare ale lui Solomon (25:1-29:27)

În conţinut această secţiune nu se deosebeşte de 10:1-22:16 (de ex. 25:24 = 21:9; 26:13 = 22:13; 26:15 = 19:24, etc.). Cu toate acestea, aici proverbele sunt mai puţin uniforme în lungime; în paralelismul antitetic, scheletul fragmentului anterior este mai puţin obişnuit, deşi cap. 28-29 conţin numeroase exemple; comparaţia care este rară în 10:1 ş.urm. apare aici frecvent (de ex. 25:3, 11-14, 18-20, etc.)

Afirmaţia din 25:1 a influenţat opinia talmudică (Baba Bathra) conform căreia Proverbele au fost scrise de Ezechia şi de însoţitorul său. Rolul oamenilor lui Ezechia în editarea cărţii nu este clar, însă nu există nici un motiv pentru a pune la îndoială acurateţea vers. 25:1 care se leagă de zicătorile din cap. 25-29. Interesul lui Ezechia faţă de literatura poporului Israel este atestat în 2 Cronici 29:25-30, unde el restaurează ordinea de închinare davidică, incluzând cântarea psalmilor lui David şi Asaf. A. Bentzen sugerează că aceste proverbe au fost păstrate oral până în vremea lui Ezechia, când au fost transcrise (IOT, 2, p. 173). S.R. Driver (An Introduction to the Literature of the Old Testament, p. 401) enumera proverbele care reflectă o împotrivire faţă de monarhie (28:2,12,15 urm. 28; 29:2, 4, 16). În selectarea acestor proverbe se detectează oare o reflectare a turbulenţei din sec. al 8-lea î.Cr.?

f. Cuvintele lui Agur (30:1-33)

Agur, tatăl său Iache, Itiel şi Ucal (30:1) sfidează o identificare, vezi *Itiel pentru o adaptare a diviziunilor morfologice care elimină complet ultimele două nume. Oracle (30:1 VSRmg) ar trebui probabil să fie citit ca nume propriu *Masa.

Primele câteva versete sunt dificil de interpretat, însă par a fi agnostice în ton. Acestui agnosticism i se răspunde (5-6) cu o afirmaţie despre Cuvântul de neschimbat al lui Dumnezeu. Urmând o scurtă dar mişcătoare rugăciune, capitolul se sfârşeşte cu o serie de proverbe extinse care descriu unele caltităţi lăudabile sau unele trăsături condamnabile. În multe din ele numărul patru este prevalent. Câteva dintre ele sunt structurate pe tiparul x, x+1, care de altfel este bine atestat în VT (de ex. Amos 1-2; Mica 5:5) şi este obişnuit în scrierile ugaritice (cf. C.H. Gordon, Ugaritic Handbook, 1947, p. 34, 201).

g. Cuvintele lui *Lemuel (31:1-9)

Acest rege din Masa este necunoscut. Sfatul mamei lui include avertismente contra exceselor sexuale şi a beţiei şi îndemnul de a-i judeca chiar şi pe cei săraci cu dreptate. Este vrednică de notat influenţa aramaică asupra acestei secţiuni (de ex. bar, „fiu"; melakin, „împăraţi").

h. Spre laudă unei soţii cinstite (31:10-31)

Acest poem bine lucrat în acrostih nu are titlu însă diferă atât de mult de secţiunea precedentă încât trebuie analizat separat. Forma sa stilizată sugerează că trebuie considerat ca făcând parte dintre ultimele secţiuni ale cărţii. Descrierea unei femei evlavioase, harnice şi conştiincioase reprezintă o concluzie potrivită pentru o carte care tratează rezolvarea practică a problemelor într-o viaţă călăuzită de Dumnezeu.

II. Data

Cartea Proverbelor nu putea fi terminată înainte de timpul lui Ezechia (cca. 715-686 î.Cr.). Totuşi s-ar putea ca poemul în acrostih (31:10-31) şi zicătorile masaitice (30:1-33; 31:1-9) să fi fost adăugate în perioada exilică sau post-exilică. O dată rezonabilă pentru editarea finală este sec. al 5-lea î.Cr. Proverbele individuale datează dintr-o perioadă cu mult anterioară exilului. W.F. Albright notează (op. cit., p. 6) că Proverbele trebuie datate, din motive literare, înaintea zicătorilor aramaice din Ahiqar (sec. al 7-lea î.Cr.).

III. Proverbele şi Noul Testament

Proverbele şi-au lăsat amprenta lor asupra NT prin mai multe citate (de ex. 3:7a = Romani 12:16; 3:11-12 = Evrei 12:5-6; 3:34 = Iacov 4:6 şi 1 Petru 5:5b; 4:26 = Evrei 12:13a; 10:12 = Iacov 5:20 şi 1 Petru 4:8; 25:21-22 = Romani 12:20; 26:11 = 2 Petru 2:22) şi referiri (de ex. 2:4 şi Coloseni 2:3; 3:1-4 şi Luca 2:52; 12:7 şi Matei 7:24-27). După cum Cristos a împlinit Legea şi Prorocii (Matei 5:17), tot astfel a împlinit aceste scrieri înţelepte care dezvăluie înţelepciunea lui Dumnezeu (Matei 12:42; 1 Corinteni 1:24, 30; Coloseni 2:3). Dacă Proverbele reprezintă un comentariu extins asupra legii dragostei, atunci ele ajută la netizirea drumului pentru Acela în care s-a întrupat dragostea adevărata. Vezi C.T. Fritsch, „The Gospel in the Book of Proverbs", Theology Today, 7, 1950, p. 169-183.

BIBLIOGRAFIE
A. Cohen, Proverbs, 1945; C.T. Fritsch, Proverbs, IB; B. Gemser, Sprüche Salomos, 1937; W.O.E. Oesterley, WC. 1929; T.T. Perowne, The Proverbs, 1916; C.I.K. Story în JBL 64, 1945, p. 319-337; D.W. Thomas, Wisdom in Israel and in the Ancient Near East, ed. M. Noth and D.W. Thomas, 1955, p. 280-292; C.H. Toy, 1899; A. Barucq, Le Livre des Proverbes, 1964; D. Kidner, Proverbs, TOTC, 1964; W. McKane, Proverbs, 1970.

D.A.H.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: