praf / pulbere



PRAF/PULBERE. În ebr. ’abaq, ‘apar, praful, pulberea pământului, este folosit liberal şi în comparaţii pentru a exprima: mulţime (Geneza 13:16; Isaia 29:5); micime (Deuteronom 9:21; 2 Împăraţi 13:7; 1 Samuel 2:8); umilire (Geneza 18:27) (*CENUŞĂ); praful presărat pe cap ca semn al mâhnirii; şi al căinţei (Iosua 7:6).

Caracterul umil al omului este accentuat de faptul că a fost făcut din praf/ţărână (Geneza 2:7; Iov 4:19; Psalmul 103:14) şi de întoarcerea lui finală în ţărână (Gen 3:19; Iov 17:16). Pavel distinge între trupul moştenit prezent, ca fiind chipul omului din praf/pământ, moştenit de la Adam de trupul nemuritor sau „spiritual" pe care îl vom îmbrăca la înviere, acesta fiind „chipul omului ceresc" (1 Corinteni 15:44-49). Şarpele este osândit să „mănânce ţărână" (Geneza 3:14) şi avertizarea asupra judecăţii este dată prin scuturarea prafului de pe picioare (Matei 10:14-15; Faptele Apostolilor 13:51).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: