potolirea mâniei lui Dumnezeu



POTOLIREA MÂNIEI LUI DUMNEZEU. Potolirea mâniei unui zeu păgân se făcea prin a-i oferi acestuia un dar. În VT, acest concept este exprimat prin verbul kipper (*ISPĂŞIRE). În NT, terminologia importantă se compune din grupul de cuvinte hilaskomai. În timpurile noastre, întreaga idee de potolire a mâniei lui Dumnezeu a fost criticată cu fermitate, pe motivul că ea conţine idei care nu sunt compatibile cu atributele lui Dumnezeu. Mulţi susţin că acest concept al „potolirii mâniei lui Dumnezeu" trebuie abandonat şi înlocuit cu conceptul de *ispăşire, şi înlocuirea aceasta este făcută, de exemplu, în VSR.

Obiecţia care se ridică împotriva acestui concept se ridică de fapt împotriva ideii de mânie a lui Dumnezeu, pe care mulţi din exponenţii acestui punct de vedere o consideră ca o expresie învechită. Ei susţin că omul modern nu mai poate susţine o idee de genul acesta. Dar oamenii din VT nu au avut probleme de felul acesta. Pentru ei, „Dumnezeu... Se mânie în orice vreme" (Psalmul 7:11). Ei nu au avut nici o îndoiala că păcatul declanşează cele mai puternice reacţii în Dumnezeu. Dumnezeu nu trebuie acuzat de imoralitate. El Se opune cu fermitate răului în orice formă s-ar manifesta acesta. Deşi El poate fi „încet la mânie" (Neemia 9:17), mânia Lui se va manifesta cu siguranţă în faţa păcatului. S-ar putea să citim „Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea, dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat" (Numeri 14:18). Chiar şi într-un pasaj care se ocupă de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, refuzul Lui de a tolera păcatul este menţionat. Ideea că Dumnezeu este încet la mânie nu este pentru oamenii din VT un lucru obişnuit. Este ceva minunat şi surprinzător. Ceva ce înfricoşează, ceva cu totul neaşteptat.

Dar dacă au fost siguri că mânia lui Dumnezeu se aprinde împotriva tuturor păcatelor, tot atât de siguri au fost şi de faptul că această mânie poate fi potolită, de obicei prin aducerea unei jertfe adecvate. La urma urmei, aceasta se datora nu faptului că exista ceva eficace în jertfă, ci lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu spune: „Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre" (Levitic 17:11). Iertarea nu este ceva ce trebuie smuls de la o zeitate care nu este gata să o dea. Este darul nemeritat al unui Dumnezeu care este gata să ierte. Aşadar, psalmistul poate spune: „Totuşi, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui uri" (Psalmul 78:38). Potolirea mâniei lui Dumnezeu nu este realizată de om. Se datorează numai şi numai lui Dumnezeu care „Şi-a alungat mânia" (AV).

În NT există mai multe pasaje în care apare expresia „mânia lui Dumnezeu", dar dovezile clare nu se limitează la aceste pasaje. Pretutindeni în NT există ideea că Dumnezeu Se opune cu fermitate răului. Păcătosul nu este într-o situaţie bună. El s-a pus rău cu Dumnezeu. El nu mai poate aştepta nimic decât asprimea pedepsei divine. Indiferent că suntem dispuşi s-o numim „mânie a lui Dumnezeu" sau nu, conceptul există. Şi, întrucât mânia este într-adevăr un termen la care pot fi ridicate obiecţiuni legitime, el este totuşi un termen biblic şi până acum nu a fost sugerat nici un înlocuitor satisfăcător.

În NT vedem forţa ideii de potolire a mâniei lui Dumnezeu în Romani 3:24 ş.urm., unde apare termenul. Noi suntem „îndreptăţiţi fără plată prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus, pe care Dumnezeu L-a ales de mai înainte ca să fie mijlocul de potolire a mâniei lui Dumnezeu, prin credinţa în sângele Lui" (VA). Forţa argumentului lui Pavel până în punctul acesta este că toţi, iudei şi Neamuri în aceeaşi măsură, sunt sub condamnarea lui Dumnezeu. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor" (Romani 1:18). Pavel arată în primul rând că Neamurile sunt sub condamnarea lui Dumnezeu, iar apoi că şi iudeii stau sub aceeaşi acuzare. Acesta este fundalul pe care vede el lucrarea lui Cristos. Cristos nu i-a salvat pe oameni dintr-o situaţie ireală. El i-a izbăvit de o nenorocire reală. Judecata a fost pronunţată împotriva lor. Mânia lui Dumnezeu plana asupra lor. Pavel a pus un mare accent pe mânia lui Dumnezeu pe tot parcursul acestor capitole de la începutul cărţii şi ca atare, lucrarea mântuitoare a lui Cristos trebuie să includă izbăvirea de această mânie. Această izbăvire este descrisă prin cuvântul „împăcare". Nu există nimic altceva ca să exprime această idee în importantul pasaj din Romani 3:21 ş.urm, pasaj care explică modalitatea în care S-a ocupat Dumnezeu de acest aspect al stări omenirii. În cazul de faţă trebuie să considerăm că hilasterion are sensul de „împăcare, îmbunare a lui Dumnezeu" (Vezi mai departe NTS 2, 1955-56, p. 33-43.)

În 1 Ioan 2:2, Isus este descris ca „jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre" (vers. Cornilescu) (în original, „El este hilasmos" - adică, „El este mijlocul de potolire a mâniei lui Dumnezeu", n.tr.). În versetul precedent, El este „Mijlocitorul" pe care-L avem la Tatăl. Dacă avem nevoie de un Mijlocitor înaintea Tatălui, înseamnă că starea noastră este într-adevăr gravă. Suntem într-un pericol cumplit. Activitatea lui Isus în beneficiul oamenilor este descrisă ca o aplanare a mâniei lui Dumnezeu.

Dar punctul de vedere biblic cu privire la această aplanare a mâniei lui Dumnezeu nu depinde de un anumit pasaj. Este o reflectare a întregii învăţături care se găseşte în Biblie. Cuvântul hilasterion ne aduce aminte că Dumnezeu Se opune cu vehemenţă oricărui rău, că împotrivirea aceasta a Lui poate fi descrisă pe bună dreptate ca „mânie" şi că această mânie este aplanată numai prin lucrarea de împăcare efectuată de Cristos.

BIBLIOGRAFIE
C.H. Dodd, The Bible and the Greeks, 1935; R. Nicole, WTJ 17, 1954-55, p. 117-157; Leon Morris, NTS 2, 1955-56, p. 33-43; idem, The Apostolic Preaching of the Cross, 1965; H.G. Link, C. Brown, IH. Vorlander, NIDNTT 3, p. 145-176.

L.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: