post



POST. În Biblie, postul înseamnă a renunţa la mâncare şi la băutură pentru o vreme (vezi Estera 4:16), nu numai la anumite mâncăruri.

I. În Vechiul Testament

În ebr., cuvintele sunt sum (verbul) şi som (substantivul). Expresia ‘inna napso („a face sufletul să sufere") se referă tot la post. Aşadar, evreii posteau în Ziua ispăşirii (Levitic 16:29, 31;23:27-32; Numeri 29:7). După exil, au mai fost ţinute alte patru praznice (Zaharia 8:19), toate, conform Talmudului, fiind simbolul unor dezastre din istoria poporului evreu. Estera 9:31 poate fi interpretat ca denotând începutul unui alt post regulat.

În plus faţă de acestea, au mai existat posturi ocazionale. Acestea au fost uneori individuale (de ex. 2 Samuel 12:22) şi uneori colective (de ex. Judecători 20:26; Ioel 1:14). Postul era un mod de a exprima durerea sufletească (1 Samuel 31:13; 2 Samuel 1:12; 3:35; Neemia 1:4; Estera 4:3; Psalmul 35:13-14) şi a pocăinţei (1 Samuel 7:6; 1 Împăraţi 21:27; Neemia 9:1-2; Daniel 9:3-4; Iona 3:5-8). El era o modalitate prin care oamenii se smereau (Ezra 8:21; Psalmul 69:10). Este posibil ca, uneori, postul să fi fost privit ca o pedeapsă ce şi-o aplică omul sieşi (comp. expresia „a pricinui durere sufletului"). Postul a avut deseori scopul de a obţine călăuzirea şi ajutorul lui Dumnezeu (Exod 34:28; Deuteronom 9:9; 2 Samuel 12:16; 23; 2 Cronici 20:3-4; Ezra 8:21-23). Postul putea fi ţinut în locul altora (Ezra 10:6; Estera 4:15-17). Unii au ajuns să creadă că prin post ei pot obţine ceva de la Dumnezeu în mod automat (Isaia 58:3-4). Împotriva acestei mentalităţi, prorocul a declarat că, fără o purtare corectă, postul este zadarnic (Isaia 58:5-12; Ieremia 14:11; 12; Zaharia 7).

II. În Noul Testament

Principalele cuvinte gr. pentru post sunt nesteuo (verbul) şi nesteia sau nestis (substantive). În Faptele Apostolilor 27:21, 33, mai sunt folosite şi cuvintele asitia şi sitos („fără mâncare").

În ceea ce priveşte practica evreiască, Ziua ispăşirii este singurul post anual la care se referă NT (Faptele Apostolilor 27:9). Unii farisei mai stricţi au postit în fiecare luni şi joi (Luca 18:12). Alţi iudei devotaţi cum a fost Ana, au postit des (Luca 2:37).

Singura ocazie când ni se spune că Isus a postit a fost în pustie când a fost ispitit. Este posibil, însă, ca atunci El să nu fi postit fiindcă El a ales să facă lucrul acesta. Prima ispitire denotă că în locul pe care l-a ales El pentru acele săptămâni de pregătire în vederea misiunii Lui, nu era mâncare (Matei 4:1-4). Vezi cele patruzeci de zile de post ale lui Moise (Exod 34:28) şi Ilie (1 Împăraţi 19:8).

Isus a presupus că ascultătorii lui postesc, dar i-a învăţat că atunci când fac lucrul acesta să-l facă pentru Dumnezeu, nu pentru oameni (Matei 6:16-18). Când a fost întrebat de nu postesc şi ucenicii lui ca ucenicii lui Ioan Botezătorul, Isus nu S-a pronunţat împotriva postului, ci a spus că nu este potrivit ca ucenicii lui să postească atâta vreme cât „mirele este cu ei" (Matei 9:14-17; Marcu 2:18-22; Luca 5:33-39). Mai târziu şi ei vor posti ca şi ceilalţi.

În Faptele Apostolilor, liderii Bisericii au postit când au ales misionari (13:2-3) şi prezbiteri (14:23). Pavel se referă de două ori la postul pe care l-a ţinut (2 Corinteni 6:5; 11:27). În primul pasaj, pare a fi vorba despre un post voluntar, cu scop de autodisciplinare nesteia; cel de-al doilea menţionează atât „foamea" involuntară (limos) cât şi abstinenţa voluntară de la mâncare (nesteia).

Dovezile textuale sunt împotriva includerii aluziilor la post în Matei 17:21; Marcu 9:29; Faptele Apostolilor 10:30; 1 Corinteni 7:5, cu toate că prezenţa acestor referiri la post în mai multe ms. este un indiciu în sine că în Biserica primară a existat o convingere tot mai puternică în valoarea postului.

H.A.G.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: