poftă
POFTĂ. În numeroasele lor referiri la
„poftă", VT şi NT ne furnizează multe date psihologice pătrunzătoare.
Într-adevăr, atât prin diversitatea vocabularului despre „poftă" cât şi
prin modalitatea prescrisă pentru o a stăpâni, Biblia explică o bună parte a
doctrinei omului.
În VT, „pofta" înseamnă mai mult decât a
„tânji" după ceva, decât „a cere" sau „a pretinde". În
psihologia evreiască, pofta implica întreaga personalitate. Aşadar,
„pofta" putea deveni uşor „poftă nesăţioasă" sau „lăcomie" care
ducea la „invidie" şi „gelozie", etc. Printre sensurile termenului
„poftă" în ebr. este şi pretenţia pe care nepes („sufletul"
sau „eul") o are de la personalitatea omului (Deuteronom 14:26, VR).
„Pofta" a fost tendinţa sufletului (nepes) (2 Samuel 3:21). Şi când
întregul „suflet" stă în spatele pornirii sau a poftei păcătoase, atunci
se spune că sufletului „i-a venit poftă" (vezi Numeri 11:4-6). Porunca a
zecea se referă tocmai la acest gen de poftă (Exod 20:17), căci atunci când
unei asemenea pofte păcătoase i se dădea frâu liber, bunăstarea întregii
comunităţi era periclitată (Ieremia 6:13-15).
În NT, pofta păcătoasă este stimulată de voinţa de
a se îmbogăţi (1 Timotei 6:9); astfel încât aceasta este identificată cu
„iubirea de bani" (v. 10). Dar ea se poate exprima şi printr-o poftă
sexuală nelegitimă (Matei 5:28), sau prin ceea ce Pavel descrie ca „voile firii
pământeşti şi ale gândurilor noastre" (Efeseni 2:3). NT mai vorbeşte de
asemenea despre un lucru ce poate fi observat în experienţa umană: dacă aceste
pofte păcătoase sunt încurajate şi nu răstignite, ele devin un foc care ne
mistuie (Coloseni 3:5 ş.urm.). Pe de altă parte, în cazul în care obiectul
dorinţelor sufletului nostru este Dumnezeu (Romani 10:2a) şi darurile lui
desăvârşite (1 Corinteni 12:31), trupul devine instrumentul neprihănirii
(Romani 6:12 ş.urm.).
J.G.S.S.T.
Cuvântul ebr. nepes exprimă o dorinţă
arzătoare în Exod 15:9 şi în Psalmul 78:18, şi include promisiunea satisfacerii
în Proverbe 10:24. Termenul gr. epithymia exprimă orice dorinţă
puternică, contextul sau un adjectiv explicind natura acesteia, fie ea bună sau
rea. Aşadar, cuvântul este folosit pentru dorinţa curată a lui Cristos din Luca
22:15 şi a lui Pavel de a fi cu Cristos în Filipeni 1:23, precum şi pentru
dorinţa lui nespusă de a-i revedea pe cei convertiţi, 1 Tesaloniceni 2:17.
Totuşi, în 1 Petru 4:3, termenul se găseşte într-o listă a viciilor Neamurilor,
şi adjectivele „lumească" sau „rea" sau „tinereţii" sau
„înşelătoare" sunt ataşate cuvintelor „poftă", respectiv
„pofte", în Tit 2:12; Coloseni 3:5; 2 Timotei 2:22; şi Efeseni 4:22.
Sensul restrâns care se referă la pofta sexuală se găseşte în Efeseni 2:3; 1 Ioan
2:16; 1 Petru 2:11 (cf. LXX şi Josephus, Ant.). Dorinţa puternică a Duhului
este prezentată în contrast cu cea a cărnii în Galateni 5:17. Alte cuvinte
înrudite sunt pathos, „pasiune" (1 Tesaloniceni 4:5); orexis,
„dorinţă aprinsă" (Romani 1:27) şi hedone, „plăcere" (Iacov
4:3).
BIBLIOGRAFIE
Arndt; HDB; B.S. Easton, Pastoral Epistles,
1947, p. 186 ş.urm.; MM; H. Schonweiss et al., NIDNTT, p. 456-461.
D.H.T.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu