poezie



POEZIE.

I. În Vechiul Testament

Poezia, în special sub forma cântecelor şi a imnurilor, ocupă un loc important în literatura ebraică. Evreii au fost în mod vădit oameni care iubeau muzica şi erau renumiţi pentru cântecele lor. În anul 701 î.Cr., Ezechia a inclus în tributul pe care l-a plătit lui Sanherib muzicanţi, bărbaţi şi femei (adică, cei care îşi acompaniau cântecele cu instrumente; DOTT, p. 67), iar exilaţii în Babilon au fost forţaţi de asupritorii lor să cânte cântecele lor evreieşti, despre a căror faimă se pare că au auzit şi aceştia (Psalmul 137:3). Puţin a rămas din poezia nereligioasă, dar referirile din VT par să indice că aceasta a fost voluminoasă. „Cântarea fântânii" (Numeri 21:17-18) a fost probabil un cântec care era cântat la fântână sau de către cei care săpau fântâni. Probabil că şi alte munci îşi aveau cântecele lor specifice: culesul (Isaia 9:3) şi culesul strugurilor (Isaia 16:10). Cântecele au fost folosite de asemenea în unele ocazii speciale. Se pare că Laban a cântat când s-a despărţit de Iacov (Geneza 31:27). Nici o ceremonie de căsătorie nu se încheia fără cântece (cf. Ieremia 7:34). Bocitul pentru morţi lua deseori o formă poetică. Elegiile lui David pentru Saul şi Ionatan (2 Samuel 1:19- 27) şi pentru Abner (2 Samuel 3:33-34) sunt compoziţii poetice de cea mai superioară calitate. Plângerea scurtă pentru moartea lui Absalom este socotită a fi o „capodoperă a ritmului" (2 Samuel 18:33). Limba ebr. este foarte ritmică aşa că ritmul apare şi în pasaje care nu sunt strict poetice, în special în vorbire. În cărţile profetice, însă, multe preziceri sunt date în formă poetică, aşa cum ne arată traducerile moderne. Acest lucru este valabil şi pentru Proverbe, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor şi Iov. Aşadar, există un volum imens de poezie în VT.

Cântecele au fost acompaniate aproape întotdeauna de instrumente muzicale (Exod 15:20; 1 Cronici 25:6; Isaia 23:16). De fapt, se pare că instrumentele au existat pentru singurul motiv de a acompania cântări (Amos 6:5).

Printe termenii folosiţi pentru compoziţii poetice se numără următoarele cuvinte: sir, „cântec" (cu sau fără instrument); mizmor, „psalm" sau „imn" (cu instrumente); qina, „elegie" sau „plângere"; tehila, „imn de lauda"; masal, care pe lângă sensul mai obişnuit de „proverb", mai poate fi „cântec satiric".

Cea mai voluminoasă colecţie de cântece ebraice este cartea Psalmilor, şi în ea avem cel mai bogat material pentru studiul formelor poetice. Există însă diferenţe de opinie între cercetătorii Bibliei cu privire la natura poeziei ebraice. Unii susţin că într-o colecţie de scrieri cum este cartea Psalmilor care acoperă o perioadă de mai multe secole, nu ne putem aştepta la nici un sistem uniform. Alţii susţin că fără o cunoaştere a pronunţării originale, este imposibil să reconstituim formele originale. Alţii, pe de altă parte, susţin că este posibil ca introducerea de mai târziu a vocalelor să fi adus cu ea multe inovaţii în ceea ce priveşte vocalizarea. Alţii ridică problema posibilităţii de a avea erori de transcriere. Ar fi într-adevăr riscant ca, în absenţa oricăror indicii cu privire la modelele de aşezare a vocalelor şi a unor modele de plasare a accentului, să apărăm dogmatic orice teorie privitoare la principiile prozodiei ebraice.

Este acceptat în mod general că metrica, aşa cum o înţelegem noi, este absentă din poezia ebraică. Nu există nimic care să corespundă cu unitatea măsurii metrice (piciorul metric), indiferent că este vorba despre numărul de vocale sau despre plasarea accentului, aşa că nu ne puteam aştepta la distanţe egale între „accente". Exista un consens general asupra faptului că poezia ebraică are un caracter „accentuat" şi că „accentul" sau „ictusul" coincide cu accentul gramatical. Întrucât numărul şi plasarea silabelor neaccentuate nu par să joace un rol important, ele sunt ignorate la măsurare. De aceea, în loc de un ritm metric, vom avea un ritm variabil. Absenţa unei măsuri mecanice pare să fie indiciul că avem de a face cu un vers alb, dar în ebr. nu există nici un adaos deliberat. Ar fi eronat să comparăm ritmul acesta cu un ritm lagaoedic, un fel de amestec între ritmul prozei şi cel al poeziei, ritm ce poate fi găsit ocazional în poezia greacă căci este o poezie adevărată. Poate că o descriere bună ar fi expresia „ritmul săltat", aparţinând lui Gerard Manley Hopkins. Descriind acest ritm, el a spus: „Constă din analiza numai a accentelor şi a spiritelor, fără a ţine o evidenţă a numărului silabelor, aşa încât un picior metric poate fi format dintr-o singură silabă accentuată sau din mai multe silabe neaccentuate şi una accentuată".

Atunci, pentru a analiza poezia ebraică, nu trebuie să numărăm decât numărul de ictusuri sau numărul silabelor accentuate, fiecare, indiferent de numărul total al silabelor, neputând să aibă mai mult de o „bătaie". Pot fi formate grupuri rezultante, corespunzând cu aproximaţie versului din două picioare, versului în trei picioare etc., şi unor combinaţii a acestora. Ţinând cont de natura cazului în discuţie, procedura este aici subiectivă într-o măsură mai mică sau mai mare. Totuşi, par să existe multe situaţii când întâlnim modele ritmice (de ex. în Psalmul 29). Nu ar fi însă rezonabil să ne aşteptăm la o uniformitate rigidă într-o poezie atât de subiectivă ca cea ebraică, iar propunerile care s-au făcut de a schimba textul pentru a obţine un model regulat ar trebui privite cu scepticism.

În opinia mai multor lingvişti, unul dintre genurile de poezie, lamentaţia sau bocetul (qina), are un anumit ritm. Versul constă aici din cinci anapeşti cu o cezură după cel de-al treilea anapest. Dacă lucrurile stau aşa, este posibil ca utilizarea poeziei de felul acesta în cântecele corale să-i fi dictat forma. În cazul altor poezii folosite în cântecele bisericeşti, este posibil să se fi făcut uz de „note de recitare".

Un aspect comun al poeziei ebr., în special al Psalmilor, este „paralelismul", aşa cum a fost numit de R. Lowth (De sacra poesi Hebraeorum, 1753). Cea mai simplă formă este aceea dea reafirma în cea de-a doua linie a unui cuplet ceea ce a fost exprimat în prima. Cea de-a doua linie sau „stih" a cupletului (distih) poate fi sinonimă, sintetică, antitetică sau climactică în raport cu prima. Ocazional, strofa poate fi un tristih, şi în cazul acesta toate cele trei stihuri pot fi antrenate în paralelism.

Un exemplu de paralelism sinonim este versetul „Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmaşii mei, ocroteşte-mă de potrivnicii mei" (Psalmul 59:1). Psalmul 104 este plin de paralelisme de felul acesta, în cazul paralelismului sintetic, cea de-a doua linie o completează sau amplifică pe prima, de ex. „O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă" (Psalmul 55:6). În cazul paralelismului climactic există o accentuare a efectului în versul al doilea (cf. Psalmul 55:12-13). Mai apar şi unele forme mai puţin obişnuite, cum ar fi paralelismul dimorf, adică un vers urmat de două paralele diferite (Psalmul 45:1).

Cu excepţia ritmului, limba ebr. se foloseşte de toate elementele literare comune oricărei poezii. Asonanta nu este absentă. Comparaţia şi metafora apare din abundenţă. Aliteraţia apare şi ea, dar este de obicei „ascunsă". Anadiploza şi anafora sunt folosite cu un efect grăitor (Judecători 5:19, 27). Ajutorul mnemonic al acrostihului este invocat. Cel mai binecunoscut exemplu este Psalmul 119, care este aranjat în strofe de câte 8 versuri, în care o literă a alfabetului ebr. este atribuită fiecărei strofe, şi fiecare vers începe cu această literă.

Geniul poeziei ebr. nu este nicăieri mai evident decât în ilustraţii. Ea face cerul şi pământul tributare. Fură muzica de la luceafărul dimineţii şi lumina de la mirele care nu are nevoie de nici o lampă. Vara ei eternă nu se sfârşeşete iar şi zăpezile ei sunt neîntinate. Ea domină furia mării, călătoreşte pe nori şi călăreşte pe aripile vântului. Face ca aurul împărătesc să fie mai strălucitor, mirul mai mirositor şi tămâia mai dulce. Jertfa pe care o ia această poezie de la păstor nu moare, şi turma lui paşte pe păşuni veşnic verzi. Pâinea secerişului ei nu se va risipi fărâmiţându-se, untdelemnul din presa ei nu se va împuţina şi vinul ei este de-a pururi nou. Atâta vreme cât oamenii mai au suflare, versurile ei veşnice vor constitui litania inimii în rugăciune. Corzile pe care le atinge ea sunt corzile harpei lui Dumnezeu.

Ritmul poeziei ebr. nu este bătaia măsurată a unui corp ţintuit de pământul acesta. Este ritmul maestuos al duhului care se ridică în zbor şi pe care-l simte numai cel care are în suflet muzica cerului. El se ridică dincolo de planul metric şi la o dimensiune nouă - dimensiunea duhului, unde cei care I se închină lui Dumnezeu I se închină în duh şi în adevăr.

Obiectul acestei poezii este Cel Preaînalt, Dumnezeul cerului şi al pământului; sursa şi izvorul ei, adâncimile inimii însetate după Dumnezeu. Marea ei temă este întâlnirea personală cu Dumnezeul cel viu.

BIBLIOGRAFIE
R. Lowth, De sacra poesi Hebraeorum, 1753; E. Sievers, Metrische Studien, 1901-1907; G.B. Gray, The Forms of Hebrew Poetry, 1915, retipărită în 1972, cu o trecere în revistă a unor lucrări mai recente, de D.N. Freedman; C.F. Burney, The Poetry of our Lord, 1925; F.F. Bruce, în NBCR, 1970, p. 44 ş.urm.; Articole de G.R. Driver, J. Muilengurg şi T.H. Robinson în VTSupp. 1, 1953; H. Kosmala, „Form and Structure in Ancient Hebrew Poetry", VT 14, 1964; W.F. Albright, „Verse and Prose in Early Israelite Tradition", Yahweh and the Gods of Canaan, 1968, p. 1-46; P.C. Craigie, „The Poetry of Ugarit and Israel"; TynB 22, 1971, p. 3-31; P.W. Skehan (ed.), Studies in Israelite Poetry and Wisdom, 1971; F.M. Cross, D.N. Freedman, Studies in Ancient Yahwstic Poetry, 1975.

W.J.M.

II. În Noul Testament

a. Psalmi

În Evanghelia după Luca sunt păstrate trei sau patru imnuri ebr. tipice: *Magnificat (Luca 1:46-55), *Benedictus (Luca 1:68-79), *Nunc Dimitris (Luca 2:29-32) şi Gloria (Luca 2:14). Toate aceste pasaje sunt în stilul şi spiritul Psalmilor din VT, cu o limbă maestuoasă şi construiţi după un model al paralelismului propriu poeziei ebraice.

b. Imnuri

Imnurile Bisericii primare au fost probabil poeme cu o tradiţie mixtă (Efeseni 5:19), reflectând atât forma psalmilor ebr. cât şi cea a liricii gr. S-a sugerat că numeroase pasaje din NT sunt citate directe şi indirecte din această colecţie de poezie sacră: de ex. Efeseni 5:14 şi 1 Timotei 3:16, unde structura ebr. izbeşte privirile în mod deosebit. Poate Coloseni 1:13-20 şi 2 Corinteni 5:14-18 fac parte din aceeaşi categorie.

c. Limba poetică

Aceasta poate fi discutată sub trei subtitluri:

(i) Este imposibil să precizăm cu exactitate care sunt citatele directe din pasajele ritmice şi poetice şi proza elevată, îmbrăcată într-un limbaj poetic. În stilul cald şi încărcat de emoţie al scrierilor evreieşti este întotdeauna dificil să facem distincţie între proză şi poezie, iar pasajele cu mare încărcătură emoţională din NT adoptă deseori acest stil. Să luăm în considerare scurte pasaje de laudă cum sunt cele din Iuda 24-25 şi Apocalipsa 5:12-14; construcţii ritmice cum este cea din Ioan 14:27; Romani 11:2,33 şi 1 Corinteni 15:54-57; sau paralelisme autitetice pronunţate cum sunt cele din Ioan 3:20-21 sau Romani 2:6-10; şi paralelisme de formă chiastică cum ar fi Filipeni 3:3-10 şi Ioan 10:14-15. Toate aceste pasaje, şi multe altele, ne arată influenţa poeziei din VT asupra limbii NT, atât în ceea ce priveşte forma cât şi culoarea. Mai puţin influenţate de poezia ebr., şi totuşi de natură poetică, sunt anumite pasaje cum ar fi Romani 12; 1 Corinteni 13 şi Filipeni 2.

(ii) Tropii şi figurile de stil sunt parte a limbajului şi a tradiţiei poetice, şi sunt menţionate mai sus la c. (i). Paronomaza şi aliteraţia pot fi luate în considerare separat. În mai multe pasaje, gr. NT se caracterizează prin asonanţă artificială, acompaniată uneori de aliteraţie: de ex. Luca 21:11 (loimoi, limoi); Romani 1:29 (phthonou, phonou); Faptele Apostolilor 17:25 (zoen, pnoen); Evrei 5:8 (emathen, epathen); Romani 12:3 (hyperphronein, phronein, sophronein). Matei 16:18 (Petros, petra) şi Filimon 10 şi 20 (Onesimus, onaimen) conţin toate jocuri de cuvinte. Faptele Apostolilor 8:30 (ginoskeis, anaginoskeis) este probabil accidental.

(iii) Matei 24 şi pasajele paralele din evangheliile sinoptice, împreună cu întreaga Apocalipsă, sunt exprimate în limba tradiţională a poeziei şi prorociei apocaliptice ebr., un gen de literatură care poate fi găsit în Daniel, Ezechiel şi Zaharia. Este bazat pe scenarii de natură simbolică şi sunt menite uneori pentru a fi interpretate izolat. Sunt pasaje asemănătoare unor forme de poezie modernă, adusă pentru prima dată în actualitate de G.M. Hopkins şi practicată cu o anumită îndemânare de T.S. Eliot. Înseamnă că interpretarea „poetică" este o modalitate legitimă de a aborda Apocalipsă şi, cu siguranţă, una care dă rezultate. Mai poate fi remarcat faptul că anumite imagini ale cărţii sunt mai greu de interpretat datorită faptului că au pierdut cheia dezlegării (aluzia) pe care odată o posedau, fără îndoială.

d. Citate

NT este neobişnuit de saturat de citate din literatura poetică a VT. Părţi întregi ale Epistolei către evrei sunt compuse aproape în întregime din astfel de pasaje. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Epistola către romani. Mult mai evazive şi mai puţin frecvente sunt citatele din literatura gr. Faptele Apostolilor 17:28, „Suntem din neamul Lui", este prima jumătate a unui hexametru de Aratus din Soli, în Cilicia (315-240 î.Cr.). Aceeaşi expresie apare într-un fragment de Cleanthes, care a fost reprezentantul şcolii stoice din 263 până în 232 î.Cr. Există anumite dovezi că pasajul conţine un citat mult mai neexact din Epimenides, poetul pe jumătate legendar al Cretei din scrierile căruia Pavel citează un întreg hexametru în Tit 1:12. Apoi, în 1 Corinteni 15:33 este citat un trimetru iambic al lui Menander (342-291 î.Cr.), poetul atenian comic („tovărăşiile rele strică obiceiurile bune"). La fel, greaca din Iacov 1:17 conţine un hexametru pur. Tot aşa şi Faptele Apostolilor 27:34 b (omiţând conjuncţia gar, „pentru") şi Evrei 12:13 (care conţine aoristul imperativ), iar în Faptele Apostolilor 23:5 există o măsură iambică. Este imposibil să precizăm dacă în aceste pasaje avem de a face cu citate. Scrierile metrice pot fi accidentale, de ex. „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele".

BIBLIOGRAFIE
C.F. Burney, The Poetry of our Lord, 1925; J.T. Sanders, The New Testament Christological Hymns, 1971.

E.M.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: