poezie
POEZIE.
I. În Vechiul Testament
Poezia, în special sub forma cântecelor şi a
imnurilor, ocupă un loc important în literatura ebraică. Evreii au fost în mod
vădit oameni care iubeau muzica şi erau renumiţi pentru cântecele lor. În anul
701 î.Cr., Ezechia a inclus în tributul pe care l-a plătit lui Sanherib
muzicanţi, bărbaţi şi femei (adică, cei care îşi acompaniau cântecele cu
instrumente; DOTT, p. 67), iar exilaţii în Babilon au fost forţaţi de
asupritorii lor să cânte cântecele lor evreieşti, despre a căror faimă se pare
că au auzit şi aceştia (Psalmul 137:3). Puţin a rămas din poezia nereligioasă,
dar referirile din VT par să indice că aceasta a fost voluminoasă. „Cântarea
fântânii" (Numeri 21:17-18) a fost probabil un cântec care era cântat la
fântână sau de către cei care săpau fântâni. Probabil că şi alte munci îşi
aveau cântecele lor specifice: culesul (Isaia 9:3) şi culesul strugurilor
(Isaia 16:10). Cântecele au fost folosite de asemenea în unele ocazii speciale.
Se pare că Laban a cântat când s-a despărţit de Iacov (Geneza 31:27). Nici o
ceremonie de căsătorie nu se încheia fără cântece (cf. Ieremia 7:34). Bocitul
pentru morţi lua deseori o formă poetică. Elegiile lui David pentru Saul şi
Ionatan (2 Samuel 1:19- 27) şi pentru Abner (2 Samuel 3:33-34) sunt compoziţii
poetice de cea mai superioară calitate. Plângerea scurtă pentru moartea lui
Absalom este socotită a fi o „capodoperă a ritmului" (2 Samuel 18:33).
Limba ebr. este foarte ritmică aşa că ritmul apare şi în pasaje care nu sunt
strict poetice, în special în vorbire. În cărţile profetice, însă, multe
preziceri sunt date în formă poetică, aşa cum ne arată traducerile moderne.
Acest lucru este valabil şi pentru Proverbe, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor
şi Iov. Aşadar, există un volum imens de poezie în VT.
Cântecele au fost acompaniate aproape întotdeauna
de instrumente muzicale (Exod 15:20; 1 Cronici 25:6; Isaia 23:16). De fapt, se
pare că instrumentele au existat pentru singurul motiv de a acompania cântări
(Amos 6:5).
Printe termenii folosiţi pentru compoziţii poetice
se numără următoarele cuvinte: sir, „cântec" (cu sau fără
instrument); mizmor, „psalm" sau „imn" (cu instrumente); qina,
„elegie" sau „plângere"; tehila, „imn de lauda"; masal,
care pe lângă sensul mai obişnuit de „proverb", mai poate fi „cântec
satiric".
Cea mai voluminoasă colecţie de cântece ebraice
este cartea Psalmilor, şi în ea avem cel mai bogat material pentru studiul
formelor poetice. Există însă diferenţe de opinie între cercetătorii Bibliei cu
privire la natura poeziei ebraice. Unii susţin că într-o colecţie de scrieri
cum este cartea Psalmilor care acoperă o perioadă de mai multe secole, nu ne
putem aştepta la nici un sistem uniform. Alţii susţin că fără o cunoaştere a
pronunţării originale, este imposibil să reconstituim formele originale. Alţii,
pe de altă parte, susţin că este posibil ca introducerea de mai târziu a
vocalelor să fi adus cu ea multe inovaţii în ceea ce priveşte vocalizarea.
Alţii ridică problema posibilităţii de a avea erori de transcriere. Ar fi
într-adevăr riscant ca, în absenţa oricăror indicii cu privire la modelele de
aşezare a vocalelor şi a unor modele de plasare a accentului, să apărăm
dogmatic orice teorie privitoare la principiile prozodiei ebraice.
Este acceptat în mod general că metrica, aşa cum o înţelegem noi, este absentă din poezia ebraică. Nu există nimic care să corespundă cu unitatea măsurii metrice (piciorul metric), indiferent că este vorba despre numărul de vocale sau despre plasarea accentului, aşa că nu ne puteam aştepta la distanţe egale între „accente". Exista un consens general asupra faptului că poezia ebraică are un caracter „accentuat" şi că „accentul" sau „ictusul" coincide cu accentul gramatical. Întrucât numărul şi plasarea silabelor neaccentuate nu par să joace un rol important, ele sunt ignorate la măsurare. De aceea, în loc de un ritm metric, vom avea un ritm variabil. Absenţa unei măsuri mecanice pare să fie indiciul că avem de a face cu un vers alb, dar în ebr. nu există nici un adaos deliberat. Ar fi eronat să comparăm ritmul acesta cu un ritm lagaoedic, un fel de amestec între ritmul prozei şi cel al poeziei, ritm ce poate fi găsit ocazional în poezia greacă căci este o poezie adevărată. Poate că o descriere bună ar fi expresia „ritmul săltat", aparţinând lui Gerard Manley Hopkins. Descriind acest ritm, el a spus: „Constă din analiza numai a accentelor şi a spiritelor, fără a ţine o evidenţă a numărului silabelor, aşa încât un picior metric poate fi format dintr-o singură silabă accentuată sau din mai multe silabe neaccentuate şi una accentuată".
Atunci, pentru a analiza poezia ebraică, nu trebuie
să numărăm decât numărul de ictusuri sau numărul silabelor accentuate, fiecare,
indiferent de numărul total al silabelor, neputând să aibă mai mult de o
„bătaie". Pot fi formate grupuri rezultante, corespunzând cu aproximaţie
versului din două picioare, versului în trei picioare etc., şi unor combinaţii
a acestora. Ţinând cont de natura cazului în discuţie, procedura este aici
subiectivă într-o măsură mai mică sau mai mare. Totuşi, par să existe multe
situaţii când întâlnim modele ritmice (de ex. în Psalmul 29). Nu ar fi însă
rezonabil să ne aşteptăm la o uniformitate rigidă într-o poezie atât de
subiectivă ca cea ebraică, iar propunerile care s-au făcut de a schimba textul
pentru a obţine un model regulat ar trebui privite cu scepticism.
În opinia mai multor lingvişti, unul dintre
genurile de poezie, lamentaţia sau bocetul (qina), are un anumit ritm.
Versul constă aici din cinci anapeşti cu o cezură după cel de-al treilea
anapest. Dacă lucrurile stau aşa, este posibil ca utilizarea poeziei de felul
acesta în cântecele corale să-i fi dictat forma. În cazul altor poezii folosite
în cântecele bisericeşti, este posibil să se fi făcut uz de „note de
recitare".
Un aspect comun al poeziei ebr., în special al
Psalmilor, este „paralelismul", aşa cum a fost numit de R. Lowth (De
sacra poesi Hebraeorum, 1753). Cea mai simplă formă este aceea dea reafirma
în cea de-a doua linie a unui cuplet ceea ce a fost exprimat în prima. Cea de-a
doua linie sau „stih" a cupletului (distih) poate fi sinonimă,
sintetică, antitetică sau climactică în raport cu prima. Ocazional, strofa
poate fi un tristih, şi în cazul acesta toate cele trei stihuri pot fi
antrenate în paralelism.
Un exemplu de paralelism sinonim este versetul
„Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmaşii mei, ocroteşte-mă de potrivnicii mei"
(Psalmul 59:1). Psalmul 104 este plin de paralelisme de felul acesta, în cazul
paralelismului sintetic, cea de-a doua linie o completează sau amplifică pe
prima, de ex. „O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva
odihnă" (Psalmul 55:6). În cazul paralelismului climactic există o
accentuare a efectului în versul al doilea (cf. Psalmul 55:12-13). Mai apar şi
unele forme mai puţin obişnuite, cum ar fi paralelismul dimorf, adică un vers
urmat de două paralele diferite (Psalmul 45:1).
Cu excepţia ritmului, limba ebr. se foloseşte de
toate elementele literare comune oricărei poezii. Asonanta nu este absentă.
Comparaţia şi metafora apare din abundenţă. Aliteraţia apare şi ea, dar este de
obicei „ascunsă". Anadiploza şi anafora sunt folosite cu un efect grăitor
(Judecători 5:19, 27). Ajutorul mnemonic al acrostihului este invocat. Cel mai
binecunoscut exemplu este Psalmul 119, care este aranjat în strofe de câte 8
versuri, în care o literă a alfabetului ebr. este atribuită fiecărei strofe, şi
fiecare vers începe cu această literă.
Geniul poeziei ebr. nu este nicăieri mai evident
decât în ilustraţii. Ea face cerul şi pământul tributare. Fură muzica de la
luceafărul dimineţii şi lumina de la mirele care nu are nevoie de nici o lampă.
Vara ei eternă nu se sfârşeşete iar şi zăpezile ei sunt neîntinate. Ea domină
furia mării, călătoreşte pe nori şi călăreşte pe aripile vântului. Face ca
aurul împărătesc să fie mai strălucitor, mirul mai mirositor şi tămâia mai
dulce. Jertfa pe care o ia această poezie de la păstor nu moare, şi turma lui
paşte pe păşuni veşnic verzi. Pâinea secerişului ei nu se va risipi
fărâmiţându-se, untdelemnul din presa ei nu se va împuţina şi vinul ei este
de-a pururi nou. Atâta vreme cât oamenii mai au suflare, versurile ei veşnice
vor constitui litania inimii în rugăciune. Corzile pe care le atinge ea sunt
corzile harpei lui Dumnezeu.
Ritmul poeziei ebr. nu este bătaia măsurată a unui
corp ţintuit de pământul acesta. Este ritmul maestuos al duhului care se ridică
în zbor şi pe care-l simte numai cel care are în suflet muzica cerului. El se
ridică dincolo de planul metric şi la o dimensiune nouă - dimensiunea duhului,
unde cei care I se închină lui Dumnezeu I se închină în duh şi în adevăr.
Obiectul acestei poezii este Cel Preaînalt,
Dumnezeul cerului şi al pământului; sursa şi izvorul ei, adâncimile inimii
însetate după Dumnezeu. Marea ei temă este întâlnirea personală cu Dumnezeul
cel viu.
BIBLIOGRAFIE
R. Lowth, De sacra poesi Hebraeorum, 1753;
E. Sievers, Metrische Studien, 1901-1907; G.B. Gray, The Forms of
Hebrew Poetry, 1915, retipărită în 1972, cu o trecere în revistă a unor
lucrări mai recente, de D.N. Freedman; C.F. Burney, The Poetry of our Lord,
1925; F.F. Bruce, în NBCR, 1970, p. 44 ş.urm.; Articole de G.R. Driver, J.
Muilengurg şi T.H. Robinson în VTSupp. 1, 1953; H. Kosmala, „Form and Structure
in Ancient Hebrew Poetry", VT 14, 1964; W.F. Albright, „Verse and Prose in
Early Israelite Tradition", Yahweh and the Gods of Canaan, 1968, p.
1-46; P.C. Craigie, „The Poetry of Ugarit and Israel"; TynB 22, 1971, p.
3-31; P.W. Skehan (ed.), Studies in Israelite Poetry and Wisdom, 1971;
F.M. Cross, D.N. Freedman, Studies in Ancient Yahwstic Poetry, 1975.
W.J.M.
II. În Noul Testament
a. Psalmi
În Evanghelia după Luca sunt păstrate trei sau
patru imnuri ebr. tipice: *Magnificat (Luca 1:46-55), *Benedictus
(Luca 1:68-79), *Nunc Dimitris (Luca 2:29-32) şi Gloria (Luca
2:14). Toate aceste pasaje sunt în stilul şi spiritul Psalmilor din VT, cu o
limbă maestuoasă şi construiţi după un model al paralelismului propriu poeziei
ebraice.
b. Imnuri
Imnurile Bisericii primare au fost probabil poeme
cu o tradiţie mixtă (Efeseni 5:19), reflectând atât forma psalmilor ebr. cât şi
cea a liricii gr. S-a sugerat că numeroase pasaje din NT sunt citate directe şi
indirecte din această colecţie de poezie sacră: de ex. Efeseni 5:14 şi 1
Timotei 3:16, unde structura ebr. izbeşte privirile în mod deosebit. Poate
Coloseni 1:13-20 şi 2 Corinteni 5:14-18 fac parte din aceeaşi categorie.
c. Limba poetică
Aceasta poate fi discutată sub trei subtitluri:
(i) Este imposibil să precizăm cu exactitate care
sunt citatele directe din pasajele ritmice şi poetice şi proza elevată,
îmbrăcată într-un limbaj poetic. În stilul cald şi încărcat de emoţie al
scrierilor evreieşti este întotdeauna dificil să facem distincţie între proză
şi poezie, iar pasajele cu mare încărcătură emoţională din NT adoptă deseori
acest stil. Să luăm în considerare scurte pasaje de laudă cum sunt cele din
Iuda 24-25 şi Apocalipsa 5:12-14; construcţii ritmice cum este cea din Ioan
14:27; Romani 11:2,33 şi 1 Corinteni 15:54-57; sau paralelisme autitetice
pronunţate cum sunt cele din Ioan 3:20-21 sau Romani 2:6-10; şi paralelisme de
formă chiastică cum ar fi Filipeni 3:3-10 şi Ioan 10:14-15. Toate aceste
pasaje, şi multe altele, ne arată influenţa poeziei din VT asupra limbii NT,
atât în ceea ce priveşte forma cât şi culoarea. Mai puţin influenţate de poezia
ebr., şi totuşi de natură poetică, sunt anumite pasaje cum ar fi Romani 12; 1
Corinteni 13 şi Filipeni 2.
(ii) Tropii şi figurile de stil sunt parte a
limbajului şi a tradiţiei poetice, şi sunt menţionate mai sus la c. (i).
Paronomaza şi aliteraţia pot fi luate în considerare separat. În mai multe
pasaje, gr. NT se caracterizează prin asonanţă artificială, acompaniată uneori
de aliteraţie: de ex. Luca 21:11 (loimoi, limoi); Romani 1:29 (phthonou,
phonou); Faptele Apostolilor 17:25 (zoen, pnoen); Evrei 5:8 (emathen,
epathen); Romani 12:3 (hyperphronein, phronein, sophronein). Matei
16:18 (Petros, petra) şi Filimon 10 şi 20 (Onesimus, onaimen)
conţin toate jocuri de cuvinte. Faptele Apostolilor 8:30 (ginoskeis,
anaginoskeis) este probabil accidental.
(iii) Matei 24 şi pasajele paralele din
evangheliile sinoptice, împreună cu întreaga Apocalipsă, sunt exprimate în
limba tradiţională a poeziei şi prorociei apocaliptice ebr., un gen de
literatură care poate fi găsit în Daniel, Ezechiel şi Zaharia. Este bazat pe
scenarii de natură simbolică şi sunt menite uneori pentru a fi interpretate
izolat. Sunt pasaje asemănătoare unor forme de poezie modernă, adusă pentru
prima dată în actualitate de G.M. Hopkins şi practicată cu o anumită îndemânare
de T.S. Eliot. Înseamnă că interpretarea „poetică" este o modalitate
legitimă de a aborda Apocalipsă şi, cu siguranţă, una care dă rezultate. Mai
poate fi remarcat faptul că anumite imagini ale cărţii sunt mai greu de
interpretat datorită faptului că au pierdut cheia dezlegării (aluzia) pe care
odată o posedau, fără îndoială.
d. Citate
NT este neobişnuit de saturat de citate din
literatura poetică a VT. Părţi întregi ale Epistolei către evrei sunt compuse
aproape în întregime din astfel de pasaje. Acelaşi lucru se poate spune şi
despre Epistola către romani. Mult mai evazive şi mai puţin frecvente sunt
citatele din literatura gr. Faptele Apostolilor 17:28, „Suntem din neamul
Lui", este prima jumătate a unui hexametru de Aratus din Soli, în Cilicia
(315-240 î.Cr.). Aceeaşi expresie apare într-un fragment de Cleanthes, care a
fost reprezentantul şcolii stoice din 263 până în 232 î.Cr. Există anumite
dovezi că pasajul conţine un citat mult mai neexact din Epimenides, poetul pe
jumătate legendar al Cretei din scrierile căruia Pavel citează un întreg
hexametru în Tit 1:12. Apoi, în 1 Corinteni 15:33 este citat un trimetru iambic
al lui Menander (342-291 î.Cr.), poetul atenian comic („tovărăşiile rele strică
obiceiurile bune"). La fel, greaca din Iacov 1:17 conţine un hexametru
pur. Tot aşa şi Faptele Apostolilor 27:34 b (omiţând conjuncţia gar,
„pentru") şi Evrei 12:13 (care conţine aoristul imperativ), iar în Faptele
Apostolilor 23:5 există o măsură iambică. Este imposibil să precizăm dacă în
aceste pasaje avem de a face cu citate. Scrierile metrice pot fi accidentale,
de ex. „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele".
BIBLIOGRAFIE
C.F. Burney, The Poetry of our Lord, 1925;
J.T. Sanders, The New Testament Christological Hymns, 1971.
E.M.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu